Marți, 23 mai 2023, de la ora 20:00, la Catedrala Sfântul Iosif, bucureștenii sunt așteptați la un eveniment concertistic deosebit, care va marca împlinirea a 140 de ani de slujire a Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, în această parte a țării. Cei care vin la concert se vor bucura de o creație muzicală originală, REQUIEM, compusă de tânărul muzician Matei Bucur Mihăescu. Lucrarea va fi interpretată pentru prima dată în fața publicului de peste 100 de artiști instrumentiști, cor și soliști vocali, reuniți într-un ansamblu muzical de excepție, sub bagheta dirijorală a maestrului Daniel Jinga. Pe scenă se vor afla Corul Național Român, condus de Iosif Ion Prunner, Orchestra Metropolitană București, soprana Oana Maria Șerban și tenorul Andrei Petre. Intrarea este liberă.
Concertul este un cadou oferit comunității romano-catolice din București și tuturor iubitorilor de muzică clasică. Evenimentul este susținut de Secretariatul de Stat pentru Culte.
Daniel Jinga (*1978) a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități. Marin Constantin l-a numit în anul 2003, dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, care își construiește în scurt timp o identitate repertorială nouă și o sonoritate proprie. Din 2009 dirijează Orchestra Simfonică București în cadrul multor spectacole-eveniment. În anul 2012 câștigă concursul organizat de Opera Națională București pentru postul de Maestru de cor. În paralel, continuă să fie prezent ca dirijor cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. Se apropie de genul musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei, etc., spectacolele sale devenind tot mai cunoscute și apreciate. După ce în 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște, în anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice. În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din anul 2022 este manager-director general al Operei Naționale București, după ce în 2021 a asigurat cu excelență interimatul acestei funcții. Recent, în calitate de dirijor a condus orchestra Operei Naționale București la Gala extraordinară din cadrul Expo 2020 Dubai și a prezentat importante producții de operă (Aida, Rigoletto) precum și gale internaționale de operă în România și Republica Moldova.