Cămașa cu altiță, în prima expoziție ce include și o componentă de realitate virtuală, la Paris
Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată, la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată “Umăr la umăr — Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”, care include și o componentă de new media și care va fi deschisă începând cu 6 iulie, timp de o săptămână.
Evenimentul marchează aniversarea a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și celebrează înscrierea, la 1 Decembrie 2022, a Dosarului „Arta cămășii cu altiță – un element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Nu întâmplător expoziția care se va deschide pe 6 iulie la Paris poartă numele Umăr la umăr – spune Simona Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotentiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO: ”Așa cum am muncit umăr la umăr pentru promovarea și înscrierea cămășii cu altiță în Patrimoniul mondial imaterial, avem bucuria ca, între 6 și 13 iulie, împreună cu colegii din Republica Moldova, să prezentăm, în superba vitrină globală care este UNESCO, această expoziție care are atât o dimensiune tangibilă – cămășile cu altiță expuse – cât și una virtuală, universul în care intră vizitatorii prin intermediul ochelarilor VR.”
Experiența în realitatea augmentată prezentă în această expoziție este incitantă și constituie o premieră atât pentru România cât și pentru UNESCO, datortă efortului conjugat al specialiștilor de la Universitatea Politehnică și al celor de la Universitatea Națională de Cinematografie și Film “I.L. Caragiale” din București. Vizitatorii vor avea ocazia să înțeleagă mai bine specificul acestui element de patrimoniu imaterial, prin intermediul realității virtuale, care îi va transpune în mijlocul unor comunități care țes, al unor festivaluri și nunți tradiționale, într-o lume în care cămașa cu altiță are rolul principal și își devoalează toate secretele.
”Eu aș sugera fiecărui român să se documenteze puțin ca să vadă cât de bogată este această simbolistică a cămășii cu altiță. Am fost absolut fascinată de diversitatea și complexitatea sa. Din respect pentru propria identitate culturală, merită să sondăm puțin și să intrăm mai adânc în universul cămășii cu altiță. Ar trebui, totodată, să o prețuim, să o promovăm și să o protejăm mult mai mult”. (Simona Miculescu)
Detalii pe https://www.unesco.org/en/events/cultural
Parteneri: Ministerul Culturii al României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe al României, Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene al Republicii Moldova, Muzeul Țăranului Român din București, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Universitatea Politehnică București, Universitatea Națională de Cinematografie și Film “I.L. Caragiale” din București.