Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Institutul Cervantes omagiază Premiul Goya de Onoare al Academiei de Arte și Științe Cinematografice din Spania. Anul acesta, distincția îi este conferită regizorului de fotografie și inventatorului cinematografic Juan Mariné „pentru deplina sa dedicație în cei peste optzeci de ani de carieră domeniul cinematografiei, pentru munca de conservare și restaurare a filmelor și pentru reprezentarea vie a luminii în istoria filmului spaniol”.
Astfel, în luna februarie, în fiecare zi de joi, începând cu ora 11:00 dimineața (ora României), timp de 96 de ore, gratuit, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, cinefilii vor putea viziona patru lungmetraje alese de către talentatul centagenar, care a fost martor al evoluței cinematografiei spaniole din ultimul secol și creatorul unor elemente simbolice esențiale în cultura spaniolă.
Cele patru titluri din ciclul „Juan Mariné. Goya de Ononare” dialoghează în pereche: pe de o parte, estetica vizuală alb-negru a primelor două filme, Orgoliu și Un milion la gunoi, marchează contrastul dintre un film filmat la țară și unul filmat la oraș, preponderent noaptea. Pe de altă parte, Astronautul și Fisura se încadrează în genuri precum science fiction și horror, în care fotografia conferă realism unor spații supranaturale.
Juan Mariné Bruguera s-a născut la 31 decembrie 1920 la Barcelona. La vârsta de patru ani, a însoțit-o pentru prima dată pe mama sa la cinematograf pentru a viziona unul dintre filmele mute difuzate în sesiuni duble la acea vreme. Abia în 1934 a asistat din întâmplare la filmarea filmului A opta poruncă. Adrien Porchet, regizorul de imagine al filmului, a observat agilitatea băiatului de numai paisprezece ani și l-a angajat ca asistent. Din acel moment, a devenit nedespărțit de camera de filmat.
Odată cu izbucnirea războiului civil în 1936, Mariné, care în acel moment locuia la Barcelona, a fost nevoit să combine activitatea de cameraman cu cea de jurnalist pentru Laya Films, o casă de producție cu care a început să colaboreze după ce a părăsit sindicatul CNT și alături de care a filmat pe 19 noiembrie 1936 Înmormântarea lui Durruti.
În primăvara anului 1938, la vârsta de numai 17 ani, este mobilizat pe front ca fotograf de război, în subordinea lui Enrique Líster. Este luat prizonier în lagărele de concentrare franceze Saint Cyprien și Argelès-Sur-Mer, de unde reușește să dezerteze. La terminarea războiului, în urma unui proces de „depurare politică”, Mariné se reîncorporează în lumea cinematografiei.
Fiind autodidact, a preluat de la maeștri precum Alfredo Fraile sau Manuel Berenguer cunoștinețele necesare pentru a deveni marele regizor de fotografie pe care îl cunoaștem cu toții. În 1948, an în care s-a mutat la Madrid, a debutat în această nouă poziție cu filmul Patru femei, de Antonio del Amo.
În anii ’50 și-a consolidat cariera și a început să fie recunoscut drept unul dintre cei mai importanți regizori de fotografie de pe scena cinematografică spaniolă, poziție pe care a obținut-o prin propriul merit, dar și colaborând cu mari regizori precum Antonio del Amo, Manuel Mur Oti, Pedro Lazaga, José María Forqué și Juan Piquer Simón. A fost primul director de fotografie care a filmat un film color în Spania, Pisica (1956) de Margarita Alexandre. De asemenea, i-a fost recunoscută excelenta tehnică fotografică în cadrul unor producții precum Zi după zi (1951) și Mândrie (1954).
Juan Mariné consideră că „cinematografia este destinată publicului și trebuie să reflecte situația societății în orice moment”. Astfel, în anii ’60, o perioadă de dezvoltare a societății spaniole, regizorul a adăugat la portofoliul său numeroase comedii create exclusiv pentru divertismentul spectatorului. Acest tip de cinematografie nu i-a trezit prea mult interes regizorului. Dar și mai puțin interes i l-au trezit tendințele anilor ’70, „epoca dezgolirii trupului” în cinematografie, în care doar protagoniștii erau puși în valoare.
Cum pentru acest geniu al cinematografiei dificultățile au constituit oportunități de perfecționare, a decis să lase deoparte regia de fotografie și să își dedice toate eforturile cercetării – o disciplină care a fost întotdeauna o constantă în viața și cariera sa profesională – și restaurării de filme. La începutul anilor ’80 s-a alăturat echipei Filmotecii Spaniole, unde era supranumit „dirijorul” aparatelor și alături de care a restaurat un număr mare de filme care altfel ar fi dispărut, ca de exemplu Sătucul blestemat (Florián Rey, 1930).
Datorită acestor lucrări de restaurare s-a reușit recuperarea acestor casete, punându-se în valoare munca celor care au făcut posibil acest lucru la vremea respectivă. Însă principalul său proiect de cercetare l-a constituit studiul sistemelor de imagine de înaltă definiție, proiect la care a lucrat până de curând.
PROGRAM
1 februarie: Mândrie (1955), de Manuel Mur-Oti
Filmat într-un cadru muntos în Picos de Europa din nordul Spaniei, această dramă rurală este cel de-al patrulea film al regizorului spaniol Manuel Mur Oti, care reușește cu această nouă ocazie să realizeze un film cu un succes răsunător.
Caracteristicile spațiului natural și dificultatea de a filma într-un mediu atât de lipsit de ospitalitate i-au oferit lui Juan Mariné oportunitatea de a-și arăta talentul în a fotografia un spațiu deschis care amintește de decorul westernului.
8 februarie: Un milion la gunoi (1966), de José María Forqué
Această comedie a avut un mare succes la vremea realizării ei, demonstrând că îmbogățirea peste noapte este unul dintre cele mai mari vise ale oamenilor din Spania și din întreaga lume. Este vorba despre o comedie care arată obiceiurile unui grup de oameni defavorizați, tablou în care este ușor de recunoscut realitatea socială a țării. Orașul luminat de Crăciun și licărirea apei pe străzi în timp ce personajului principal spală străzile orașului noaptea alcătuiesc o fotografie magistrală a lui Juan Mariné.
15 februarie: Astronautul (1970), de Javier Aguirre
Această comedie trăsnită a luat naștere cu ocazia febrei spațiale de la sfârșitul anilor ’60. Un grup de spanioli se pregătește să imite aselenizarea americană. Prin intermediul aceastei inițiative nebunești care nu este complet nereușită, în ciuda tuturor evenimentelor, parodia redă o serie de trăsături negative și pozitive care definesc cultura populară spaniolă.
Opera fotografică a lui Mariné a fost cel mai potrivit instrument pentru a da credibilitate imaginii cursei către stele.
22 februarie: Fisura (1989), de Juan Piquer
Încadrat în genul științifico-fantastic, gen care a avut atât de puțin succes în industria cinematografiei spaniole, Fisura s-a bucurat de regia abilă a lui Juan Piquer în versiunea sa de serial cu buget redus. Având accente de filme horor, filmul este valoros prin adaptarea scenică a interiorului submarinului, care este în sine un personaj, dar și prin fotografia lui Mariné, care conferă realism unui decor cu elemente fantastice și supranaturale.
