spot_img

„Future Move: Romania – Oportunități de dezvoltare prin dans pentru tineri”

Proiectul „Future Move: Romania – Oportunități de dezvoltare prin dans pentru tineri” a ajuns la final. Iată rezultatele unui efort derulat pe parcursul a patru luni, o muncă de cooperare locală și internațională, între structuri partenere din România și din Germania. Astfel, un grup de 15 fete cu vârste între 6 și 14 ani din satul Vizurești, județul Dâmbovița, au beneficiat de un program consistent de ateliere de dans. Pe de o parte proiectul a susținut continuitatea unor ateliere derulate săptămânal la inițiativa Centrul Popular de Cercetare și Documentare (CPCD) din Vizurești în spațiile Căsuței culturale din localitate: ateliere de dans indian coordonate de Adina Barbu și ateliere de hip-hop, coordonate de Irina Florea.

Pe de altă parte, proiectul a oferit grupului din Vizurești ocazia unei serii de ateliere de dans contemporan coordonate de coregrafe profesioniste, cu experiență în pedagogia dansului și educație culturală:  un atelier cu Bahar Meriç (Germania), două ateliere cu Catrinel Catană și alte două coordonate de Mădălina Dan. Două dintre aceste ateliere au fost organizate în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și Centrul de Teatru Educațional Replika, ocazii cu care copiii au putut vizita și descoperi și activitățile celor două structuri, parteneri în proiect.

Proiectul este o extensie a programului „Future Move” al asociației Future Move e.V. Germania, condusă de coregrafa Bahar Meriç, program care a început anul acesta la Berlin și care constă în workshop-uri, întâlniri cu profesioniști în dans, vizite regulate în instituții de dans etc. pentru grupuri de tineri defavorizați economic și social, cu menirea de a-i antrena cu ideea că dansul poate fi o profesie.

Proiectul românesc este unul pilot în care, pe durata anului 2023, a fost testat și adaptat programul de mentoring inițiat în Germania la realitățile românești, pentru a concluziona posibilitatea formulării unui program de mentoring pe termen lung pentru copii care nu au acces direct la dansul contemporan. 

În România am lucrat cu copiii din Vizurești, unde asociația Centrul Popular de Cercetare și Documentare (CPCD), condusă de Ionela Pădure, derulează activități culturale și de petrecere a timpului liber pentru copii și adolescenți. Printre acestea se numără și workshop-urile săptămânale susținute de Adina Barbu. 

”În satul nostru, se resimte o puternică nevoie de modele, persoane care pot face mai mult și care pot împărtăși din cunoștințele și competențele lor. Pe de altă parte, face parte și din strategia noastră de sustenabilitate să dezvoltăm abilități tinerilor din comunitate care, peste vreme, pot deveni instructori pentru generațiile mai mici. Așadar, în prezent, cursul de dans este facilitat de o tânără a satului, care s-a remarcat prin competențele sale, atât la nivel național, cât și internațional. Acesta are loc săptămânal, în afara programului școlar al copiilor și se desfășoară deja de doi ani de zile, în regim de benevolat“, spune Ionela Pădure.

În paralel cu seria atelierelor de dans, în cadrul proiectului „Future Move: Romania“  pe 26 și 27 octombrie 2023, în Pavilion 32 al Goethe-Institut Bukarest au avut loc o întâlnire de lucru a unor experți în dans și mediere/educație culturală din România și Germania. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate posibilitățile și oportunitățile unui program internațional de mentorat european.

La masa experților au fost prezenți, pe lângă Bahar Meriç, Clara Trăistaru (producător), Irina Florea (Street dance artist) și Ionela Pădure (CPCD Vizurești), Carmen Coțofană și Mădălina Dan (coregrafe și performere), Julia Honer (Tanztheaterwuppertal, Freelance Dance Education), Ciprian Marinescu (manager cultural).

Vă invităm să vizualizați toată această activitate prin fotografiile realizate în timpul proiectului disponibile pe pagina noastră de social media -> profil facebook.

***

Proiectul „Future Move: Romania“ este realizat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu asociațiile Centrul Popular de Cercetare și Documentare Vizurești și Future Move e.V. Berlin, cu Goethe-Institut București, Centrul Național al Dansului și Centrul de Teatru Educațional Replika. 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508