spot_img

Excursia Gloriei Veselia în LTN!

Dan Mircea Cipariu le-a citit elevilor Liceului Teoretic Național din București

Vineri, 31 martie 2023, Gloria Veselia și Cipi, ursulețul fermecat, au poposit la Liceul Teoretic Național din București, (LTN), unde elevii clasei I și cei ai grupei pregătitoare s-au bucurat de un nou eveniment marca Dan Mircea Cipariu. Ei au intrat în Țara Gloriei Veselia pentru o frumoasă excursie literară, iar ghid le-a fost Ursulețul Cipi, singurul ursuleț vorbitor. Ca prin magie, copiii au pășit entuziasmați pe tărâmul care se întinde din Țara Viselor până dincolo de Țara Cărților, identificându-se cu personajele „adevărate și înaripate” din poveste.

Carismatic, scriitorul și poetul Dan Mircea Cipariu a reușit și de această dată să-i impresioneze pe cei mici cu lectura fragmentelor din cartea sa. Cititul este o adevărată gimnastică a creierului, prin folosirea imaginației, a gândirii și a memoriei. De asemenea, cititul îmbunătățește concentrarea, ceea ce este esențial pentru activitățile școlare. Cititul dezvoltă vocabularul, iar un vocabular bogat ne ajută să înțelegem mai bine lumea înconjurătoare. Mai mult decât atât, așa cum au demonstrat azi copiii de la Liceul Teoretic Național, cititul poate fi o activitate foarte amuzantă. Cu mânuțele ridicate, micuții dornici să citească erau nerăbdători să fie chemați în față de Ursulețul Cipi. Ușor-ușor, în aplauzele tuturor, camera de întâlnire s-a transformat într-un club de lectură.

La final, Dan Mircea Cipariu a împărțit autografe, iar Raluca Neferu, autoarea ilustrațiilor, le-a dăruit copiilor câte un desen, după dorința fiecăruia. Excursia în Țara Gloriei Veselia continuă!

Gloria Veselia și Ursulețul Cipi este o carte „cu personaje adevărate și înaripate“. Oglindite în ilustrații coborâte din bagheta magică a vreunei zâne, întâmplările fascinante îi vor amuza pe cei mici și pe cei mari deopotrivă. 

Gloria Veselia, eroina jocului-vis pe care vi-l propunem, este „o fetiță delicată și un pic roșcată“. În universul fermecat al imaginației, ea are o cheiță invizibilă pe care o răsucește pentru ca Ursulețul Cipi, singurul ursuleț vorbitor, să spună o poveste cu pești zburători și pinguini dansatori, cu acadele-curcubeu, turtă dulce în formă de inimă și napolitane cu mustăți și pisicuțe.

„Topitoare de suflet și inimioare“, Gloria Veselia ne îndeamnă să revenim la inocență, să credem că îngerii există și putem să vorbim cu ei, să ne colorăm viețile cu fericire pentru ca totul să fie posibil.

Dan Mircea Cipariu ne dăruiește o carte genială care captează esența copilăriei. O carte despre descoperirea de sine și despre prietenie, pe care să le-o citim cu inima celor mici și să le-o recitim iar și iar.  Gloria Veselia și Ursulețul Cipi este, mai presus de toate, o declarație de dragoste care „vestește Lumii o poveste“: Poveste! Ascultare! Poveste! Deșteptare!

Parteneri media: Radio România Cultural și AgențideCarte.ro.

Cartea poate fi comandată, cu o reducere de 25%, pe pagina web a editurii Ars Libri: https://edituraarslibri.ro/acasa/gloria-veselia-si-ursuletul-cipi

Dan Mircea Cipariu a dat autografe elevilor Liceului Teoretic Național din București

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul ”Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme ”Tsunami” (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul „Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său ”singurătatea vine pe facebook”, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”.

În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).

În 2022, a publicat volumul META VERS, editura Vellant, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu.

În 2023, publică volumul ”Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”, editura Ars Libri, cu ilustrații de Raluca Neferu.

Raluca Neferu

Raluca Neferu s-a născut la București, în 1994. Urmează cursurile Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București la secția de scenografie. Absolvă cu 10 și este premiată în Gala Absolvenților de Doina Levintza, Ion Bogdan Lefter și Alexandru Mâzgăreanu pentru cel mai bun proiect de scenografie. A primit bursa Serviciului German de Schimb Academic (DAAD) pentru studiile de master în arhitectură de interior și design conceptual la Universitatea de Științe Aplicate RheinMain din Wiesbaden, Germania. A studiat metoda clasică realistă în desen și pictură la Atelier Madrid din Spania alături de Arantzazu Martinez și Mikel Olazabal.

Înființată în anul 2007, ARS LIBRI este o editură de prestigiu care a câștigat încrederea publicului prin seriozitate și prin calitatea materialelor editoriale apărute sub egida sa. Suntem lideri de piață în ceea ce privește materialele educaționale (manuale și auxiliare școlare aprobate ME, materiale didactice etc.) cu grad ridicat de eficacitate și aplicabilitate, adaptate la curriculum-ul școlar actual și la cerințele societății contemporane.

Recent, Ars Libri și-a diversificat gama de carte, deschizându-și portofoliul către literatura străină pentru copii (ficțiune și nonficțiune). Într-un timp scurt, editura a publicat numeroase titluri de interes, pentru vârsta 2-12 ani, apreciate deja de cititori.

Lectură din ”Gloria Veselia și ursulețul Cipi” la Liceul Teoretic Național din București

Liceul Teoretic Național

Liceul Teoretic Național este o școală privată înființată în 2012. De la Gradiniță până la Liceu, asigură toate nivelurile de școlaritate pentru elevi între 3 și 18 ani.

Liceul Teoretic Național este Școală membră a New York Academy of Sciences, Global STEM Aliance Partner, Centru de testare ECDL și Centru de testare pentru examenele Cambdridge – Young Learners.

Începând cu 2018 în Liceul Teoretic Național activează un Consiliu Științific din care au acceptat să facă parte numeroase personalități ale vieții publice românești, oameni a căror carieră a fost construită vocațional și care au fost de acord să se implice activ în susținerea abordării complexe pe care Liceul Teoretic Național o propune educației pentru elevii săi.

Consiliul Consultativ este condus de academicianul Nicolae Victor Zamfir, în calitate de președinte de onoare, prof. univ. dr. Dorin Sarafoleanu, Membru Titular al Academiei de Științe Medicale, în calitate de președinte executiv, și are în componență nume incontestabile ale reușitei publice românești.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508