spot_img

”ERA INIMII”, de Luca Mazzucchelli

Cartea ”ERA INIMII: Cum să găsim curajul de a fi fericiți”, de Luca Mazzucchelli, recent apărută în limba română la Editura ap!, este cu siguranță lectura vedetă din luna iubirii! Aceasta este cartea care va răspunde pentru mulți dintre noi la o întrebare pe care fără îndoială că ne-am pus-o la un moment dat și pe care continuăm să ne-o punem de-a lungul vieții: Cum să facem să se întâmple ceea ce ne dorim, atât pe plan sentimental, cât și în celelalte arii ale vieții noastre? Luca Mazzucchelli ne învață că emoțiile ne modelează valorile și ideile și ne fac să luăm decizii, aprinzând un fitil în sufletul nostru.

Autorul ne propune o schemă simplă de urmat în acest sens și ne convinge că succesul este inerent legat de schimbare. Cu alte cuvinte, Luca Mazzucchelli ne convinge de faptul că succesul nu înseamnă să obții ceva, ci să devii ceva: să fii, nu să ai. „Dacă vrei mai mult, devino mai mult”, acesta este mesajul de bază al acestei cărți și acesta este gândul care ar trebui să îi anime pe toți cei care își doresc succesul.

„Erau odată doi câini, unul vesel și unul trist care, în două momente diferite, intră în aceeași cameră: primul iese dând din coadă, al doilea mârâind. O doamnă care asistă la scenă, curioasă, decide să intre în cameră, ca să vadă ce anume a influențat atât de diferit starea de spirit a celor doi câini. Spre marea ei surpriză, când a deschis ușa, a văzut doar foarte multe oglinzi. Câinele vesel, când a intrat, s-a văzut în fața altor o sută de câini zâmbitori ca și el; cel supărat, a găsit doar câini furioși care lătrau la el.

Care este morala acestei povești? Că ceea ce vedem în lume este oglinda a ceea ce suntem. Dacă suntem triști, vom găsi tristețe; dacă ne este teamă, vom găsi teamă; dacă suntem fericiți, vom fi înconjurați de fericire. Mai mult decât atât, ceea ce suntem este în primul rând o reflectare a gândurilor noastre. Mintea este totul: ceea ce credem despre noi înșine, într-un mod mai mult sau mai puțin conștient, devine ceea ce suntem.” – Luca Mazzucchelli, în Era inimii.

Luca Mazzucchelli este psiholog, psihoterapeut, antreprenor și autorul mai multor eseuri de promovare a psihologiei, căutând mereu noi modalități de a aduce psihologia mai aproape de viața de zi cu zi a oamenilor. Editura ap! a publicat și alte titluri care îi poartă semnătura, precum Teama care devine curaj și Totul e greu înainte să devină ușor, iar în pregătire se află cartea sa de referință, Factorul 1%.

Pe rețelele sale de socializare, Luca Mazzucchelli este urmărit de sute de mii de oameni pe care îi ajută să își rezolve problemele de natură psihologică. De asemenea, este speaker pentru evenimente corporate și a fost numit Cel Mai Bun Coach pe probleme de psihologie, de Asociația Coachilor Italieni. Este editor al Psicologia contemporanea magazine și consultant editorial pentru diverse serii de cărți. Locuiește în Milano împreună cu soția și cei trei copii ai lor.

Cartea Era inimii poate fi considerată și un soi de terapie inversă, în care nu psihologul este cel care ascultă poveștile de viață ale pacienților, ci el însuși își deschide sufletul. Luca Mazzucchelli vorbește aici despre greșelile și slăbiciunile sale, dar și despre lecțiile pe care le-a învățat din propriile experiențe de viață, pe care le transmite acum mai departe în scopul de a ajuta cât mai mulți oameni să obțină de la viață ceea ce își doresc.

Aceste lecții le vor prinde bine atât tinerilor aflați la începutul vieții de adult, cât și adulților care încă mai caută modalități de a duce un trai mai bun și de a trăi viața la care au visat dintotdeauna. Nu în ultimul rând, părinților care nu știu ce să mai facă cu copiii lor care petrec prea mult timp pe Internet, Luca Mazzucchelli le oferă o nouă perspectivă și o modalitate prin care s-ar putea folosi de această pasiune a copiilor pentru a se apropia mai mult de ei și a-i cunoaște mai bine.

***

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți. 

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

ap! (ACT și Politon) online

Website: https://actsipoliton.ro/

Instagram: https://www.instagram.com/actsipoliton/

Facebook: https://www.facebook.com/actsipoliton

Linkedin: https://www.linkedin.com/company/edituraactsipoliton/

YouTube: https://www.youtube.com/c/ActsipolitonRo-carti-audio/videos

Tik Tok: https://www.tiktok.com/@actsipoliton

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508