Vineri, 7 aprilie 2023, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc lansarea volumului de debut al Cristinei Chira, ”Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”, publicat în colecția Ego. Proză a editurii Polirom. Invitați, alături de autoare: Simona Antonescu și Florin Iaru. În cartea ei de debut, Cristina Chira depune mărturie că la început nu a fost cuvântul, ci energia, acea capacitate a oamenilor de a acționa. Ca un cântec-manifest al feminității al cărui refren e tocmai această energie, volumul de față își desfășoară forța narativă de la prima până la ultima frază, survolând ingenios viețile unor personaje de o vivacitate molipsitoare.
„De ce, Cristina Chira? De ce… Numai nenea Anghelache, al lui Caragiale, ar putea să spună de ce, în volumul de față, fetele (și băieții) care pornesc la drum cu toate pânzele și speranțele sus dau greș. În mai fiecare text, scris cu o precizie a descrierii și a amănuntelor remarcabilă, există un hop, ultimul, o enigmă lunecând pieziș în calea fericirii eroilor. Ce se întâmplă acolo? îți vine să întrebi. De ce nu pot ajunge cu niciun chip la liman? De ce? Dar Cristina Chira, cuminte, nu vrea să răspunză.” (Florin Iaru)
Detalii eveniment FB: https://www.facebook.com/events/583137083763577
Cristina Chira (n. 1987, București) a urmat cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, specializându-se în patrimoniu construit. A fondat Asociația Arché și a coordonat proiectul Monumente Uitate, care a urmărit inventarierea și cercetarea vechilor reședințe nobiliare din România, din mediul rural. În 2015 a absolvit un master de scriere creativă la Birkbeck, University of London, iar în 2019 a urmat un curs de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat în Revista de povestiri, Echinox, Iocan, Timpul, antologia Kiwi (2022) și urmează să-i apară o proză în Kiwi (2023). În prezent, lucrează în proiecte care încearcă să îmbine patrimoniul cu poveștile. Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor este volumul ei de debut.