Joi, 21 martie 2024, de la ora 18.30, la Cărturești Carusel (Strada Lipscani, 55) din București, PEN România și asociația Euro CulturArt prezintă ”Maratonul de Poezie PEN România”, în cadrul programului ”Noaptea de Poezie” ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România.
La lectură vor participa poetele și poeții Andrei Zbîrnea, Ciprian Măceșaru, Simona Grazia Dima, Bogdan Suceavă, Victoria Milescu, Denisa Duran, Claudia Voiculescu, Peter Demeny, Vasile Iftime și Ligia Keșișian. Evenimentul este transmis în direct de Radio Clasic.
PEN România este o organizație non-guvernamentală a scriitorilor, editorilor și traducătorilor, reprezentând filiala românească a PEN International, cea mai veche și mai mare asociație din lume a scriitorilor. Conform statutului său, PEN România își propune să celebreze literatura și să constituie, prin acțiunile sale, o forță morală activă în încurajarea libertății de exprimare a scriitorilor, în menținerea unor structuri democratice reale în societate, în respectarea drepturilor și libertăților individuale.
„Maratonul de Poezie PEN România este o acțiune civică și poetică în care poete și poeți, membri ai organizației, vor citi în fața publicului texte cu tematică socială, civică, abordând problematici spinoase ale prezentului”, a declarat moderatorul evenimentului, vicepreședintele PEN România, Cosmin Perța.
Inițiatorul programului ”Noaptea de Poezie” este scriitorul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu.
Program organizat de asociația Euro CulturArt
Co-producător: Radio Clasic (producător: Horia Romanescu)
Co-finanțator: AFCN (Administrația Fondului Cultural Național)
Parteneri: PEN România, Opera Scrisă.ro, Cărturești, JTI
Durata spectacolului: 90 de minute.
_________________________________________________________________________
ANDREI ZBÎRNEA este jurnalist, copywriter și poet. Membru al PEN România și coordonator al juriului Festivalului de Poezie „Gellu Naum”.
CIPRIAN MĂCEȘARU este scriitor, fotograf și muzician. Printre cărțile sale se numără Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Dan C. Mihăilescu), Infrapaginal. Jurnal 2000-2018, Trei sute de ceaușești liliputani (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu), cartea pentru copii Super! Sunt un gândac!, apărută și în limba maghiară, SHOOT! (album de fotografie) sau volumul de poezie Corpuri de întunecat.
SIMONA-GRAZIA DIMA a fost secretarul general al Centrului PEN Român în intervalul ianuarie 2006 – decembrie 2015. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990. Poemele ei au fost traduse în 11 limbi străine.
BOGDAN SUCEAVĂ este profesor de matematică la Universitatea Statului California la Fullerton din 2002. Între altele, autor al romanelor Venea din timpul diez, Noaptea când cineva a murit pentru tine, și Avalon. Secretele emigranților fericiți.
VICTORIA MILESCU este scriitoare. Membră USR și a PEN România, a publicat peste 16 volume de poezie.
DENISA DURAN a debutat cu volumul „Pufos și mecanic” (Vinea, 2003), pentru care a primit Premiul de Debut al Asociației Scriitorilor din București, urmat de alte șase cărți, dintre care trei traduse și publicate și în Irlanda, Bulgaria, Spania și Macedonia. Selecții din poemele sale au fost traduse în șaptesprezece limbi.
CLAUDIA VOICULESCU este membru al Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România. A publicat peste 18 volume de poezii și evocări culturale, publicate în perioada 1995-2024.
PETER DEMENY este poet, prozator, traducător, blogger. Și-a dat doctoratul în 2014 cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. În prezent, este redactor-șef la revista online Matca din București.
VASILE IFTIME este membru USR din 2008 și membru PEN România din 2022. A publicat peste 16 volume de poezie, proză și eseu.
LIGIA KEȘIȘIAN este poetă și traducătoare, membră a PEN Club România. Cartea sa „Anul tigrului de apă”, apărută la Casa de Editură Max Blecher; a primit Premiul Tânărul Scriitor al anului 2023.
COSMIN PERȚA este poet, prozator și eseist. Romanele sale au fost traduse în trei țări, iar fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 18 limbi. În prezent este lector de literatură la Universitatea Hyperion din București.
DAN MIRCEA CIPARIU este scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale.
”Noaptea de Poezie” este realizată cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Sponsori: JTI și Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor. Parteneri media: AgentiadeCarte.ro și Propagarta.
”Noaptea de Poezie” este un program de educaţie culturală şi de promovare a culturii scrise, în special a unui gen de nişă: Poezia. Realizat de Ziua Mondială a Poeziei (21 martie 2024), programul se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe: Arad (Sufrageria arădeană), București (Cărturești CARUSEL, CREART-Teatrelli, Hidden – The Social Space, Muzeul Național al Literaturii Române), Constanța (Doors Club), Craiova (Studioul Radio România Oltenia-Craiova), Târgu Jiu (Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”), Sibiu (Teatrul Gong) și Timișoara (Muzeul Apei). Participă 58 de poeți, 8 actori, 30 de muzicieni, 8 artiști vizuali și 24 de creativi în echipa de organizare.
Ziua Mondială a Poeziei a fost proclamată de UNESCO în 1999 şi este sărbătorită anual în data de 21 martie, drept o recunoaștere a renaşterii discursului poetic şi a interesului pentru poezie.
https://www.facebook.com/noapteadepoezie.ro
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.