Vineri, 22 martie 2024, de la orele 18:00, Ziua Internațională a Apei este celebrată cu un recital de acordeon susținut de Fernando Mihalache, eveniment inclus în stagiunea Cartografii Sonore IX, la Muzeul Hărților din Strada Londra, nr. 39.
”De acolo pornim într-un periplu în jurul lumii, sub conducerea căpitanului Fernando Mihalache și a echipajului său. Ne vom bucura împreună de valsuri celebre din spațiul european, redescoperind melodiile care au traversat timpul și au unit culturi diferite.”
Participarea la concert se face în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere și achitarea biletului în valoare de 15 lei.
Bilete: https://eventbook.ro/music/bilete-cartografii-sonore-recital-de-acordeon
Acordeonul a fost unul dintre instrumentele extrem de versatile, ușor de luat în expedițiile de pe vase și a acompaniat marinarii, alinându-le dorul și îmbărbătându-i în momente de restriște. În istoria recentă, acordeonul a început să capete statutul de instrument nobil cuvenit în peisajul muzical, atât în Italia și în Franța, cât și în Argentina ori Ucraina, și chiar în zona balcanică, fiind considerat un instrument concertistic.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate câteva obiecte incluse în expoziția „Toate pânzele sus! Călătorie în istoria instrumentelor de navigație”. Este vorba despre reproduceri ale unor vechi instrumente de măsurare și determinare a latitudinii. Unul dintre acestea este gnomonul, cel mai simplu instrument astronomic pe care l-a cunoscut Antichitatea; astrolabul marinarului – folosit la bordul navelor de către mari exploratori, precum Cristofor Columb, Amerigo Vespucci sau Fernando Magellan, ori astrolabul planisferic, considerat calculatorul Antichității. Astfel de instrumente erau utilizate pentru orientarea pe mare și au avut o contribuție majoră în descoperirea unor noi teritorii.
Fernando Mihalache este muzician și profesor specializat în acordeon, cunoscut pentru fondarea primei catedre de acordeon la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) în anul 2014. A susținut recitaluri și a colaborat cu orchestre și instrumentiști renumiți în țară și străinătate și a făcut aranjamente și transcripții pentru acordeon. În prezent,
predă la UNMB și continuă să activeze ca solist și membru al ansamblurilor camerale și orchestrelor.
Evenimentul va fi o ocazie deosebită de a explora legătura dintre muzică, istorie și cartografie, oferind participanților o experiență culturală unică, în care sunetul acordeonului va evoca lumea vastă și misterioasă a mărilor și oceanelor.
Proiectele UCIMR
UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.
Despre Muzeul Hărților
Muzeul Hărților din Bucureşti se numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, țări şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă. Muzeul organizează expoziții temporare, ateliere, conferințe, concerte și diverse alte evenimente, pentru un public variat, amator de experiențe culturale de calitate. http://www.muzeulhartilor.ro
Parteneri media: Ziarul News, România Pozitivă, Radio România Cultural, Historia, ACC Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro.