Galeria Romană are plăcerea de a vă invita la o nouă expoziție: EU, ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT, MUNDUS 3, Doru TULCAN. Vernisajul va avea loc vineri, 21 aprilie 2023, ora 19:00, cu participarea artistului. În deschidere va lua cuvântul dna Alina Șerban, istoric de artă. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
”Rătăcind între cer și pământ, între spirit, bucurie și suferință și uitându-mă în cartea mea Desemne mi-am dat seama că, de ceva vreme, am amânat multe proiecte și idei.
Am sentimentul spontan și plin de prospețime că ideile pretext, desenele sau gândurile pot fi reluate și transpuse în culoare și film. Dintotdeauna am fost și sunt pasionat de noile tehnologii de comunicare și exprimare, tehnicile electronice.
Din 2012, o mulțime de schițe și idei au prins viață pentru a mă redefinii. După obiecte și experimente, după desene, serigrafii, gravuri, foto și film simt că este momentul să reconstitui unele concepte care așteaptă de ceva timp să fie întrupate în forme ale creației. De exemplu, culoarea și filmul. Acesta ar fi un demers cursiv făcând chiar o legătură cu lucrări din anii 87–89 și, mai ales, reconfigurarea unor idei din lumea „fenomenelor” din natură.
Așadar, ieșirea mea din prea plinul ideilor și notațiilor (de desene și schițe) ar restitui chipul fizic al amânării, apelând din nou la structură și geometrie. Astfel, am dat viață și formă unor lucrări care sunt născute din amânare.
Am nevoie de un chip nou care vibrează și respiră, astfel se nasc cele trei autoportrete. Este chipul eterat al unui artist care privește și acum cu respect și uimire la universul lumii.
Constructiv și geometric, pictural și vibrat, spațiul spiritual este recuperat plastic pentru a redescoperi și restitui poezia naturii.
Luarea din nou în posesie a unor compoziții și idei, cum ar fi „Mundus” sau Spațiul de joacă pentru copii, temă ce evocă dinamism și vârtej ludic în marea spirală a lumii, ce este, în același timp, loc pentru un eveniment sau memoria unui spațiu. Toate aceste lucrări cu subiecte ca cerul, norii și pământul să respire și să vibreze iar. Copacul, semn – simbol al vieții, respiră și el în subtile reverberații și sugerează o anume perspectivă a realului ca alternativă a privirii.
Mâinile, „sufletul creației” își așteaptă reflecția gândirii artistice și amprentarea „dincolo de eveniment”, subiect transcendental sau un ritual tradițional care își așteaptă decriptarea. Totul este vis și realitate. Această recapitulare prin restituire face parte din propria ordine în gândirea mea recentă. Din nevoia de a explora în permanență spațiul în folosul spiritului, voi trage câteva concluzii confesive. Să anim din nou visul și realitatea prin vibrațiile sufletului meu, să dau vântului – ecou ce reverberează în frunzișul foșnit al copacului, să dau apei – ploaie, lacrima cerului, bucuria pământului. Vibrația cerului este unda și suferința luminii, eterul volatil este miraj, reflex al curcubeului și toate la un loc par a fi miracol și parfum al vieții sufletești. Punerea în corp fizic a conceptelor sunt o livrare a energiilor adormite în proiect. Sunt energie descătușată (la maturitatea artistică) din exaltare și veșnică uimire, sunt frison din nou activat vital și nostalgic în metaforă”.
(Doru TULCAN)
Expoziția este deschisă în perioada 21 aprilie – 20 mai 2023.
Program galerie: Luni-Vineri: 10:00–18:00, Sâmbătă: 10:00–15:00.
Parteneri: Catena pentru artă, Evenimentul Zilei, Senso Tv, Jurnalul Bucureştiului “Le Petit Parisien”, Intell News, Modernism, Agenția pentru carte, Ultima Oră, Curatorial.ro, Empower Artists, TVR 1, Propagarta, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Nine O’Clock.
EU, ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT, MUNDUS 3, Doru TULCAN.
Vernisajul va avea loc vineri, 21 aprilie 2023, ora 19:00, cu participarea artistului. În deschidere va lua cuvântul dna Alina Șerban, istoric de artă.

EU, ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT – MUNDUS 3
Doru TULCAN
21 aprilie – 20 mai 2023