Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului OAMENI BUNI de David Lindsay-Abaire, regia Andreea Vulpe, scenografia Andu Dumitrescu. Spectacolul se va desfășura duminică 17 decembrie, ora 19.30, la Sala Studio.
Cine sunt oamenii buni? Cu același umor teribil ca și în „Rabbit Hole”, piesa cu care a câștigat premiul Pullitzer, David Lindsay Abaire descrie ciocnirea unor oameni care, cu cele mai bune intenții, vor să facă ceea ce cred că e bine de făcut, fac alegeri grele și sacrificii, își asumă riscuri, luptă din răsputeri și reușesc. Reușesc să facă ceea ce era bine de făcut. Cu ce-au greșit?
„Dacă nici oamenii ca ei nu sunt fericiți, nu există dreptate-n lume”, am putea spune, parafrazând concluzia unei cronici din Variety. Și totuși, viețile lor arată mai degrabă ca un câmp de luptă plin de victime. Cu ce-au greșit?
Fără să părăsească vreo clipă tonul plin de umor, David Lindsay-Abaire îndeamnă spectatorul la o meditație asupra șanselor sale, dar și asupra alegerilor și a valorilor în numele cărora le face.
„Dacă «Oameni buni» nu e un hit, nu există dreptate-n lume” – conchide cronica din Variety mai sus amintită, care, fie și numai pentru lovitura de grație pe care finalul piesei o dă spectatorului, sperăm să nu se înșele în așteptările sale – Andreea Vulpe.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Mihaela Teleoacă, Sandu Pop, Laura Creț, Delia Nartea, Silviu Debu, Iasmina Crețoi, Cătălina Mihai. Video și lighting design-ul sunt semnate de Andu Dumitrescu, iar muzicala originală aparține Cristinei Juncu.