Miercuri, 15 mai, la ora 18.00, la Book Corner Librarium (Bulevardul Eroilor 15, Cluj-Napoca), va avea loc lansarea romanului ”Rupturi” de George C. Dumitru, apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom.
Alături de autor: Amalia Cotoi, Victor Cubleșan, Adrian Mureșan
Gazdă: Valentin Derevlean
Despre carte
Daniel, un bărbat de peste 40 de ani, divorțat, destul de înstărit, încearcă să-și regăsească liniștea într-un cartier rezidențial de la marginea Bucureștiului. Interacțiunile cu vecinii sunt limitate la minimum și momentele culminante ale vieții lui sunt vizitele săptămânale ale fiului său de 14 ani, Alex, a cărui custodie o împarte cu fosta soție. Totul se schimbă însă când un băiat din grupul de prieteni al lui Alex cade în împrejurări misterioase de la etajul trei, rănindu-se grav. Pe Daniel îl chinuie gândul că fiul lui ar putea să aibă o legătură cu acest incident și pornește o investigație pe cont propriu, care îl forțează să iasă din izolarea autoimpusă și să afle mai multe despre vecini. Rupturi oferă cititorului o perspectivă asupra clasei de mijloc din România, deloc împlinită, deloc fericită, mereu bântuită de căutări și dezechilibre.
George C. Dumitru s-a născut în 1978 în Constanța. Este prozator, absolvent de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București, fondator al companiei de tehnologie DirectVision. După mai multe apariții în publicații și antologii, a debutat editorial cu volumul de proză scurtă Poveste cu o fată (2010). Au urmat romanul Mișcarea de rezistență (2013) și volumele de povestiri Sub mâinile mele (2014) și Tenebre (2017). În 2021 a apărut romanul …și toate zilele de azi. Povestirea „Opulență” a fost tradusă în italiană și inclusă în antologia Pensi che ci saremmo potuti conoscere in un bar?, publicată de Caravan Edizioni în 2010. La Editura Polirom a mai publicat volumul de povestiri Fericire (2022).