Sâmbătă 17 iunie 2023, ora 11, are loc vernisajul expoziției „Treptele unei vieți”, pe care scriitorul Adrian Săvoiu a deschis-o la Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel. Așa cum este intitulată, expoziția își propune să prezinte marile etape ale vieții autorului, începând cu anii copilăriei și ajungând până în prezent.
O primă vitrină destinată „celor care i-au dat nume” – străbunicii, bunicii și părinții – cuprinde vechi fotografii de familie, care schițează un arbore genealogic întins pe trei generații. Între exponate se află un document ce poate trezi multă emoție: ultima carte poștală trimisă de Ion Săvoiu de pe front, în toamna anului 1916, către familie.
Într-o a doua vitrină, pot fi văzute – printre altele – prima compunere scrisă în clasa I, observații despre natură consemnate la vârsta de nouă ani, prima poezie de la 14 ani, cea dintâi pagină din jurnalul început în adolescență, carnetele de note, ierbarul din liceu etc.
În alte vitrine sunt expuse volume, albume, antologii, manuale și auxiliare școlare, care împreună reprezintă un capitol important din viața autorului.
Marea pasiune pentru călătorii a lui Adrian Săvoiu aduce în expoziție cele dintâi aparate de fotografiat pe care le-a folosit înainte de epoca digitală, pașapoartele, însemnări din jurnalele de călătorie în Franța, Germania și Italia ori ghidurile care l-au însoțit pretutindeni (și nu sunt deloc puține!).
În ultima vitrină sunt expuse diverse însemne ale recunoașterii publice: titlul de Cetățean de Onoare al Câmpulungului, de Fiu al Argeșului, Medalia de Aur Jubiliară „Câmpulung 500”, diverse alte titluri și diplome.
Două obiecte flanchează, în centru, vitrinele expoziției: „legendarul” magnetofon UNITRA ZK 145, licență Grundig, (funcțional și astăzi, după 50 de ani!), și mașina de scris „Olivetti”, cumpărată în 1977, la care autorul și-a dactilografiat articolele, comunicările, conferințele la Radio România din perioada 1984-2001 și tot ce a publicat până la apariția calculatorului.
Vor vorbi, ca invitați: conf. univ. dr. Radu Adrian, sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, prof. Cezar Neacșu, poet, conducător al cenaclului literar „Tudor Mușatescu” din Mățău, și scriitorul Liviu Mățăoanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Expoziția „Treptele unei vieți” de la Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel poate fi vizitată în intervalul orar 9-17, de marți până duminică, și va fi deschisă în lunile iunie și iulie 2023.
Adrian Săvoiu (n. 1954, Câmpulung) a absolvit în 1978 Universitatea din București, Facultatea de Litere, cu specializarea română-latină.
Colaborări pe teme de istorie literară la Radio România, Radio Muscel FM, în reviste și ziare: Viața Românească, Manuscriptum, Jurnalul literar, Memoria, Limbă și literatură română, Limbă și literatură, Opt motive, Evenimentul Muscelean etc.
A tipărit volume despre cultura și istoria Câmpulungului și a zonei Muscel: Scrinul cu amintiri, Câmpulungul în mărturiile vremii, Mănăstirea Nămăești în mărturisiri ale peregrinilor, Muscelul. Mărturii în timp, Colegiul Național Pedagogic „Carol I” – Câmpulung. 150 de existență (în colaborare) etc.
A îngrijit ediţii ale scriitorilor C. D. Aricescu, Alexandru Odobescu, George Topîrceanu, Anton Holban și Mihai Moșandrei. A publicat mai multe albume cu fotografii-document.
A publicat diverse alte volume: Discursul oratoric românesc, 77 de conferințe radiofonice, Magazinul de bric-à-brac literar, Antologia fabulei românești, Ca să încerc rotundul lumii. Jurnal de călătorie, Fabule și vorbe cu tâlc (în colaborare), Scrisori din Câmpulung etc.
Cercetările în domeniul literar şi experienţa de profesor s-au concretizat în redactarea manualelor de limba şi literatura română pentru toate clasele de liceu, în alcătuirea de antologii, ghiduri şi auxiliare didactice. A fost implicat în reforma învăţământului profesional şi tehnic din România.
În anul 2011 i s-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpulung”.