Cartea „Prietenii din ograda încrederii”, scrisă de Simona Ioniță, apărută la Editura ”Cartea Ta” (Oradea, 2023), evidențiază în mod remarcabil o serie de aspecte psihologice ce contribuie la dezvoltarea copiilor într-un mod armonios și încurajează formarea unor valori precum prietenia, empatia și încrederea în sine. Autoarea, prin abordarea sa inteligentă și interactivă, ne încântă cu o poveste plină de imaginație și candoare, definitivată cu ajutorul imaginilor viu colorate și atractive.
Copiii sunt în mod natural receptivi la povești și imaginație, iar „Prietenii din Ograda Încrederii” abordează cu delicatețe trei dintre cele mai comune frici ale copiilor de vârstă mică, oferindu-le o modalitate simplă și firească de a învăța să depășească astfel de provocări și de a-i învăța să-și dezvolte încrederea și curiozitatea. Atunci când se simt înțeleși și încurajați să-și exprime emoțiile, copiii pot dezvolta o imagine pozitivă despre sine și pot dobândi abilități esențiale în gestionarea emoțională pe termen lung. Primii ani din viața unui copil sunt fundamentali pentru dezvoltarea sa emoțională și socială, în această perioadă, copiii tind să fie mai vulnerabili la emoții precum frica, anxietatea sau nesiguranța, prin urmare, este deosebit de important să le oferim resurse pentru a face față acestor trăiri și pentru a-și dezvolta încrederea și curiozitatea în lumea din jurul lor.
În această minunată poveste, cei mici se pot identifica atât cu Ema cât și cu celelalte personaje, învățând astfel să facă față fricilor comune din primii ani ai vieții lor. Nanu Curcanul abordează teama de oameni necunoscuți, Luța Pisicuța discută despre teama de a se spăla pe cap, iar Pușa Purcelușa se confruntă cu teama de zgomote puternice. Aceste temeri sunt prezentate într-o manieră accesibilă copiilor, ajutându-i să înțeleagă că nu sunt singuri în lupta cu emoțiile lor.
Cartea nu numai că prezintă o poveste captivantă, ci are și o valoare educativă semnificativă pentru dezvoltarea limbajului și a abilităților de comunicare ale copiilor. Personajele se exprimă și comunică deschis între ele, ceea ce poate inspira copiii să își dezvolte propriile abilități de comunicare și să înțeleagă importanța exprimării adecvate a emoțiilor și gândurilor lor. Cartea prezintă învățarea ca fiind o aventură distractivă și palpitantă, care îi încurajează pe copii să fie curioși și dornici să exploreze lumea din jurul lor. Această abordare pozitivă a învățării îi motivează pe copii să fie deschiși la noi cunoștințe și experiențe, sprijinind astfel dezvoltarea lor intelectuală și cognitivă
Însă, elementul central al cărții este reprezentant de prietenia ce leagă cele trei animăluțe. Pe parcursul aventurii lor, acestea își arată sprijinul reciproc în depășirea fricilor și anxietăților, modelând un comportament de încredere și susținere emoțională. Prin această abordare, copiii învață importanța prieteniei și solidarității într-un mod concret și ușor de înțeles, ceea ce ajută la dezvoltarea unor relații interpersonale sănătoase pe termen lung.
Totodată, cartea încurajează dezvoltarea empatiei la copii. Prin observarea personajelor ce se confruntă cu frici și prin oferirea sprijinului reciproc pentru a le depăși, micuții cititori pot dezvolta capacitatea de a se pune în locul altora și de a înțelege emoțiile și experiențele lor. Aceasta abilitate joacă un rol crucial în formarea legăturilor sociale, în relaționarea sănătoasă cu ceilalți și în dezvoltarea unui sentiment de comunitate.
Pentru a ajuta copiii să-și dezvolte un cadru mental pozitiv și să învețe cum să își gestioneze emoțiile și reacțiile în situații diverse, autoarea apelează la tehnica NLP (Neuro-Linguistic Programming), aceasta fiind o metodă psihologică care se concentrează pe interacțiunea dintre minte (neuro), limbaj (lingvistic) și comportament (programare). Acronimul NLP, reprezentat in cazul de față chiar de numele personajelor principale, ancorează o abordare psihologică specială, adaptată copiilor, care sa îi ajute să interpreteze pozitiv situațiile externe. Această legătură poate deschide ușa pentru părinți și educatori să discute mai departe cu cei mici despre modul în care pot înțelege și gestiona emoțiile lor în mod sănătos.
„Prietenii din ograda încrederii” este o carte educativă și valoroasă, care abordează subtil și din perspectivă psihologică fricile și anxietățile cu care se pot confrunta copiii mici. Prin intermediul personajelor carismatice și al tehnicii NLP, această carte poate ghida copiii să-și dezvolte încrederea, curajul și curiozitatea, oferindu-le astfel instrumente utile pentru a face față cu succes provocărilor vieții și pentru a crește armonios din punct de vedere emoțional și social.
Cosmina FRÎNCU, psiholog; pasionată de cărți și călătorii.