Între 31 iulie și 6 august au loc mai multe evenimente în lumea artelor vizuale, pe care Uniunea Artiștilor Plastici din România vi le recomandă:
Luni 31 iulie, la ora 18, Roman Art Gallery (Bd. Roman Mușat, nr.20, Municipiul Roman) va găzdui vernisajul Expoziției „Micro – Retrospectivă Daniel Crăciun”. Prezentarea îi va aparține criticului Lucian Strochi. Artistul bucureștean se implică într-un demers plastic rememorativ, prin parcurgerea unei cronologii atât estetice, cât și la nivelul temelor și limbajelor. Lucrările vor putea fi admirate până pe 29 august.
De asemenea pe 31 iulie, dar la Iași, se va dechide Expoziția de pictură ,,WABI SABI – frumusețea imperfecțiunii” a artistei Nicoleta Gaiginschi. Vernisajul, programat la ora 14, va avea loc la Galeria de Artă ,,Victoria” (str. Arcu, nr.5). Curatoare este criticul de artă Maria Bilasevschi, care iată ce a declarat: ”Expoziția se concentrează în jurul conceptului de Wabi Sabi, o tradiție culturală înrădăcinată în frumusețea imperfecțiunii și impermanenței. Cu o estetică meditativă și o incantație prin lumină și culoare, Nicole Gaiginschi deschide orizontul unor spații în care raportul neașteptat dintre suprafețele ocupate de cer și de pământ evocă naturalețea unui ținut interior.”
Marți 1 august, Galeria Romană din București (Bd. Lascăr Catargiu, nr.1) vă invită la vernisajul Expoziției de pictură și desen “SEMPER FIDELIS”, cu lucrări semnate de Cristina Georgescu și Claudiu Victor Gheorghiu. Evenimentul va avea loc la ora 19:00 și va fi prezentat de istoricul de artă Mariana Dragu. Cristina Georgescu şi Claudiu Victor Gheorghiu au participat de-a lungul anilor la numeroase expoziții naționale și internaționale, iar în septembrie 2019 au avut prima expoziție împreună, denumită ,,Interferențe”, la galeriile Sabion din București. Lucrările se vor afla pe simeze până pe 21 august 2023.
Salonul de Artă Creștină se va deschide marți, 1 august 2023, ora 16.00, la Muzeul Museikon din Alba Iulia (Str. Unirii, nr. 3). Expoziția reunește creațiile a 28 de iconari și pictori bisericești. Sunt prezenți pe simeze pictori consacrați, aflați la apogeul activității lor creatoare. Alături de ei au fost invitați absolvenți și studenți ai secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, catedra unde își desfășoară activitatea organizatorul acestui eveniment, pictorul Cătălin Băluț. Lucrările prezentate în Cadrul Salonului de Artă Creștină sunt realizate în toate tehnicile tradiționale și contemporane: icoană pe lemn, icoană pe sticlă, frescă, mozaic, imagine sacră obținută cu ajutorul tehnicilor grafice mixte, al desenului sau al gravurii, sculptura și chiar vitraliu.
Tot pe 1 august, dar la Casa Avramide din Tulcea (str.Progresului, nr.32), va fi deschisă la ora 15, Expoziția de grafică și ceramică “Informal”. Protagonist – Eusebio Spînu. Invitați: artistul plastic Ioana Lavinia Streinu și compozitorul Adrian Mihai. Lucrările vor putea fi admirate până pe 31 august.
În perioada 1-8 august are loc Tabăra Internațională de Creație ”Rezidența Tescani”. Participă 20 de artiști importanți specializați în pictură, grafică, sculptură și multimedia. Curator este Pavel Șușară. În cadrul evenimentului vor fi deschise și două expoziții: la Galeria ”Ilie Boca” din Tescani – ”Vămile văzduhului” a pictorului Valeriu Șușnea, iar la Capela Rosettiștilor – ”Volumetriqua” a ceramistului Ovidiu Ionescu.
Miercuri 2 august, la ora 18.00, are loc la Elite Art Gallery din București (Piața Națiunile Unite 3-5) vernisajul Expoziției “Obsessive memories”, în cadrul căreia sunt expuse lucrări semnate de Liana Corb și Mateo Sabatino, doi dintre câștigătorii concursului de artă Fresh. Competiția, inițiată de Elite Art Gallery și aflată la a șasea ediție, fixează în domeniul artelor vizuale o căutare neobosită de tinere talente și inedit. Juriul ediției #Fresh 2023 este format din masteranzii CESI, specializați în Teoria și practica imaginii, aceștia fiind de fapt și curatorii expozițiilor. Curatori: Mihai Milea & Ailin Menabil. Coordonator: Ana Negoiță. Expoziția va putea fi vizitată până pe 28 august.
