Vineri, 31 mai 2024, ora 19:30, publicul este invitat la Muzeul Hărților, în str. Londra nr. 39, la un concert de jazz în grădina muzeului. Concertul este susţinut de Sorina Rotaru Duo și este parte din programul de evenimente satelit Design GO! în ROMANIAN DESIGN WEEK 2024 (24 mai – 2 iunie, Bucureşti) din cadrul Unlock the city → RDW Design GO!.
Propunerea Muzeului Hărţilor este o întâlnire cu muzica și arhitectura impresionantă a casei – clădire construită în anii 1920 într-un stil care combină elemente arhitecturale de inspirație gotică – arcele frânte, cu cele de inspirație mediteraneană – loggiile, ce amintesc de vilele venețiene de secol XV.
Participarea la concert este gratuită. Pentru o mai bună desfășurare a evenimentului, accesul se face începând cu ora 18:45.
SORINA ROTARU DUO prezintă atmosfera glamour fermecătoare din perioada Old Hollywoodului, printr-o selecție de teme de Jazz, cuprinse în The Great American Song Book, și de ritmuri efervescente Bossa Nova, reorchestrate prin reunirea viziunilor vintage și contemporană: tradiție, inovație, explorare.
Chemarea Sorinei către lumea muzicii a venit în mod natural și intuitiv, dintr-o dragoste inerentă pentru artă, frumusețe și oameni. Sorina Rotaru a participat la numeroase evenimente, concerte și festivaluri, atât în cadru privat și intim, cât și pe scenele teatrelor și sălilor de concerte din România și de peste hotare, precum Palatul UNESCO de la Paris, în 2023.
ANDREI PETRACHE revine pentru a doua oară la Muzeul Hărților, tot în cadrul RDW. Este pianist și compozitor multipremiat, iar împreună cu basistul Alexandru Marin și toboșarul Philip Goron formează Amphitrio, un ansamblu cu un background solid de muzică clasică și alternativă, cei 3 fiind studenți sau absolvenți de Conservator la diferite secții. Acest trio proaspăt a luat naștere în urmă cu 3 ani, atunci când ideile muzicale și sinergia de grup au devenit convergente și li s-a ivit ocazia să-și concretizeze planurile muzicale.
_________
Evenimentul este organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) şi Muzeul Hărților.
_________
Romanian Design Week este un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Descoperiţi programul complet RDW Design GO! pe https://program.romaniandesignweek.ro/
_________
Proiectele UCIMR
UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum „CellEast”, „The Jazz Cave”, „ICon Arts”, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum „Rezidența Transilvanica” sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, „Ana și Rozafa”. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum „Romanian Music Society in Japan”, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.
Despre Muzeul Hărților
Muzeul Hărților din Bucureşti își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă. Muzeul organizează expoziții temporare, ateliere, conferințe, concerte și diverse alte evenimente, pentru un public variat, amator de experiențe culturale de calitate. http://www.muzeulhartilor.ro Parteneri media: Ziarul News, România Pozitivă, Radio România Cultural, Historia, ACC Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro.