Premiera absolută de teatru radiofonic „Între câine și lup” va fi difuzată, la Radio România Cultural, sâmbătă, 18 noiembrie 2023, de la ora 17.00. Scenariul original, de Ilinca Stihi, este inspirat de viața și opera Monicăi Lovinescu, cu inserții din materiale documentare aparținând Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Regia este semnată, de asemenea, de Ilinca Stihi, care i-a distribuit în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc.
Scenariul dezvoltă momentul atentatului asupra vieții Monicăi Lovinescu, din 18 noiembrie 1977, și are aspectul unui thriller în care vom descoperi personajul Monica Lovinescu într-o dimensiune profund umană, aflat într-o stare precară, de teamă. Profund rănită, ea se va confrunta cu proprii demoni și cu propria misiune, aflată permanent sub lupa malefică a Securității.
„Între câine și lup” nu este un scenariu biografic al unui personaj transformat în erou, ci mai degrabă interoghează motivele rolului asumat de Monica Lovinescu și ale prețului plătit pentru o libertate continuu supravegheată.
Ilinca Stihi a purtat un dialog cu Anamaria Spătaru despre proiectul radiofonic dedicat Monicăi Lovinescu.
Anamaria Spătaru: –Este o adevărată provocare să creezi un scenariu plecând de la viața unei personalități încă atât de vie în memoria românilor. Ce ți-ai propus, de fapt?
Ilinca Stihi: -Ceea ce mi-am propus este să trec dincolo de efigie, dincolo de ceea ce ne-a rămas tuturor întipărit că este Monica Lovinescu, să ajung la omul Monica Lovinescu.
Și a fost un drum dificil, pentru că, prin prisma vieții pe care a avut-o, Monica Lovinescu a avut nevoie să păstreze o distanță și o detașare față de o realitate mult prea dură în care trăiam cu toții. Și această detașare răzbate și din jurnal, din tot ceea ce a lăsat scris. Dar sunt elemente care te pot conduce, ca într-un policier, către amprenta umană. Și ceea ce noi căutăm în această producție este să oferim publicului un personaj cu care să se poată identifica și pe care să-l poată iubi și altfel, în mai multe nuanțe, decât poți iubi un model.
Anamaria Spătaru: –Ai întreprins o laborioasă muncă de cercetare, inclusiv în arhivele CNSAS. Cum este portretul Monicăi Lovinescu din perspectiva acelor care o urmăreau?
Ilinca Stihi: -M-am bucurat să observ, citind foarte mult din consemnările securității, că o admirau foarte mult, o respectau foarte mult. Sunt cuvinte laudative spuse cumva cu teamă. Deci, forța acestei femei a răzbătut, a iradiat prin securitatea românească, și eu cred că este cea mai mare victoria ei, faptul că i-a determinat să le fie și lor frică
Anamaria Spătaru: -Până la momentul în care ați început înregistrările, munca ta a fost solitară, bazată pe foarte multă documentare și reflecție la viața complicată și în multe momente plină de tragism a Monicăi Lovinescu. Cum a fost să împărtășești cu echipa totul?
Ilinca Stihi: Echipa artistică a resimțit responsabilitatea personală și profesională adusă de subiect. Pentru fiecare dintre noi, personalitatea Monicăi Lovinescu reprezintă altceva, în funcție de apartenența la o anumită generație, dar, mai mult decât atât, întâlnirea cu Monica Lovinescu este o privire în oglindă. Întrebări personale și amintiri intense despre trecutul individual sau colectiv au presărat și colaborat în procesul creativ. Spectacolul a devenit el însuși o împletire de emoții descărcate de artiști în confruntarea cu problematici fundamentale precum puterea de sacrificiu sau verticalitatea istorică.
Anamaria Spătaru: –Sigur că un actor se apropie de un personaj venind cu propriile idei, experiență, mai ales când este vorba de a reconstitui viața cuiva real, de al cărei destin ești pe deplin conștient și care știi că a influențat și destinul tău. Cum este Maia Morgenstern în acest rol?
Ilinca Stihi: -Dimensiunea artistică a Maiei Morgenstern reflectă dimensiunea istorică a Monicăi Lovinescu. Similitudini puternice de timbru și emoție au făcut cele două portrete să se apropie impresionant de mult. Cred că dialogul peste timp între destinele marcante ale celor două personalități, cea a Maiei Morgenstern și cea a Monicăi Lovinescu, este în sine un moment de profundă tensiune dramatică pe care ascultătorul o va resimți. Puntea de legătură, vocea perfidă, dar seducătoare a Securității, adusă la microfon de Zoltan Octavian Butuc a devenit un liant paradoxal, dovada palpabilă și diavolească a răului construit de om menit să ofere luminii umanismul ca vocație mesianică.
Anamaria Spătaru: –Cum a fost pentru tine, interior, acest drum al memoriei alături și pentru Monica Lovinescu?
Ilinca Stihi: -Întâlnirea cu personalitatea culturală și umană a Monicăi Lovinescu cred că ar trebui să aibă loc la un moment dat în viața fiecărui român. Atât însemnările, cât și acțiunile sale au un efect de expulzare din vrajă, mai exact, revelează structura sistemului opresor comunist cu atâta minuțiozitate încât normalitatea devine perceptibilă. Sper ca spectacolul sonor să genereze multe astfel de întâlniri contribuind la un proces terapeutic pe care ar trebui să ni-l asumăm ca nație odată ce am trecut hotarul sângerosului decembrie 1989.
