spot_img

Poezie, blues, prăjituri handmade și ritmuri ledzeppeliene

reCITEȘTE POEZIE, la Liceul Teoretic ”Constantin Brâncoveanu” din București

Ziua Liceul Teoretic ”Constantin Brâncoveanu” din București a fost sărbătorită cu poezie, blues și prăjituri handmade făcute de elevii liceului. Cei peste 700 de liceeni au dansat în curtea interioară chiar cu preofesorii lor, au făcut o paradă de costume eco, au vernisat o expoziție de desene și câțiva dintre ei au jucat șah. Între ritmuri ledzeppeliene și acorduri blues de Vama Veche, vibrate de Mike Godoroja & Blue Spirit, puteai auzi câteva versuri scrise de câțiva foarte talentați liceeni de la Brâncoveanu.

Gabriela Toma, Dan Mircea Cipariu, Cristina Issa și Anca Drăghici

Vineri, 19 mai 2023, de la ora 11.00, la Liceul Teoretic ”Constantin Brâncoveanu” din București, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), a prezentat spectacolul de poezie și blues ”reCITEȘTE POEZIE”, unde au fost invitați să citească Diandra Anghel, Corina Bazgan, Mara Bocan, Teodora Chiru,  Alina Ioana Diniță și Lavinia Hortopan, eleve ale Liceului Teoretic ”Constantin Brâncoveanu” care au participat la atelierele de lectură și scriere creative coordonate de Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu. Atelierele și spectacolul de poezie și blues fac parte din proiectul de promovare a culturii scrise contemporane –  ”reCITEȘTE POEZIE” pentru liceenii din 5 zone din București cu acces limitat la cultură: Cartierul Dămăroaia, Cartierul Bucureștii Noi, Cartierul Chitila, Cartierul Crângași, Cartierul Pajura. Invitații speciali ai spectacolului au fost poeții  Gabriela Toma și Teodor Dună, alături de trupa Mike Godoroja & Blue Spirit.

reCITEȘTE POEZIE abordează un format participativ (lecturi publice, show de poetry& blues performance) care asigură implicarea activă a publicului țintă, în dauna celei pasive, folosind noile tehnologii ale informaţiei și noile medii atât în procesul de creație, cât și în cel de distribuție și promovare. De asemenea, dezvoltă noi forme de expresie. Valoarea experimentală şi culturală a proiectului oferă o necesară audienţă de calitate.

reCITEȘTE POEZIE doreşte să configureze un nou public de poezie, să promoveze în publicul țintă poezia română contemporană şi să familiarizeze publicul țintă cu formule creatoare inovative şi experimentale.

Parteneri media: Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro

Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja

Evenimentul a fost deschis de Dan Mircea Cipariu: ”O zi fastuoasă! – vă spune Dan Mircea Cipariu, de la microfonul reCITEȘTE POEZIE. Sunt bucuros că ne aflăm aici de ziua liceului vostru și aș dori să facem un mic exercițiu: să aplaudăm colectivul profesoral al Catedrei de Limba și Literatura Română cu care am putut realiza acest proiect: Cristian Issa, directoarea Liceului Teoretic Constantin Brâncoveanu, Anca Drăghici, Oana Dina, Nicoleta Lepădatu, Gabriela Bulgăreanu, Malvina Măgureanu și Virginica Iacob. După cum probabil știți, am realizat cu Florin Iaru, timp de câteva luni, ateliere de scriere și lectură creativă în urmă cărora am selectat pe câțiva dintre minunații voștri  colegi care vor citi în cadrul proiectului reCITEȘTE POEZIE.

Diandra Anghel și Dan Mircea Cipariu

Diandra Anghel, elevă în clasa a XII-a, vrea să urmeze medicina și să citească literatură română contemporană. Unul dintre autorii ei preferați este Charles Bukowski. Diandra Anghel a citit poemul ”eufemism”.

Corina Bazgan: ”Mă numesc Corina Bazgan și am 17 ani. Sunt elevă în clasa a XI-a B și o am ca dirigintă pe doamna profesoară Gabriela Bulgăreanu. Sunt o persoană pesimistă, mă înțeleg bine cu sarcasmul și am o pasiune pentru pinguini, lavandă și subiectele considerate tabu de majoritatea oamenilor.” Corina Bazgan a citit poeziile: ”Mercur retrograd” și ”parole”.

Mara Bocan și Dan Mircea Cipariu

Mara Bocan: ”Mă numesc Bocan Mara. Sunt elevă la Liceul Teoretic Constantin Brâncoveanu din București și sunt clasa a IX-a. Îmi place să dansez, să desenez și să scriu (poezii și cartea mea proprie).” Mara Bocan a citit poemul  ”tiktok”.

Teodora Chiru

Teodora Chiru: ”Mă numesc Teodora Gabriela Chiru, am 16 ani și sunt elevă a Liceului Teoretic Constantin Brâncoveanu în clasa a IX-a B. Am practicat dans sportiv timp de cinci ani și pasiunea mea este pictatul. Prefer vremea ploioasă și  îmi place să ascult muzică împreună cu prietenii, iar în viitor doresc să devin medic.” Teodora Chiru  a citi poezia ”trandafiri negri”.

Lavinia Hortopan și Dan Mircea Cipariu

Lavinia Hortopan: ”Mă numesc Lavinia Hortopan, am 15 ani și învăț la liceul teoretic Constantin Brâncoveanu în clasa 9A. Fac parte din mai multe proiecte, unul fiind un club de dezbateri. Când eram mică aveam un jurnal în care scriam tot felul de poezii. De acolo pot spune că mi-am descoperit plăcerea și liniștea în a scrie.” Lavinia Hortopan a citit poemul ”poker”.

Alina Ioana Diniță

Alina Ioana Diniță: ”Mă numesc Diniță Alina Ioana, am 16 ani și învăț la liceul teoretic Constantin Brâncoveanu, clasa a 9G (profil științe ale naturii). Încă de mică, mai precis de la momentul în care am început să citesc mai bine, mi-am descoperit pasiunea pentru lectură, gândindu-mă că pot pleca în orice moment în care mi-aș dori în călătorii imaginare, în timp și spațiu, cu îndrăzneală dar și cu emoții, dar mai ales cu dorința de a întâlni personaje cu caractere diferite și cu care uneori mă puteam identifica.

Deși prima mea carte de căpătâi și care m-a făcut sa îndrăgesc atât de mult lectura,a fost ”Cuore” de Edmondo de Amicis, am citit multe alte cărți scrise de autori precum: Mircea Eliade, Ioan Slavici, Ion Creangă, R.J. Palacio, Roald Dahl, Collen Hoover, etc… Dar mai ales am descoperit recent pasiunea pentru poezie, citind cu încântare poezii ale marilor poeți Mihai Eminescu și Lucian Blaga. Și poate că dorința mea de a începe să scriu poezie a venit într-un moment al vieții mele când sufletul meu s-a deschis pentru prima dată către un alt suflet și împreună am descoperit frumusețea și tainele sentimentelor puse în versuri.

Pe lângă aceste pasiuni prefer să îmi petrec timpul în natură, să călătoresc, să ascult muzică și să fac sport.

Înainte de a-mi încheia descrierea aș dori să împărtășesc colegilor mei un gând care m-a motivat să cuprind cu atâta drag taina lecturii, și anume faptul că de fiecare dată când deschid o carte și încep să o citesc am sentimentul că stau la masă cu acel autor și că el îmi împărtășește din trăirea lui. Cu alte cuvinte, atunci când citim cărți avem privilegiul de a sta la masă cu personalități ale întregii lumi, din toate timpurile și ce poate fi mai minunat decât atât!”.  Alina Ioana Diniță a citit poezia ”Peisaj interior”.

Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu

Dan Mircea Cipariu: ”Azi am invitat doi poeți care au publicat în 2022 două cărți de poezie, la Tracus Arte și Nemira, care sunt printre cele mai bune cărți ale anului trecut. Îmi face o deosebită plăcere să v-o prezint pe Gabriela Toma, căreia vă rog să-i dați un aplauz.” Dan Mircea Cipariu a citit două poezii de Gabriela Toma: ”Femeie cu tatuajul de mătase” (din cartea ei de debut – ”Cântecul geamănului” și ”luping”, din ”Crivacul”, apărută anul trecut)

Teodor Dună și Dan Mircea Cipariu

Dan Mircea Cipariu: ”Încheiem acest periplu poetic cu două poeme de Teodor Dună, pe care îl invit la microfon.”

