Eșecul părintelui de a răspunde suficient nevoilor emoționale ale copilului poartă denumirea de ”neglijare emoțională”. Este o incapacitate de a observa, de a avea grijă sau de a răspunde în mod corespunzător sentimentelor unui copil. Pentru că este un act de omisiune, nu este vizibil sau memorabil. Din cauza neglijării emoționale în copilărie, viața adulților suferă în moduri greu de observat chiar și de către cei apropiați. Felul în care ești tratat emoțional de către părinții tăi determină modul în care te vei trata ca adult. Acest lucru a fost dovedit în numeroase studii. Cei mai mulți dintre noi tindem să minimizăm influența pe care familiile noastre o au asupra deciziilor și vieții noastre de zi cu zi. Dar, în realitate, familia în care ne-am născut și în care am crescut încă ne influențează emoțiile, comportamentele și deciziile. Care este diferența dintre neglijare emoțională și abuz emoțional? Abuzul emoțional este ceva ce un părinte îi face unui copil – este o acțiune. În timp ce neglijarea emoțională este opusul – este o lipsă de acțiune. Este vorba de un părinte care trece cu vederea un copil versus un părinte care maltratează un copil.
Jasmin Lee Cori, psihoterapeută specializată în tratarea adulților care au avut parte de abuz și neglijare în copilărie, este autoarea volumului ”Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale”, volum apărut în limba română la Editura Trei, traducere din limba engleză de Elena Dincă.Cartea este structurată în trei părți: I. De ce avem nevoie din partea mamei; II. Când maternajul dă greș; III. Vindecarea rănilor lăsate de maternajul insuficient.
Lucrarea vorbește despre subiecte dificile pe un ton cald și susținător. Te ajută să îți examinezi trecutul cu compasiune atât față de tine, cât și față de mamă. Îți oferă explicații clare pentru a-ți conștientiza emoțiile și a-ți identifica nevoile. Mulți adulți care au experimentat neglijarea emoțională în copilărie nu sunt conștienți de ceea ce au nevoie și, de obicei, nu simt că merită să-și satisfacă nevoile.
”Propria noastră poveste subiectivă, susținută de emoțiile pe care le-am trăit în copilărie, este în modinerent centrată pe noi înșine. Interpretăm lumea în baza experienței personale. O cunoaștem pe mama drept cine este ea pentru noi. Atunci când ne oprim în acest punct- cine era și cine este ea pentru noi-, pierdem un element foarte important. În cazul în care sunteți părinte, vă puteți imagina cum ar fi ca dumneavoastră să fiți cunoscuți doar prin interacțiunile cu unul dintre copiii voștri? Există mult mai multe aspecte, mult mai multe părți ale vieții, care influențează în mod profund rolul de părinte pe care îl aveți.O mare parte a procesului de vindecare o reprezintă detașarea de povestea limitată pe care ne-o spunem despre mama noastră și încercarea de întregire a imaginii ei. Trebuie să îi privim viața în mod obiectiv.”
O carte care te îndeamnă la reflecție și ”dezamorțire” interioară.
Simona IONIȚĂ
