„N-am văzut cuțitul sau cel puțin nu-l țin minte. Nu știu dacă a fost unul lung sau scurt, cu lama lată, de vânătoare, sau îngustă, ca un stilet, zimțată ca la un cuțit de pâine sau curbată ca o seceră, un briceag de copil al străzii sau chiar un cuțit obișnuit de tăiat carnea, furat din bucătăria maică-sii. Nici nu-mi pasă. Arma aceea nevăzută a fost suficient de utilă și și-a făcut treaba.” (Salman Rushdie)
Pe 12 august 2022, pe când se pregătea să ţină o conferinţă la Institutul Chautauqua din Chautauqua, New York, Salman Rushdie a fost înjunghiat de mai multe ori pe scenă de un bărbat în vârstă de douăzeci şi patru de ani din Fairview, New Jersey. Scriitorul a supravieţuit, dar a suferit răni grave, în urma cărora şi‑a pierdut vederea la un ochi şi capacitatea de a‑şi folosi o mână. Despre această experienţă traumatizantă scrie în cea mai recentă carte a sa, Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat/ KNIFE: Meditations After an Attempted Murder.
Relatare captivantă a eforturilor scriitorului de-a înțelege și integra în propria viață drama prin care a trecut odată cu atacul survenit la 33 de ani după condamnarea la moarte pe care i-a adus-o publicarea celebrului roman Versetele satanice, volumul Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat apare simultan în 16 țări astăzi, 16 aprilie 2024, iar ediția în limba română va fi disponibilă în librării începând de luni, 22 aprilie.
O carte profund personală, o meditație asupra vieții, pierderii, dragostei, puterii artei, Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat apare în colecția „Biblioteca Polirom. Seria de autor Salman Rushdie” (coordonator Dan Croitoru), în traducerea Danei Crăciun. Ediție cartonată.
Salman Rushdie în interviu cu Anderson Cooper, la emisiunea „60 de minute”, CBS News, interviu difuzat ieri, 15 aprilie 2024: https://www.youtube.com/watch?v=ALh6y_wbp98.
„Trecuseră treizeci și trei de ani și jumătate de la faimoasa condamnare la moarte proclamată de ayatollahul Ruhollah Khomeini împotriva mea și a tuturor celor implicați în publicarea Versetelor satanice și mărturisesc că pe parcursul acestor ani mi-am imaginat uneori cum asasinul se ridică la vreun eveniment public și se repede la mine exact în acest fel. Așa că primul meu gând când am văzut această siluetă ucigașă năvălind spre mine a fost: Așadar, tu ești. Iată-te.
Se zice că ultimele cuvinte ale lui Henry James ar fi fost: «Așadar, în cele din urmă a venit distinsa chestiune». Și la mine venea moartea, dar nu mi-a dat impresia c-ar fi distinsă. Mi-a dat impresia de anacronism.” (Salman Rushdie)
Salman RUSHDIE s‑a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vârsta de treisprezece ani a plecat în Anglia, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire s‑a mutat la Karachi, în Pakistan. A avut o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care s‑a întors în Anglia, unde şi‑a construit o carieră de scriitor profesionist.
A debutat în 1975, cu Grimus, dar romanul care l‑a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins în acelaşi an cu Booker Prize şi cu The Booker of Bookers în 1993. I‑au urmat volumele Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pământul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005), Seducătoarea din Florenţa (2008), Luka şi Focul Vieţii (2010), Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi (2015), Casa Golden (2017), Quichotte (2019), Oraşul Victoriei (2023). Pe lângă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri Orient, Occident (1994) şi volumele de publicistică Patrii imaginare (1992) şi Dincolo de limite (2002) şi jurnalul de călătorie Surâsul jaguarului (1987). În 2012 i‑a apărut volumul de amintiri Joseph Anton: Memorii.
De‑a lungul carierei, Rushdie a fost recompensat cu numeroase distincţii literare pe lângă cele amintite mai sus: Golden PEN Award, premiul James Tait Black Memorial, James Joyce Award, Prix du Meilleur Livre Étranger. În 1983 prozatorul a devenit membru al Royal Society of Literature. În 1999, Franţa i‑a acordat titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2007 i‑a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar în 2008 a devenit membru al American Academy of Arts and Letters. Din anul 2000, Salman Rushdie locuieşte în SUA, în New York City.
Foto autor: © 2024, Rachel Eliza Griffiths