Teodor Dună: ”Bună ziua, mă bucur că sunt aici!”. Teodor Dună a citit poeziile ”câinele din pat” și două degete” din ”Flașneta Babel”.

Mike Godoroja

Dan Mircea Cipariu: ”Acum voi invita pe scenă o forță a naturii percuționiste, Vali Vătuiu, apoi pe oaia albă a formației, chitaristul Alex Gavril, la claviaturi pe Răzvan Bocioc, la bas – Romeo Bejan, iar la voce – Mike Godoroja & Blue Spirit.”

Evenimentul s-a încheiat cu un recital marca Mike Godoroja & Blue Sprit, care au interpretat melodii precum ”Caii din Pădurea Letea”, ”Nopți de Sânziene” sau ”Amintiri din Vama Veche”.

Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja

Tudor VOICU

Fotografii de Mihaela PETRE

***

Concerte reCITEȘTE POEZIE în licee

Invitați speciali Mike Godoroja & Blue Spirit

Marți, 16 mai 2023, ora 15.00 –  Liceul Teoretic Național

Joi, 18 mai 2023, ora 14.00 –  Liceul Greco-Catolic ”Timotei Cipariu” 

Vineri, 19 mai 2023, ora 11.00 – Liceul Teoretic ”Constantin Brâncoveanu”

Vineri, 9 iunie 2023, ora 13.00 – Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga”

***

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul ”Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme ”Tsunami” (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul „Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său ”singurătatea vine pe facebook”, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”.

În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).

În 2022, a publicat volumul META VERS, editura Vellant, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu.

În 2023, are în pregătire volumul ”Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”, editura Ars Libri, cu ilustrații de Raluca Neferu.

Florin Iaru (Râpă) s-a născut la 24 mai 1954, în București și este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste.. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978. Profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al Editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația „Cotidianul”. Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cîntece de trecut strada” se bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan. A fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc şi-mi pare rău(Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beţie(volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011, 2015) şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016), iar în 2017 volumul ”Sânii verzi”. Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite, Rusia etc. În 2019, a publicat volumul de poezie ”Jos realitatea!”, Editura Paralela 45, volum care a primit Premiul AgentiadeCarte.ro.

***

GABRIELA TOMA (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual. Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling. În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro International de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic), Festivalul Internațional de Poezie București; Festivalul Strada de C’Arte; Maratonul de Poezie și Jazz; V.I.P. (Vin. Intimitate. Poezie) – Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD. În 2022, a publicat volumul de poezie Crivacul, Editura Tracus Arte. Lucrează la o carte pentru copii și la un volum de eseuri. I-au fost traduse poezii în limba spaniolă, în franceză și în macedoneană.

Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat volumele: trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea (2002 – Premiul Național „Mihai Eminescu”, Opera Prima, Botoșani); catafazii, Editura Vinea (2005); de-a viul, Editura Cartea Românească (2010); obiecte umane, Editura Cartea Românească (2015 – Premiul Cartea de Poezie a anului 2015, Gala Tinerilor Scriitori), kirilă, Editura Tracus Arte (2017 – Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru Literatură) și flașneta babel, Editura Nemira (2022). În 2019, i-a apărut antologia minunata lume, la Editura Cartier. Grupaje din poemele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, spaniolă, portugheză, bulgară, maghiară.

***

MIKE GODOROJA s-a născut în București, în data de 5 ianuarie 1965, în aceeași zi cu Florian Lungu, dar la o distanță de 22 de ani. A absolvit Institutul Politehnic din București și a făcut Studii  de istoria jazzului la  Clasa Mihai Berindei între 1986-1989, la CIRNEA în Paris – Studii de Televiziune în 1994, Studii particulare de canto și chitară în 2000 și un stagiu de specializare producție muzicală la  Casa de discuri CESOUL MUSIC – USA în 2002. Sunt 30 de ani de când Mike Godoroja face muzică, ajută pe alții sa facă muzică, sprijină muzica de calitate din Romania. A înregistrat cu Blue Spirit 7 albume, a compus pentru Iris, Felicia Filip si Blue Spirit, a fost producătorul muzical al întâmplărilor care i-au adus în Romania pe Ray Charles, James Brown, Chick Corea, Zucherro, Big Mountain, Jimmy Smith, Steve Howe, Steve Hackett, David Palmer. A realizat timp de peste 25 de ani emisiuni de rock și jazz la radio și televiziune despre artiștii României și marile legende ale lumii.

