Cu ocazia Zilei Naționale a României, Asociația Politeia cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, organizează o manifestare culturală dedicată Anului Cultural Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723), 350 de ani de la naștere, 300 de ani de la moarte: “Omagiu adus lui Dimitrie Cantemir”, principe moldovean și erudit român de faimă europeană, academician berlinez, cronicar, un „LorenzodeMedicialnostru”, cum aprecia George Călinescu, a cărui operă valoroasă este de peste trei secole în patrimoniul cultural naţional şi universal.
Evenimentul care va avea loc vineri, 1 decembrie 2023, ora 16:00 la prestigioasa Bibliotecă a Senatului Italian, Sala Capitolare, Piazza della Minerva 38, Roma, se bucură de patronajul Ambasadei României la Roma și al Regiunii Lazio.
Manifestarea, menită să celebreze figura marelui erudit de faimă europeană, va debuta cu alocuţiunile instituţionale, și salutul adresat participanților de senatorul italian Adriano PAROLI.
Cu această ocazie va fi prezentat publicului, filmul documentar “Dimitrie Cantemir” realizat de Asociația Artă și Tradiție în cadrul proiectului inițiat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, cu sprijinul Hidroelectrica și Universității Creștine Dimitrie Cantemir. Filmul care va fi prezentat de Cristina LIBERIS, producător de televiziune, explică personalitatea și opera lui Dimitrie Cantemir prin mărturii ale unor istorici, academicieni, muzicologi, diplomați, cercetători, arhitecți și scriitori din Turcia, România și SUA. O atenție aparte este acordată valorii patrimoniale și simbolice a Palatului Cantemir din Istanbul.
Vor urma comunicări susținute de: prof. univ. dr. Ioan Aurel POP, președinte al Academiei Române (intervenție video), dr. Cristian LUCA, director, Institutul Cultural Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, dr. Violeta POPESCU, Centrul Cultural Italo–Român din Milano.
Evenimentul se va încheia cu cea de-a II-a ediție, a Premiilor Aretè ale Asociației Politeia, acordate unor reprezentanți ai comunității românești din Italia care s-au distins prin implicare civică și realizări în plan uman și profesional, dar și unor italieni, care prin activitatea lor culturală promovează cultura română în Italia.
DIMITRIE CANTEMIR (1673- 1723). Domn al Moldovei, filosof, umanist, istoric şi compozitor, Dimitrie Cantemir a adus valoroase contribuţii în domeniul istoriei, filosofiei, geografiei şi muzicii, iar scrierile ştiinţifice ale savantului român se încadrează în cele mai diverse domenii. Dimitrie Cantemir a fost primul membru român al Academiei de la Berlin. Dintre principalele sale opere amintim: „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea”, scriere de teozofie şi etică creştină (1698); „Istoria ieroglifică”, scriere alegorică în care înfăţişează conflictul familiei sale cu domnul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (1703–1705); „Descriptio Moldaviae” („Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, în română „Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei”), lucrare cu caracter enciclopedic, scrisă în latină (1715); „Hronicul vechimei romano–moldo–vlahilor”, scrisă iniţial în latină şi tradusă apoi în română, ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, lucrare de sinteză în care susţinea latinitatea şi unitatea românilor (1719–1722). Opera cantemireană a cunoscut diverse ediţii, cea mai recentă fiind publicată în seria „Opere fundamentale”, editată sub egida Academiei Române de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Intrarea la eveniment este liberă!
Accesul la Biblioteca Senatului, se face prin rezervare la adresa de mail: politeia.cons@gmail.com