Între paginile unei cărți întâlnim personaje interesante, iar din interacțiunea cu acestea dobândim cunoștințe noi, ne îmbunătățim gândirea logică și experimentăm o varietate de emoții. De fapt, o carte este un spațiu de joacă, dar și de creativitate. Atunci când cartea este și ilustrată, cuvintele și ilustrațiile se împletesc armonios pentru a crea înțeles magic. O astfel de carte au descifrat azi, 29 martie 2023, în premieră, elevii grupei pregătitoare și cei din ciclul primar de la Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” din București.
Conduși cu multă iscusință de scriitorul și poetul Dan Mircea Cipariu – autorul cărții Gloria Veselia și Ursulețul Cipi, cu ilustrații de Raluca Neferu, apărută recent la Editura Ars Libri – copiii au urmărit captivați „concursul de mașinuțe cu gâtul înalt ca niște broscuțe”, au zburat cu aero-veliere împreună cu Gloria Veselia și au pătruns firesc în Țara Viselor, acolo unde Ursulețul Cipi i-a declarat solemn eroi de poveste. Pinguini dansatori și pești zburători, acadele-curcubeu, clătite cu gem de roșcove, tigrișorii Ama și Lulu, toți au devenit prieteni la cataramă cu micuții curioși să afle și mai multe, și mai repede. În jur, a fost multă bucurie și nemăsurată seninătate. Emoții, îmbrățișări pe care Dan Mircea Cipariu le-a împărțit cu duioșia pe care numai un părinte o poate oferi unui suflet curat de copil. Un bonus al zilei a fost exercițiul de scriere creativă. Relaxați și încrezători, copiii s-au întrecut în povești, care mai de care mai inspirate.
Promitem că și următoarele întâlniri ale Gloriei Veselia și ale Ursulețului Cipi cu copiii vor fi experiențe unice, evenimente de neuitat.
Comitetul de organizare al evenimentului de lectură și scriere creativă în Școala Gimnazială Sf. Andrei din București a fost format din prof. înv. primar Nicuț Alinița Georgeta, clasa ID, prof. înv. primar Petrescu Enache Mirela Diana, clasa a IV-a F; prof. înv. primar Șerban Oana Eleonora, pregătitoare D; prof. înv. primar Popescu Anca-Georgiana, pregătitoare B, și profesor Partenie Smaranda Mirela, directoarea Școlii Gimnaziale ”Sf. Andrei” din București.
Parteneri media: Radio România Cultural și AgențideCarte.ro.
Cartea poate fi comandată, cu o reducere de 25%, pe pagina web a editurii Ars Libri: https://edituraarslibri.ro/acasa/gloria-veselia-si-ursuletul-cipi
Gloria Veselia și Ursulețul Cipi este o carte „cu personaje adevărate și înaripate“. Oglindite în ilustrații coborâte din bagheta magică a vreunei zâne, întâmplările fascinante îi vor amuza pe cei mici și pe cei mari deopotrivă.
Gloria Veselia, eroina jocului-vis pe care vi-l propunem, este „o fetiță delicată și un pic roșcată“. În universul fermecat al imaginației, ea are o cheiță invizibilă pe care o răsucește pentru ca Ursulețul Cipi, singurul ursuleț vorbitor, să spună o poveste cu pești zburători și pinguini dansatori, cu acadele-curcubeu, turtă dulce în formă de inimă și napolitane cu mustăți și pisicuțe.
„Topitoare de suflet și inimioare“, Gloria Veselia ne îndeamnă să revenim la inocență, să credem că îngerii există și putem să vorbim cu ei, să ne colorăm viețile cu fericire pentru ca totul să fie posibil.
Dan Mircea Cipariu ne dăruiește o carte genială care captează esența copilăriei. O carte despre descoperirea de sine și despre prietenie, pe care să le-o citim cu inima celor mici și să le-o recitim iar și iar. Gloria Veselia și Ursulețul Cipi este, mai presus de toate, o declarație de dragoste care „vestește Lumii o poveste“: Poveste! Ascultare! Poveste! Deșteptare!
Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul ”Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme ”Tsunami” (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul „Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său ”singurătatea vine pe facebook”, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”.
În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).
În 2022, a publicat volumul META VERS, editura Vellant, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu.
