Binecunoscutul ansamblu Violoncellissimo va susține, vineri, 18 august 2023, de la ora 19:00, în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia, un concert în aer liber ”Clasic, Jazz, Rock…” avanpremieră a Turneului ”Clasic la Puterea a treia” din toamnă. Ansamblul Violoncellissimo, alcătuit din cei mai buni violonceliști din țară, este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești și singurul care susține turnee naționale și internaționale de asemenea anvergură.
Turneul Naţional ”Violoncellissimo – Clasic la Puterea a III-a”, anul acesta la cea de-a cincea ediție, va avea loc în lunile august-octombrie în întreaga țară și va ajunge în mari orașe ale României precum Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, dar și peste hotare. Detalii găsiți pe www.violoncellissimo.ro.
AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentelor.
Concertele în aer liber de la Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” vor alterna între 8 şi 31 august cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia. Sâmbătă, 26 august, la Sala Casino-ului din Sinaia, de la ora 19:00, solistul serii va fi Cătălin Răducanu – pian, ţambal, care va concerta în avanpremiera primei ediții a Turneului Naţional Un artist, un pian şi un ţambal cu un program care include lucrări de Bach, Chopin, Liszt, Albeniz, Gershwin, Corea, Satie, Cătălin Răducanu, Toni Iordache. Din septembrie până în octombrie, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge în comunități din întreaga țară, de la Ateneul Român, până la cele mai îndepărtate sate. Detalii pe www.ArtistPianȚambal.ro
Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune în perioada 8-31 august 18 concerte cu un program dens şi divers, susţinut de tineri și foarte tineri muzicieni.
Festivalul Internațional ”Enescu și muzica lumii”:
Organizatori: Primăria Orașului Sinaia, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.
Partener principal: Fundația Prietenii muzicii „Serafim Antropov”
Proiect cofinanțat de : Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Parteneri: Filarmonica George Enescu, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Casino Sinaia, Muzeul Naţional „George Enescu”, Arhiepiscopia Romano-Catolică București.
Cu sprijinul : BRD Groupe Société Générale
Sponsori: Hotel Palace, Hotel Caraiman, Vizual Graph
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Agenţia de carte.
Turneele naţionale
„Un artist, un pian şi un ţambal”
„Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo”
Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Coproducător: Radio România
Sponsor: Alliance Healthcare
Cu sprijinul: JTI, Senia Music, Zarea
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte,
Viewfinder Solutions, The Culture Club, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali,
Parteneri culturali și organizatori locali: Primăria Orașului Sinaia, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Oradea Heritage, Primăria Municipiului București, Creart, Grădina cu filme, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, Asociaţia Pro Patria Vox, Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria comunei Gugeşti, Ateneul Focşani, Centrul Cultural Brașov, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Filarmonica din Arad, Filarmonica „George Enescu”.