Luni, 26 februarie 2024, la 19.00, va avea loc lansarea romanului ”Daphnia”, de Dumitra Râșnoveanu, la Humanitas de la Cișmigiu (bulevardul Regina Elisabeta nr. 28, București). Volumul a apărut la Editura Cartier, în ”Rotonda”, colecție coordonată de Emilian Galaicu-Păun.
Alături de autoare, vor vorbi:
Tatiana Niculescu
Luana Schidu
Bogdan Șerban
Moderatoare: Paula Erizanu
„M-am întâlnit cu scrisul Dumitrei Râșnoveanu mult înainte de a mă întâlni cu ea. Scria despre cărți, cum scrie și acum, într-un fel nou, proaspăt, adictiv. Fiecare rând e o declarație de dragoste în care cuvintele – tandre, aspre, melodioase, clocotitoare ori fruste – se înlănțuie într-o armonie uimitoare, curg ca o miere densă, parfumată și, bineînțeles, dulce. Cunoaștem toți puterea vindecătoare a mierii. Nu-i de mirare, așadar, că… m-am mirat. M-am mirat că Dumitra scrie mereu despre cărți (și despre viață – a ei, a altora), dar nu scrie o carte. Are multe de spus și o intensitate a trăirii și a expresiei cum nu vezi des. Mi-am petrecut ani imaginându-mi cum ar fi o carte scrisă de ea și, la răstimpuri, o rugam s-o facă. Nu știu dacă a ascultat sfatul meu sau o chemare interioară, dar iată că s-a întâmplat, și e o revărsare de rațiune și simțire – și frumos –, o plăcere intensă pe care o va dărui cu generozitatea ei deja proverbială fiecărui cititor.” (Luana Schidu)
DUMITRA RÂȘNOVEANU s-a născut la Brăila, pe 4 aprilie 1973. Proaspăt absolventă de liceu, după o întâlnire providențială, alimentată de entuziasmul Podului de Flori de peste Prut, pleacă să lucreze la Chișinău pentru cotidianul „Sfatul Țării” și Agenția BASA-pres. Reîntoarsă în România, absolvă Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării București și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, cursuri postuniversitare.
A lucrat pentru un post de radio bucureștean, specializându-se apoi în comunicare.
Preocupată deopotrivă și de spirit, și de corp, de mai bine de zece ani scrie pe blogul personal povești de viață bună și trai sănătos. Tot aici scrie și despre cărți. Dar nu le numește recenzii, ci propriile-i aventuri cu cărțile.
La îndemnul prietenilor, dar mai ales al unui apreciat traducător și editor, scrie prima sa carte.
Tatiana NICULESCU e scriitoare. Cele mai recente cărți publicate: Singur: Viața lui Mihail Sebastian, Editura Humanitas, 2022; Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Editura Cartier, 2023.
Luana SCHIDU este traducătoare și editoare, directoare editorială la Curtea Veche Publishing. Cea mai recentă traducere: Narine Abgarian, Simon, Humanitas Fiction, 2023.
Bogdan ȘERBAN este producător și prezentator la Radio Guerrilla. A fost şi actor, jucând în mai multe piese regizate de Silviu Purcărete.
Paula ERIZANU este scriitoare și jurnalistă. Cea mai recentă carte publicată: Ard pădurile, Editura Cartier, 2021.
Evenimentul este organizat de Librăriile Humanitas & Editura Cartier.
Daphnia, de Dumitra Râșnoveanu (Rotonda). Broșată, 192 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL
Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
De asemenea, poate fi comandată și online pe libhumanitas.ro, cartier.ro sau cartier.md