În 2023, publică volumul ”Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”, editura Ars Libri, cu ilustrații de Raluca Neferu.
Raluca Neferu s-a născut la București, în 1994. Urmează cursurile Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București la secția de scenografie. Absolvă cu 10 și este premiată în Gala Absolvenților de Doina Levintza, Ion Bogdan Lefter și Alexandru Mâzgăreanu pentru cel mai bun proiect de scenografie. A primit bursa Serviciului German de Schimb Academic (DAAD) pentru studiile de master în arhitectură de interior și design conceptual la Universitatea de Științe Aplicate RheinMain din Wiesbaden, Germania. A studiat metoda clasică realistă în desen și pictură la Atelier Madrid din Spania alături de Arantzazu Martinez și Mikel Olazabal.
Înființată în anul 2007, ARS LIBRI este o editură de prestigiu care a câștigat încrederea publicului prin seriozitate și prin calitatea materialelor editoriale apărute sub egida sa. Suntem lideri de piață în ceea ce privește materialele educaționale (manuale și auxiliare școlare aprobate ME, materiale didactice etc.) cu grad ridicat de eficacitate și aplicabilitate, adaptate la curriculum-ul școlar actual și la cerințele societății contemporane.
Recent, Ars Libri și-a diversificat gama de carte, deschizându-și portofoliul către literatura străină pentru copii (ficțiune și nonficțiune). Într-un timp scurt, editura a publicat numeroase titluri de interes, pentru vârsta 2-12 ani, apreciate deja de cititori.
Școala gimnazială ”Sfântul Andrei” din București
În luna septembrie a anului 1973 în cartierul bucureștean Drumul Taberei, pe atunci în plină construcție, s-a înfiinţat Şcoala nr.57, care astăzi este cunoscută ca fiind corpul B al Şcolii „Sfântul.Andrei”. În împrejurimi erau doar 5 blocuri, în rest doar câmp, ulterior construindu-se blocuri în jurul şcolii. În anul 1978 erau în jur de 1600 de elevi la fel ca astăzi , după 40 de ani.
În anul 1980 se învăţa în trei schimburi , întrucât erau ocupate toate laboratoarele, 11 clase a IV-a mergeau împreună cu doamnele învăţătoare la Şcoala nr.176, care se afla în apropiere. A ajuns extrem de aglomerată, astfel încât s-a pus problema construirii unei noi clădiri. Construcţia s-a realizat foarte rapid ,din aprilie până în luna septembrie a anului 1985, luând denumirea de Şcoala nr.278, care în anul 1990 era recunoscută ca fiind a patra şcoală din ţară ca performanţă. Sălile de clase erau de la A la J, astăzi clădirea reprezentând corpul A al Şcolii „Sfântul Andrei”.
În anul 1994 Şcoala nr.57 s-a unit cu Şcoala nr.278 sub numele de 172 „Sfântul Andrei”, având în total 40 de săli de clasă. Pe 30 noiembrie 2002 s-a serbat pentru prima dată Ziua Şcolii. De la 1 septembrie 2012 şcoala a luat denumirea de Şcoala Gimnzială „Sfântul Andrei”.
Primul director al şcolii a fost domnul Iancu Ioan, profesor de limba română , din 1973 până în anul 2001.
Printre profesorii renumiţi ai şcolii s-au numărat : Alexandru Platon Virgil –profesor de limba latină şi un cunoscut actor; Moldoveanu Gabriela – profesor de matematică ; Stan Mihail – profesor de limba română, autor de manuale şi culegeri; Smarandache Ştefan – profesor de matematică, autor de manuale şi a peste 30 de culegeri , elevii pe care i-a pregătit au obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale , a condus un centru de excelenţă în cadrul şcolii ; Porumb Cornelia-profesor de educaţie fizică, cunoscută prin rezultatele obţinute cu echipa de fotbal şi echipa de baschet a şcolii ; Filip Maria – profesor de educaţie fizică cu rezultate importante la concursurile de aerobic şi atletism şi mulţi alţii care au reuşit să aducă un prestigiu deosebit şcolii.
În prezent, directoarea Școlii Gimnaziale ”Sfântul Andrei” este profesoara Smaranda Mirela Partenie.