Luni, 27 martie 2023, peste 200 de elevi din ciclul gimnazial și liceal au participat la deschiderea primei ediții a ”Zilei Autorilor Europeni”, lansată în Aula ”Bibliotecii Centrale Universitare Carol I”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Ministerul Afacerilor Externe, reprezintă o inițiativă a Comisiei Europene care propune generațiilor actuale conectarea cu lectura, literatura europeană, diversitatea culturală și lingvistică. Parte a unui proiect amplu, manifestarea a avut loc, în același timp, și la Sofia, unde inițiativa a fost lansată oficial de către Mariya Gabriel – Comisar European pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, alături de Georgi Bardarov – scriitor bulgar, câștigător al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2021. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.
În deschiderea evenimentului de la București, Mireille Rădoi – directorul general al Bibliotecii Centrale Carol I a declarat că „obiectivul este unul socio-cultural, de a readuce în atenția tinerilor literatura, ca modalitate de emancipare individuală – rezultat ce nu poate fi obținut în absența culturii” și că „B.C.U. Carol I este un mediator care joacă un rol esențial în acest proiect, întrucât reprezintă un spațiu multicultural prietenos care aduce împreună tinerii cititori, demonstrând că bibliotecile reprezintă un simbol – atât al legăturii dintre cititori și carte, cât și dintre cititori și autori.”
În continuare au luat cuvântul Janina Sitaru – Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe și Ioan Cristescu – director general al Muzeului Național al Literaturii Române, care au pus accentul pe valorificarea contribuției românești la patrimoniul cultural european, fiind completați, ulterior, de intervențiile invitaților: Kósa András László, director al Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar și Natalia Mosor, director al Institutului Polonez din București.
Programul a inclus o dezbatere interactivă pe tema diversității literaturii europene, realizată de către scriitoarea Gabriela Adameșteanu și dramaturgul Matei Vișniec – autori recunoscuți la nivel european, iar Delia Nartea și Dragoș Huluba, doi actori reprezentativi ai teatrului românesc, au conferit o dimensiune artistică, întregind evenimentul printr-o sesiune de lecturi publice.
Participanții au avut ocazia să admire, în foaierul Aulei BCU, și expoziția CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern, organizată de MNLR, în colaborare cu Forumul Cultural Austriac București, Departamentul de Limbi şi Literaturi Germanice al Universității din București, Editura Suhrkamp și Arhiva de Stat Freiburg, cu ocazia Centenarului Paul Celan (în 2020) – traducător, eseist și unul dintre cei mai mari poeți europeni ai secolului XX.