”Templul din Indore”. Un edificiu de cult care ar fi trebuit să poarte semnătura lui Constantin Brâncuși, dar care a rămas doar o legendă în conștiința colectivă. Acest spațiu dedicat rugăciunii și meditației a devenit tema unui exercițiu pentru studenții de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Într-o singură zi, fără îndrumare de atelier, ei au pus la punct o serie de proiecte prin care au răspuns provocării de a-și imagina, prin filtrul propriu, o posibilă arhitectură a Templului din Indore. Proiectele astfel realizate pot fi văzute, vreme de aproape o lună, pe simezele galeriei Pygmalion din Timișoara.
„În anul 1933 Y.R. Holkar, Maharajah de Indore cumpără de la Brâncuși trei sculpturi, reprezentând trei pasari in zbor: una in marmura alba, una in marmura neagra, iar alta in bronz auriu polisat. Maharajahul îi solicită lui Brâncuși construirea în Indore a unui Templu de rugăciune și meditație, care să gazduiască păsările. După finalizarea ansamblului de la Târgu Jiu, în toamna anului 1937, Brâncuși a ajuns în India, pentru demararea proiectului. Lucrările nu au mai început din cauza îmbolnăvirii Maharajahului. Ne rămân despre proiect doar relatări și mărturii, acesta rămânând un mister, în lipsa unor schițe concrete.” – spune conf. dr. arh. Marius Voica, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură din cadrul UAUIM.
Vernisajul expoziției are loc joi, 7 martie, de la ora 18.00, iar lucrările stau pe simeze până în 31 martie 2024.