Pe 10 mai 2023, de la ora 20:00, la Apollo111, organizatorii Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu” invită artiștii, jurnaliștii și iubitorii de artă la press the party button, un eveniment inedit de prezentare a celei de-a treia ediții a festivalului din 2 Mai, desfășurat în 2023 în perioada 22-29 iulie. Lansarea ediției va fi urmată de concertul tarafului Șaraimanii din Clejani, iar organizatorii anunță și alte surprize.
» Program, artiști și invitați
Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” debutează seria evenimentelor din acest an cu o petrecere de lansare a ediției a treia, intitulată press the party button și găzduită de Apollo111. Intrarea este liberă, în limita capacității spațiului, iar accesul publicului va fi permis de la ora 20:00. Începând cu ora 21:00, membrii echipei de conducere, alături de Magda Catone, președintele de onoare al festivalului, vor dezvălui structura ediției a treia, componența juriului, afișul ediției și cele mai așteptate evenimente artistice din 2023.
O nouă secțiune a festivalului, precum și primul spot de promovare din acest an vor fi prezentate în premieră. Cei prezenți vor putea afla povestea apariției festivalului, informații despre rezultatele edițiilor anterioare, dar și strategia de continuare a proiectului pentru următorii ani.
În completarea discursurilor, organizatorii au pregătit un concert live al tarafului Șaraimanii din Clejani, iar petrecerea va continua cu actorii Vlad Brumaru, Denis Imbrescu și Theodor Șoptelea, care vor mixa muzică până după miezul nopții.
Pe 10 mai, la press the party button sunt așteptați peste 250 de artiști, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor culturale din România, personalități publice, lucrători ai industriilor creative, antreprenori și, nu în ultimul rând, iubitori de artă.
» O petrecere de lansare la fel. aproape la fel. altfel.
Odată cu acest eveniment, echipa festivalului își propune reinventarea formatului obișnuit al conferinței de presă pentru a atrage atenția asupra necesității de a îmbunătăți și a actualiza metodele de promovare a sectorului cultural românesc.
Petrecerea încurajează creșterea vizibilității evenimentelor culturale în spațiul public prin formule racordate la dinamica actuală a societății și subliniază importanța acestei componente pentru diversificarea publicului consumator de cultură.
„Am conturat programul ediției din 2023 în jurul sloganului la fel. aproape la fel. altfel., pe care l-am considerat un punct de pornire generos și, în același timp, provocator pentru vremurile în care trăim. Așa am ajuns să ne întrebăm dacă n-ar trebui să regândim, în spiritul festivalului și mottoului nostru, formatul tradițional al conferințelor de presă dedicate evenimentelor culturale care, în ciuda accesibilității mijlocite de mediul online, rămân, de cele mai multe ori, departe de publicul larg. Astfel a luat naștere ideea evenimentului press the party button. După cum îi spune și numele, este vorba despre o petrecere de lansare grație căreia Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” rămâne fidel misiunii de a facilita contexte culturale de întâlnire și socializare între artiști și public. Vă așteptăm la Apollo111 să celebrăm bucuria de a fi împreună la un nou început de drum!”, declară Edda Coza, director de viziune și comunicare.
» Open Call deschis până la 1 iunie
Primul festival dedicat tinerilor creatori de teatru și film din România va avea loc la malul mării în perioada 22-29 iulie, sub sloganul la fel. aproape la fel. altfel. Ediția de anul acesta pregătește un maraton de opt zile, în care arta se va afla la confluența dintre teatru, film, muzică, expoziție, experiment și dezbatere. Un festival deschis, deopotrivă, creațiilor contemporane și operelor care au devenit borne ale culturii românești. Tinerii creatori de teatru și film își pot înscrie creațiile până la data de 1 iunie prin completarea formularelor online disponibile pe siteul festivalului. Mai multe detalii despre eveniment la www.festivalulserbanionescu.ro și pe platformele social media Facebook și Instagram.
Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii.
Partenerii proiectului: Primăria Limanu, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, Apollo111, Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, Teatrul Metropolis.
Parteneri media: AaRC, IQads, Mangalia News, Kronikool, filme și cărți, LiterNet, Book Hub, Ziarul Metropolis.
Sponsorul proiectului: Dedeman