La editura Estfalia a apărut ediția tipărită a ghidului pentru părinți ”Activități pentru încurajarea vorbirii și dezvoltarea limbajului – de la naștere până la 3 ani”, de Simona Ioniță. ”Acest ghid a fost creat din dorința de a împărtăși cu ceilalți părinți ceea ce am experimentat împreună cu fiica mea, Ema. Ea a fost foarte încântată de activitățile pe care le-am desfășurat împreună. Prin aceste activități relația noastră s-a întărit, iar limbajul și vocabularul ei s-au dezvoltat armonios.”- declară autoarea.
Ghidul cuprinde informații și îndrumări utile părinților preocupați de dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Pe lângă cele 35 de activități pentru încurajarea vorbirii și dezvoltarea limbajului, puteți afla ce înseamnă să fii un părinte suficient de bun și care sunt stilurile de atașament ale copiilor. De asemenea, veți găsi informații referitoare la dezvoltarea copiilor între 0 și 3 ani, importanța jocului și diferite modalități prin care poți învăța copilul să împartă și să dăruiască.
”Apariția ghidului în format eBook a fost o experiență nouă pentru mine. Sunt o nostalgică, îmi place să țin în mână o carte, să mă bucur de darurile pe care o lucrare în format fizic le oferă la nivel tactil, olfactiv și vizual. Se pare că nu sunt singura. Multe mămici care au citit eBook-ul mi-au spus că ar fi încântate să aibă cartea și în format fizic, să o răsfoiască, să o împrumute sau chiar să o ofere cadou”, a mai declarat autoarea.
Simona Ioniță este psiholog, consilier pentru dezvoltare personală, formator, lucrător prin arte combinate, jurnalist cultural și mamă de fată. Autor- Pagina de Psihologie; membră a Societăţii de Gestiune a Drepturilor de Autor ”OperaScrisă.Ro”; membră a Clubului UNESCO-Adolescenţii; membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Premii obținute: Premiul ”Ciprian Chirvasiu” pentru jurnalism cultural- acordat de Asociația Direcția 9; Premiul special pentru promovarea literaturii pentru copii în mediul online- acordat de Editura Zorio.
Cărţi publicate: 2023- eBook ”Activități pentru încurajarea vorbirii și dezvoltarea limbajului – de la naștere până la 3 ani – Ghid pentru părinți”, editura LETRAS; 2013- „10 poveşti despre prietenie” (carte pentru copii), Editura Din condei; 2011- „Din lacrima unui vis” (poezii), Editura Estfalia; 2009 – „Jurnal…la feminin”, Editura Cosal.