Sâmbătă, 13 mai 2023, Muzeul Național al Literaturii Române Iași va deschide 14 muzee din rețeaua sa în cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor.
În intervalul orar 17:00 – 01:00, publicul va beneficia de acces gratuit la: Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Muzeul „George Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Codreanu” – Vila Sonet, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „Vasile Alecsandri” (comuna Mirceşti, jud. Iași), precum și cele cinci obiective din interiorul Casei Muzeelor: Muzeul Poezie(i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Pogromului de la Iași.
Vizitele gratuite vor fi completate de momente artistice, expoziții speciale, întâlniri și evenimente culturale. Programul complet al acestora este următorul:
🏛 Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii
19.00 – 21.00│Literatura de lângă noi. Focus: Bulgaria
Invitați: Anastasia Gavrilovici și Dan Coman
Evenimentul va avea loc în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, având în centru lecturi publice urmate de un dialog intercultural, precum și o expoziție de grafică, toate acestea bazate pe operele a doi autori bulgari contemporani: Nadejda Radulova și Gheorghi Gospodinov.
Proiectul expozițional „Art Nouveau 2023”
Va fi expus un obiect decorativ cu valoare memorială, o vază realizată din renumitul cristal de Boemia, care i-a aparținut profesorului și istoricului literar G. Ibrăileanu (1871-1936). Vizitatorii vor afla povestea foarte interesantă a obiectului și informații despre compania producătoare „Moser”.
Colțul creatorilor locali
În parcul Muzeului „Vasile Pogor” publicul va interacționa cu produse create de artiști locali, în cadrul unei expoziții cu vânzare, la care vor participa Olivia Alexandriuc, Adrian Serghie, Lavorator, Redʼs Yard, Clima Lilia.
🏛 Muzeul „George Topîrceanu”
18.30 – 21.00│Recital de muzică folk și poezie
Vizitatorii căsuței „precum un catren” din strada Ralet nr. 7 vor asista la o reprezentație susținută de către artiștii Ana Maria Filip, Adi Bezna și George Marici.
🏛 Muzeul „Mihai Eminescu”
19.00 – 19.30│Lecturi: Eminescu & Șevcenko
Publicul va asista la un dialog intercultural, la care prof. înv. primar Natalia Kroli, refugiată de război din Odesa, și dr. Diana Vrabie, muzeografă MNLR Iași, vor citi din creația lui Mihai Eminescu, poetul național al românilor și a lui Taras Șevcenko, poetul național al ucrainenilor, în ambele limbi.
🏛 Muzeul „Mihail Sadoveanu”
20.00 – 21.30│Concert Skaieții
În „Dumbrava minunată”, cei care vor vizita „vila cu turnișor pătrat” din dealul Copoului se vor bucura de un concert cu muzica Skaieții-lor, „o formă de exprimare liberă a artei urbane, în interiorul orașului, ce are ca scop estetizarea fundalului sonor cotidian”.
Expoziția „Poezia florilor”
La intrarea în Muzeul „Mihail Sadoveanu” Iași este organizată expoziția cu lucrările premiaților la concursul „Caligrafii tematice”, ediția a V-a, 2023, dedicată florilor.
🏛 Casa Muzeelor
17:00 – 24:00 Hamlet – expoziție vivantă
Asemenea unui exponat care se va anima în prezența vizitatorilor, actorul Valentin Mocanu va susține un performance bazat pe monologul lui Hamlet din piesa omonimă a lui William Shakespeare, începând cu ora 17:30, în sala „Teatrul Evreiesc de Stat București” a Muzeului Teatrului Evreiesc în România. Momentul este regizat de Robert Vlad.
Expoziția „Literatură și medicină”
Expoziția este consacrată scriitorilor-medici, cu raportare la perioada interbelică, fiind un demers în care literatura și medicina se împletesc într-un caduceu, fiind expuse într-o antrenantă manieră: scrisori, reviste, machete, mulaje, cărți, fotografii, instrumentar medical din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, de la Muzeul de Istorie a Farmaciei „Marțian Cotrău” și de la Muzeul de Istorie a Medicinei, UMF Iași..
Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment patronat de Consiliul Europei, UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). În România, l este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO).
Coordonatorul evenimentului Noaptea Muzeelor 2023 la MNLR Iași este Iulian Pruteanu, șef Birou programe culturale.