Muzica sa de acum , rock-blues cu elemente de folk și psihedelic, note progresive și electro- synth, relevă noua direcție a spectacolelor lui ce ar putea fi definite ca art rock, mereu căutând ceva care să surprindă publicul. Mike Godoroja împreună cu echipajul său artistic Blue Spirit –

Mike Godoroja – vocal, percuție, Vali Vătuiu – tobe, Alex Gavril -ghitare, Ștefan Bocioc-claviaturi, Romeo Bejan -bas – participă la proiectul reCITEȘTE POEZIE, relevând publicului frumusețea și simplitatea blues-ului arhaic, de la origini, într-o notă stilistică actuală printr-un extras din noul lor spectacol BLUES OF THE FUTURE PAST.

***

Diandra Anghel esteelevă în clasa a XII-a, vrea să urmeze medicina și să citească literatură română contemporană. Unul dintre autorii ei preferați este Charles Bukowski.

Eufemism

S-a umplut cerul de scafandri

Și noi numărăm STELELE.

S-a umplut aerul de sulf

În timp ce noi visăm cum să trăim printre ele.

Se înmulțesc demonii,

Iar îngerii dispar.

S-a umplut cerul de PĂSĂRI

Și cimitirele de CĂPRIOARE,

Iar noi le MÂNCĂM aripile și coastele ca pe niște flori aotrăvitoare.

Nu mai avem loc în purgatoriu de la atâta CANIBALISM

Și nu mai avem timp să ne îndreptăm păcatele săvârșite în vis.

Dar ne ștergem cu lacrimile sfinților pe mâinile pătate de sângele carmin

Si urlam în unison ,,Amin “

Revoluție

Strigați revoluție

Și o sa vină DEZASTRUL lumii.

Ascultați silogismele revoluției

Și o să rămâneți în paralizie infantilă

S-a umplut cerul de unde telefonice

Nu mai am loc să vă sun să vă zic că vreau să plec să-mi vizitez dumnezeii

Căci un TRANDAFIR crește între   ura și  IUBIRE

Între adorare și lumină

 S-a umplut cerul de rugăciuni

Mai stați

Nu plecați

Vreau să asist la metamorfozarea voastră.

S-a umplut cerul de lacrimi

Deoarece unii au plecat fără să lase moștenire pacea lumească.

Dar cerul e gol

Dumnezeu a murit în revoluție

I-a fost prea milă de noi și s-a sinucis zicând ,,evolutie”

S-a umplut cerul de vase sangvine rupte de Macbeth

Și s-a umplut pământul de goliciunea noastră.

Căci uităm să trăim și visăm să IUBIM

Înjurăm în gând și ne mâncăm de vii

Astfel, am ajuns să ne uităm unii pe alții

S-a umplut cerul de atrofia cuvântului

S-a murdărit apa de nihilism

S-a umplut noaptea de SOMN

Și ne-am ars pătați de vină

O întreagă tragedie divină

Diandra Anghel

Corina Bazgan

Mă numesc Corina Bazgan și am 17 ani. Sunt elevă în clasa a XI-a B și o am ca dirigintă pe doamna profesoară Gabriela Bulgăreanu. Sunt o persoană pesimistă, mă înțeleg bine cu sarcasmul și am o pasiune pentru pinguini, lavandă și subiectele considerate tabuu de majoritatea oamenilor.

Mercur retrograd

înger dezmembrat

propriul suflet

dezarmat și imperfect

așa este

înainte de a zbura

pe inelele șubrede ale lui Saturn

ascult din depărtare

ferestrele sparte

trupul desenat pe podea

uraganul 

peste antebrațe

din asfaltul fisurat

din sufletele agățate

răsare un înger predestinat

parole

surle și trâmbițe

printre gheare înghițite de nebunie

filme secrete pecetluite într-un mall de cuvinte

asfințit pe după munți și văi de singurătate

dimineața cu statui vorbitoare

trage aer în piept 

fără nici-un regret

Corina Bazgan

Mara Bocan

Mă numesc Bocan Mara. Sunt elevă la Liceul Teoretic Constantin Brâncoveanu din București și sunt clasa a IX-a. Îmi place să dansez, să desenez și să scriu (poezii și cartea mea proprie).

tiktok

o poveste

cutreieră satele

cu două statui vorbitoare

filme secrete

se culcă încet

pe munți și văi

de singurătate

Teodora Chiru

Mă numesc Teodora Gabriela Chiru, am 16 ani și sunt elevă a Liceului Teoretic Constantin Brâncoveanu în clasa a IX-a B. Am practicat dans sportiv timp de cinci ani și pasiunea mea este pictatul. Prefer vremea ploioasă și  îmi place să ascult muzică împreună cu prietenii, iar în viitor doresc să devin medic.

trandafiri negri

seară de filme secrete

în patul gol 

rămân

munți și văi de singurătate

dimineața trage aer în piept 

Lavinia Hortopan

Mă numesc Lavinia Hortopan, am 15 ani și învăț la liceul teoretic Constantin Brâncoveanu în clasa 9A. Fac parte din mai multe proiecte, unul fiind un club de dezbateri. Când eram mică aveam un jurnal în care scriam tot felul de poezii. De acolo pot spune că mi-am descoperit plăcerea și liniștea în a scrie.

Poker

Sufletul cel pur

E mereu sub cel putrezit

Am avut parte de tot din tine

Iar acum de nimic

Dor cu spini și petale de ani puțini

La mine în poală

Plec în visuri mărețe

La masa de poker

Tu joci la masă ca un străin

Eu sunt out și tu all-in

Lavinia Hortopan

Alina Ioana Diniță

Mă numesc Diniță Alina Ioana, am 16 ani și învăț la liceul teoretic Constantin Brâncoveanu, clasa a 9G (profil științe ale naturii). Încă de mică, mai precis de la momentul în care am început să citesc mai bine, mi-am descoperit pasiunea pentru lectură, gândindu-mă că pot pleca în orice moment în care mi-aș dori în călătorii imaginare, în timp și spațiu, cu îndrăzneală dar și cu emoții, dar mai ales cu dorința de a întâlni personaje cu caractere diferite și cu care uneori mă puteam identifica.

Deși prima mea carte de căpătâi și care m-a făcut sa îndrăgesc atât de mult lectura,a fost ”Cuore” de Edmondo de Amicis, am citit multe alte cărți scrise de autori precum: Mircea Eliade, Ioan Slavici, Ion Creangă, R.J. Palacio, Roald Dahl, Collen Hoover, etc… Dar mai ales am descoperit recent pasiunea pentru poezie, citind cu încântare poezii ale marilor poeți Mihai Eminescu și Lucian Blaga. Și poate că dorința mea de a începe să scriu poezie a venit într-un moment al vieții mele când sufletul meu s-a deschis pentru prima dată către un alt suflet și împreună am descoperit frumusețea și tainele sentimentelor puse în versuri.

Pe lângă aceste pasiuni prefer să îmi petrec timpul în natură, să călătoresc, să ascult muzică și să fac sport.

Înainte de a-mi încheia descrierea aș dori să împărtășesc colegilor mei un gând care m-a motivat să cuprind cu atâta drag taina lecturii, și anume faptul că de fiecare dată când deschid o carte și încep să o citesc am sentimentul că stau la masă cu acel autor și că el îmi împărtășește din trăirea lui. Cu alte cuvinte, atunci când citim cărți avem privilegiul de a sta la masă cu personalități ale întregii lumi, din toate timpurile și ce poate fi mai minunat decât atât!

Peisaj interior

noi

cu oițe și gurițe

suntem

autori și cititori

scriem despre noi

ca despre alte științe ale naturii

noi în noi cu noi și despre noi

suntem un film secret

cu munți și văi de singurătate

Alina Ioana Diniță

***

Proiectul ”reCITEȘTE POEZIE”  nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitate

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508