spot_img

Editura Tritonic anunță lansarea volumului ”Diamantul negru”, captivantul roman de debut al Anei-Maria Gavrilă

Editura Tritonic invită publicul din București la lansarea volumului ”Diamantul negru”, romanul de debut al scriitoarei Ana-Maria Gavrilă, vineri, 24 mai 2024, începând cu ora 18:00, la The Coffee Factory (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 54). Participanții vor putea asista la o discuție captivantă între Ana-Maria Gavrilă, autoare, Bogdan Hrib, scriitor și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic.

„Diamantul Negru este, în esență, o poveste despre vanitate. Iar morala este că viața nu uită și orice alegere are consecințe. Undeva în romanul meu există o tragedie care s-a întâmplat în realitate. Povestea nu-mi aparține și nu o pot dezvălui în totalitate, dar mi-a rămas întipărită în minte. M-am tot întrebat de atunci cum poate schimba o tragedie cursul unei vieți și sufletul unui om obișnuit. Și cu ce consecințe pentru cei din jur, mai ales în comunitățile mici și izolate. Sunt născută și crescută la Tulcea. Delta Dunării nu m-a emoționat în mod special până acum două veri, când am ajuns la Chilia Veche într-o mini-vacanță. Cred că atunci am văzut-o cu adevărat pentru prima dată, dincolo de imaginea idilică pe care o vindem turiștilor, cu dramele, iubirile, legendele și greutățile locului (greutăți care s-au amplificat odată cu războiul de peste graniță). Inspirația a venit în valuri după vizita la Chilia Veche, acest loc ‘de la capătul lumii’ unde începe și se termină povestea.”, a declarat autoarea, Ana-Maria Gavrilă.

Ana-Maria Gavrilă a absolvit Facultatea de Jurnalism, Universitatea București și a lucrat ca jurnalist economic timp de 6 ani, la instituții media precum MEDIAFAX, Business Magazin, Bucharest Business Week și The Investor. Din 2008, este consultant de comunicare, branding personal și Public Relations. De peste 12 ani este consultant independent și lucrează cu diverse companii multinaționale și antreprenoriale de top, din diferite industrii. O mare parte din rolul său de consultant înseamnă să observe și să înțeleagă oamenii cu care lucrează. Clienții apreciază abilitățile sale de a scrie creativ despre afacerile lor și de a le structura eficient comunicarea pentru publicul extern. Printre hobby-urile sale se numără plantele (de grădină și de apartament) și literatura polițistă. Este, după cum declară, unul dintre cei mai mari fani ai Rodicăi Ojog-Brașoveanu, această Agatha Christie a noastră. Alți scriitori pentru care a făcut mici obsesii la un moment dat în viață sunt Mircea Eliade, Carlos Ruiz Zafon și Salman Rushdie. 

„Un debut neașteptat de matur, o poveste „exotică” din Delta Dunării, un grup de prieteni din tinerețe și iubirile lor violente; nici nu știu dacă acest melanj de roman polițist cu drame de familie, care ne aruncă în trecut, ca să ne lovească în prezent, ar trebui să intre neapărat într-o categorie de marketing, pentru că, la urma-urmei, e un roman care se citește cu poftă, pe-repede-înainte. Și dacă vă speriați că are la început… capitolul 2, ei bine, așteptați până la final și veți citi capitolul 1, când cercul se închide. Iar despre epilog, numai de bine!”, a spus scriitorul Bogdan Hrib.

***

Editura Tritonic, fondată în 1993 sub numele Tritonic Media, a reprezentat o prezență semnificativă pe piața editorială românească de aproape trei decenii. În 2011, Tritonic Books a preluat brandul, consolidându-și reputația și diversificându-și portofoliul de publicații.

Structura editorială a Tritonic Books este bine definită, acoperind două mari direcții:

Cartea academică: Această direcție reprezintă o platformă vitală pentru diseminarea cunoașterii și cercetării în diferite domenii. Cu aproximativ 100 de titluri noi anual, Tritonic Books a dezvoltat colecții esențiale precum Comunicare Media, Sociologie, Asistență Socială, Antropologie, Istorie, Management și Marketing, Studii Europene, Politici Publice, Psihologie și multe altele.

Cartea de ficțiune: Tritonic Books oferă cititorilor o gamă variată de opțiuni în domeniul ficțiunii, structurată în patru colecții distincte: Mystery & Thriller, SF & Fantasy, Cașmir (romane de dragoste) și LIT (colecția de literatură). Prin aceste colecții, editura aduce în fața cititorilor români atât opere clasice, cât și lucrări contemporane, reflectând diversitatea genurilor și gusturilor literare.

Distribuția cărților se realizează atât prin intermediul unei librării virtuale proprii, cât și prin parteneriate solide cu cele mai importante platforme online și librării fizice din întreaga țară. De la Libris.ro, Elefant.ro și Librarium (Cartepedia) la Cărturești și o serie de librării independente, Tritonic Books asigură accesibilitatea și disponibilitatea cărților sale în întreaga țară.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508