Tot pe 2 august, dar la Galeriile „Ion Andreescu” din Buzău, este programat la ora 15 vernisajul expoziției de acuarelă cu lucrări semnate de Corneliu Drăgan Târgoviște. Evenimentul va fi prezentat de Valeriu Șușnea – președintele filialei Buzău a UAPR.
Un alt vernisaj al zilei de 2 august va avea loc la Iași, la ora 18. Expoziția „Retrospectiva” a lui Viorel Vasiliu va putea fi admirată până pe 10 august, pe simezele Galeriei de Artă „Theodor Pallady” (Str. Alexandru Lăpușneanu, nr.7 – 9). Prezintă: Constantin Tofan. Curator: Sebastian Sandu.
Muzeul Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței 64-66) vă invită la ora 18.00, la vernisajul expoziției ”Humanity Reverse” a artistului Marius Burhan. Evenimentul ne propune o radiografie a societății în care trăim. Personajele lui sunt dinamice și ies din tablou ca într-un cor al disperării, strigăt pe care autorul nu încearcă să-l focalizeze într-un punct, ci îl cuprinde în vocea tuturor. Expoziția poate fi vizitată până pe 31 august 2023.
Joi 3 august, de la ora 19, la Galeria Brăteanu din Timișoara (Str. Lucian Blaga, Nr. 8) sunteți invitați la vernisajul expoziției ”Trăim cum Atingem” a artistei Bandi Szidónia – absolventă a Facultății de Arte și Design, secția pictură, din cadrul Universității de Vest. „Cactusul este ca omul”, mărturisea artista. După îndelungi introspecții, s-a ajuns la concluzia că ființa vie rezistă în timpuri grele, își dezvoltă un sistem de apărare, înflorește în ciuda dificultăților și se înmulțește în diferite spații. Să poți observa mesajul din spatele frontului vizual înseamnă să poți înțelege esențele reprezentate în seria de picturi cu cactuși, care va putea fi vizionată până în data de 23 august 2023.
Vineri 4 august debutează la Galeria „Ion Frunzetti” din Bacău (str. Nicolae Bălcescu, nr.12), Expoziția „Contact Art”. Evenimentul este realizat de 55 de artiști, membrii ai filialelor Bacău și Buzău ale UAPR. Curatori sunt conducătorii celor două filiale: pictorii Carmen Poenaru și Valeriu Șușnea.
Sâmbătă 5 august, la ora 17, Galeria Ghețăria, din curtea de onoare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, va fi gazda Expoziției ”De la vis la realitate” a pictorului Gheorghe Coman. Vernisajul este programat la ora 17. Prezintă – Mimi Necula, iar curator este Sebastian Crăciun. Evenimentul propune câteva lucrări recente, care se înscriu într-o nouă direcție a creațiiei lui Gheorghe Coman. După ce a excelat în peisajul urban, în lumea marinelor sau s-a lăsat fascinat de frumusetea corpului uman, Gheorghe Coman se apropie într-o manieră proprie de natură, de o temă din ce în ce mai actuală – dispariția pădurilor. Artistul nu se lasă atins de nostalgie sau de tristete, ci urmăreste transformarile pe care pădurile, lemnul le suportă.
Pe 5 și 6 august, se va desfășura proiectul “ACASĂ” – Parcurs artistic în casele deschise din Satul Greblești – județul Vâlcea. ACASĂ vă propune o incursiune artistică în Țara Loviștei, în case deschise special pentru acest eveniment în care veți găsi expoziții de artă contemporană, ateliere creative pentru copii și lecturi de texte destinate să redescopere bogația arhitecturii rurale și a sufletului românesc. Timp de două zile Arthis – Casa de cultură belgo-româna din Bruxelles, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Rm. Vâlcea a UAP din România, Primăria din Câineni vă invită să redescoperiți comori ascunse ale arhitecturii rurale din acest colț de rai puse în valoare de talentul și creativitatea artiștilor contemporani. În satul loviştean Grebleşti vom regăsi nume de rezonanță în pictura românească contemporană: Angela Tomaselli, Gheorghe Dican, Daniel Stancu, Ciprian Munțiu, Cristiana Daneș, Alexandra Pieptea, Olga Popescu, dar și artiștii iconari: Gabriela Popescu, Elena Dican, Elena Radu, Alina Cristea, Mioara Comănescu. Satul și poveștile lui vor prinde contur prin vocile Elenei Dican, Danielei Ionescu, Ioanei Vîlculescu și a lui Carmen Drăghici Hopârtean.
Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă.