Cînd contele de Monte Cristo se hotărăște să se răzbune pe cei din cauza cărora a stat 20 de ani în temniță, el pleacă de la premisa că era nevinovat. Or, nu-i tocmai așa. Chiar dacă foarte tînărul căpitan de corabie, Edmond Dantès, e trimis la pușcărie de procurorul Villefort, fără judecată, după ce-l și asigură că nu comisese nici un delict. Amicul său din temniță, abatele Faria, deținut politic, e cel care îl luminează, reconstituind faptele. Doi dintre marinarii de pe corabie, Danglars și Fernand Mondego, l-au turnat la procuratură. Cei doi știau de scrisoarea prin care Napoleon, exilat pe insula Elba, punea la cale un complot, pentru a se întoarce pe tron. Mesagerul scrisorii ar fi trebuit să fie căpitanul corăbiei Leclère. Dar cum căpitanul cade la pat, îi încredințează comanda corăbiei și scrisoarea inocentului Edmond, apoi, firește, moare. Dantès, de cuvînt, livrează scrisoarea destinatarului, care e tatăl procurorului Villefort.
Complotul reușește, Napoleon își recapătă tronul, apoi îl pierde din nou, iar Justiția începe să-i vîneze pe complotiști, printre care se numără, fără să știe, Edmond. Villefort ar fi trebuit așadar să-l dea pe mîna justiției care ar fi trebuit să stabilească cît de vinovat era adolescentul care primise cu limbă de moarte din partea căpitanului scrisoarea lui Napoleon și i-o dusese destinatarului, Villefort tatăl. Ca să n-aibă de tras de pe urma bonapartismului tatălui său, procurorul îl expediază pe Dantès în temnița din Chateau d’If. Deci procurorul ar fi trebuit pus sub acuzare pentru abuz de funcție și tăinuire a faptelor. În schimb, în eventualitatea unui proces, Danglars și Mondego ar fi fost chemați ca martori și ar fi primit felicitări pentru vigilența cu care își făcuseră datoria către stat. În schimb pentru participarea sa la complot, Dantès n-ar fi scăpat fără o condamnare, beneficiind sau nu de circumstanța atenuantă că nu știa ce conține scrisoarea.
Ca să nu-l amărască pe naivul său prieten, abatele nu-i furnizează aceste importante detalii. Iar bonapartistul înfocat care era Dumas nu găsește de cuviință să pună în balanță faptele turnătorilor, care avuseseră de ales între a-și ține gura sau a-l da de gol autorităților pe Dantès, pentru rolul său în complot. Cu denunțul lor cei doi nemernici comiseseră o dublă trădare: față de împărat, căruia îi puseseră complotul în primejdie, și față de naivul lor coleg, știind că-l așteaptă pușcăria. Pentru a scăpa însă de eventualele obiecții ale cititorilor chițibușari, care ar fi putut spune că în ciuda caracterului lor mizerabil cei doi își dovediseră fidelitatea față de stat, Dumas le pune în cîrcă turnătorilor și alte păcate, mai grave, pe care Edmond le descoperă, din postura de conte justițiar. Mondego plătește cu viața pentru asasinarea pașei din Ianina și pentru vînzarea ca sclavă a fiicei acestuia, iar Danglars își pierde averea dobîndită pe căi îndoielnice.
Villefort, capul răutăților, e acuzat de pruncucidere, iar pedeapsa lui, pe gustul vremii, e că-și pierde mințile, dar și nevasta, care se sinucide, și pe unul dintre copii, pe care ea îl otrăvește, ca să nu crească în dezonoare, încît răzbunătorul conte simte că a întrecut măsura.
Cristian TEODORESCU
