spot_img

Cu Dan Mircea Cipariu, de la ”Sfârșitul paparudei” până la Meta Vers

Dan Mircea Cipariu

Sâmbătă, 24 iunie 2023, la Black Habit (Calea Griviței nr.77), de la ora 20.00, Dan Mircea Cipariu a citit la V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD.

Evenimentul a fost deschis chiar de protagonistul serii: ”O seară fastuoasă! – vă spune Dan Mircea Cipariu. Suntem în a șasea zi de Vin, Intimitate, Poezie, în cadrul Undercloud 1(6) și, cum ar fi spus I. L. Caragiale, un planet norocos face ca astăzi să se întâmple și ceva important în biografia poetului, anume faptul că acum 4 ani a căpătat și stare civilă prin căsătoria cu o femeie, dar nu cu orice femeie, ci cu o curatoare. E vorba de Ana Daniela Sultana

Suntem într-un cadru, așa cum spune titlul acestui proiect, de intimitate, de poezie. Avem și vin, și alb, și roze. Mulțumim sponsorilor noștri de la Sâmburești, de la Aqua Carpatica. Îi mulțumim lui Ionuț Isache, proprietarul acestui loc din spațiu carpato-danubiano-pontic care este Black Habit, lui Chris Simion-Mercurian pentru că iată, suntem la ediția a doua a a acestui proiect de Vin, Intimitate, Poezie.

Mihai Zgondoiu și Dan Mircea Cipariu

Sunt bucuros că aici este și bunul meu prieten, Mihai Zgondoiu, pentru că veți vedea, din cele șapte cărți din care voi citi, șase sunt cu desenele și coperta făcute de de el.

N-am făcut niciodată până acuma o antologare a cărților mele de poezie. Și astăzi, într-un răgaz de vreo oră și ceva, la o repede ochire, cum ar fi spus prietena noastră Cornelia Maria Savu, am ales din șapte cărți aceste poeme. Iată au venit și prietenii mei Dan Pleșa și Ioana Iuna Șerban.

Voi începe cu un poem din Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara, o carte care a apărut în 1999. Parafraza bineînțeles că o știți cu toții, de la titlul lui Jean Moscopol, Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?,iar volumul este cu copertă făcută de Cătălin Ilinca. Din Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara am să vă citesc singurul meu poem pe care îl știu pe de rost, poem scris pe la 16 ani, în liceul Iulia Hașdeu, pe care l-am absolvit eu și Dana, nașa fetiței noastre, Gloria Maria Sultana. La etajul doi al liceului, după o furtună teribilă, am scris acest poem care se cheamă Sfârșitul paparudei

În apropierea publicului și a sfeșnicelor, Dan Mircea Cipariu a mai citit poezii din volumele ”Singurătatea vine pe facebook”, ”Virusul romantic” și, bineînțeles, din ”Meta Vers”.

Dan Mircea Cipariu

Invitatul ”Vin, Intimitate, Poezie” a povestit întâmplări inedite precum experiența din laboratorul volumului experiment ”Sunt eu Maria Petrarca Rilke. Adevărata biografie a Mariei Dante Spinoza”: ”O carte splendidă pentru care avem o întâmplare eu și cu Zgondi. Ne-am internat, inițial voiam să stăm două săptămâni, dar până la urmă am rezistat cred că 4 sau 5 zile, la Spitalul de Psihiatrie Voila de la Câmpina, unde am vrut să facem niște exerciții de scriere creativă cu pacienții. Prima fază care m-a uluit este că după ce am fost cazați în salonul numărul 13 de la spital, directorul, sora-șefă, sora șefă care era de fapt un bărbat, a venit cu directorul spitalului și ne-au adus, cum să zic, nu, nicio pastilă, ne-au adus niște provizii serioase de vin, bere, votcă. Și am zis așa naiv, dar cine o să consume chestiile astea, că mi se părea enorm. Și după 3 zile a venit sora-șefă, au venit sora-șefă și cu directorul și au văzut că erau toate băuturile rase și râdeau. Îmi aduc aminte de o întâmplare absolut genială. Era unul, Firică, la gratii, chiar la gratii, încă mai erau gratii, și acest Firică îi spunea lui Zgondi că e fiul lui. Într-o zi, după 3-4 zile, îl întreabă pe Zgondi ce faci? și Zgondi zice apăi mă pregătesc să merg la lucru. Firică are un moment de revelație: ce? dacă tu mergi la lucru, atunci tu nu ești băiatul meu. Și am făcut o carte experiment, Sunt eu Maria Petrarca Rilke. Adevărata biografie a Mariei Dante Spinoza, chiar este o carte splendidă și poate că într-o bună zi să o reedităm.”

Tudor VOICU

fotografii de Mihaela PETRE

UNDERCLOUD 1(6) s-a desfășurat între 19-25 iunie 2023 pe Calea Griviței, în 7 spații creative și culturale, plus trotuarele dintre UNArte și MNLR (Muzeul Național al Literaturii Române din București).

La Black Habit (Calea Griviței nr.77), într-un decor luminat de un sfeșnic cu 12 brațe, începând de luni, 19 iunie 2023, și până sâmbătă, 25 iunie 2023, în fiecare seară, între orele 20.00 – 21.00, a a vut loc proiectul exclusivist, V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, unde doar câte 16 spectatori pe ediție au putut rezona cu poeziile citite de 6 poeți români contemporani – Bogdan O. Popescu (luni, 19 iunie 2023), Ioana Crăciunescu (marți, 20 iunie 2023), Iulian Tănase (miercuri, 21 iunie 2023), Magda Cârneci (joi, 22 iunie 2023), Rozana Mihalache (vineri, 23 iunie 2023) și Dan Mircea Cipariu (sâmbătă, 24 iunie 2023). Amfitrionii proiectului V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie sunt Chris Simion – Mercurian și Dan Mircea Cipariu.

Partenerul serilor de lectură V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie, la UNDERCLOUD 2023, a fost Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor.

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD a fost organizat de Fundația Calea Griviței în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. UNDERCLOUD este primul festival de teatru independent din România și se desfășoară anual în București din 2008. Festivalul se definește prin provocare și calitate și adună la un loc cele mai bune spectacole independente din stagiunea curentă.  Inițiat de Chris Simion – Mercurian, promotoare a mișcării de teatru independent din România din 1999, festivalul de descrie ca fiind viu, curajos, curios, un festival care te scoate din zona de confort, care te surprinde, care nu se repetă. Scopul principal al festivalului este de a promova teatrul independent, de a susține artiștii emergenți și consacrați și de a oferi publicului acces la producții inovatoare și provocatoare.

Producători: Fundația Calea Griviței și Asociația UNDERCLOUD

Realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului I și Ministerului Culturii

În parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureștiși Cartierul Creativ

Spații partenere: UNARTE, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români, J`ai Bistrot, Black Habit

Parteneri principali: George. Primul Banking Inteligent, Visa

Parteneri: Aqua Carpatica, Persil, Kasper, Tzuca și Asociații, Gavrilă și Asociații, Theatrum

Partener media principal: Rock FM

Parteneri media: Euromedia, B365, Ziarul Metropolis, HAPP.RO, IQAds, Liternet, Cult-Ura, Agenția de Carte, The Institute

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508