„Există și scriitori vii.” În fiecare vineri după-amiază (de la 16.00 până la 18.00) un scriitor vă așteaptă la Librăria din Hol (strada București, nr. 68) pentru a vă oferi autografe, a schimba o vorbă cu dumneavoastră, a vă recomanda cărți. Scriitorul de vineri, 3 februarie 2023, este Emanuela Iurkin. EMANUELA IURKIN s-a născut pe 9 februarie 1980 la Chișinău și a copilărit în comuna Grinăuți-Raia, Ocnița. Absolventă a Colegiului Republican de Artæ Plasticæ Alexandru Plæmădeală (1999). Licenţiată în jurnalism şi știinţe ale comunicării la Universitatea de Stat din Republica Moldova (2004), la aceeaşi universitate obţine titlul de master în filozofie (2008) cu teza ”Dimensiuni antropologice ale fenomenului iertării. Uzul şi abuzul de iertare”.
A activat în presă, la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, iar actualmente lucrează la Muzeul Național de Artă al Moldovei.
Prezentă cu texte, semnate Emanuela Sprînceană, în: antologia Prozæ scurtă. Literatura din Basarabia. Început de secol XXI, Editurile Ştiinţa şi ARC, 2017; în Antologia prozei scurte, Editura ARC, 2015, şi în antologia Autobuzul 100, Editura Cartier, 2013.
În 2007 obţine premiul pentru debut la Concursul Naţional de Dramaturgie organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, cu piesa Dor de cuc.
Romanul Câinele de bronz constituie debutul editorial al Emanuelei Iurkin. Romanul a intrat pe lista scurtă al Premiului Cartea Discretă a Anului și Festivalului Primul Roman de la Chambery, Franța.
„Am citit cu bucurie fiecare frază – impecabil formulată – din romanul Emanuelei Iurkin. Ceea ce reușește ea să facă în acest text e visul oricărui autenticist: suprapunerea maximă dintre discurs și trăire. Acțiunea se desfășoară, de fapt, în mintea/sensibilitatea/fluxul experiențial al unui eu narativ vulnerabil și lucid – perfect transparent sieși, în cele mai intime resorturi, fapt ce-l face, tocmai, neîncrezător în ceea ce simte – care e un loc al deschiderii pline de dragoste spre alte două personaje centrale, ambele masculine. Unul e tatăl absent, făcut prezent prin adresare – adresare ce ia forma romanului însuși, – iar celălalt e iubitul care, devenit absent, își face simțită urma în însăși vocea și sensibilitatea povestitoarei. Prin atenția egală la peisajul interior și la detaliile afective ale șirului de situații descrise, vocea, fără a înceta să fie singulară, reușește să-i ofere cititorului două posibilități: a empatiza cu ea și a-i permite să te consoleze.” (Alexandru Cosmescu)
