București, 12 decembrie 2023: Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat emoții. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii 4 ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.
Majoritatea fotografiilor sunt însoțite de texte bilingve (română și engleză) și sunt povestiri din amintiri sau imaginație, legende, poezii sau cântece, care fac cititorul să simtă că este acolo, în mijlocul naturii. Imaginile și cuvintele reușesc să-l treacă prin toate stările, de la frică la curaj, visare, tristețe, speranță și, cel mai mult, la iubire. Sunt emoții pe care le-au simțit și animalele în fața obiectivului, cât și Rareș, în spatele lui.
„Să credem că animalele nu au emoții e ca și cum am crede că suntem singuri pe Pământ. După atât de mult timp petrecut cu ele, sunt convins că și ele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșeșc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună <<mi-e dor>>. Este un album în care mi-am pus tot sufletul și sper să simtă asta și cititorii lui și să reușesc să-i apropii cu un pas mai mult de natură și să-i fac să o iubească așa cum merită”, spune Rareș Beșliu.
Albumul cuprinde 151 de fotografii ce ilustrează „wildlife-ul” din mai multe colțuri ale lumii – de la păsările din Delta Dunării și ursul din Carpați, până la pufinii din Feroe, chirele din Islanda, flamingii din Cuba, veverițele din Canada și urșii polari de la Polul Nord. Deși speciile fotografiate sunt atât de diverse, imaginile nu au rol documentar, ci au fost realizate într-un mod cât mai artistic și gândite astfel încât să exprime cât mai multe stări.
„Emoții, cartea-fotografie a lui Rareș Beșliu, îți stârnește o avalanșă de trăiri rare, de la prima și până la cea din urmă imagine. Nu știu să mă mai fi bucurat vreodată, într-un asemenea fel, de bogăția vizuală a unei cărți și nici nu-mi amintesc să fi trăit ceva similar. Pagină după pagină, am simțit cum emoțiile devin tot mai ascuțite, iar mintea îmi este cucerită de frumusețea vietăților aproape imposibil de descris în cuvinte”, scrie psihologul Gáspár György în prefața albumului.
Tipărită în România, cu drag de țară, emoții este o carte realizată la cele mai înalte standarde de calitate, după modelul celor mai renumite albume fotografice din lume. Blocul de carte este cusut, coperta este de tip hardcover, cașerată, cu inserturi de hârtie de calc. Albumul este livrat cu supracopertă de tip „slipcase”.
Albumul emoții poate fi comandat atât de pe site-ul autorului – www.raresbesliu.com/emotii, cât și din librăriile Humanitas. Evenimentul de lansare va avea loc pe 13 decembrie, ora 19:30 la librăria Humanitas Lipscani 42 și va fi moderat de Paula Herlo. Mai multe informații: https://fb.me/e/3NtEj1imM
Despre Rareș Beșliu
Este fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de cercul polar arctic, printr-o serie de expediții nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheață până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda și Arhipelagul Arctic Canadian. Din experiența lui, Rareș crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubești. Iar prin fotografia de wildlife și eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură și de animale, să le transmită emoții și să-i facă mai atenți la modul în care acțiunile lor impactează viața. Pentru că doar ACUM nu e prea târziu.
Pe lângă România, Rareș a fotografiat până acum viața sălbatică în Groenlanda, Svalbard, Islanda, Insulele Feroe, Scoția, Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia și nu numai. Fotografiile lui Rareș au fost premiate la concursuri precum: Romania NOW, Annual Photography Awards, European Photography Awards, WPE Awards, London Photography Awards. Pentru mai multe informații și fotografii, accesați: raresbesliu.com, instagram.com/raresbesliu și lanord.ro