Pe 29 ianuarie 2023 s-a încheiat expoziția „I Walk the Line. We Walk the Spiral”, organizată de Primăria Capitalei, prin CREART, și Galeria de artă contemporană și design GALATECA. Evenimentul a fost conceput ca o punte culturală și o întâlnire artistică între România și Republica Moldova, având însă și o importantă componentă socială: în cadrul expoziției a avut loc un silent auction (licitație silențioasă) pentru lucrarea „Madonna”, semnată de Cristina Balan și Olesea Muntean, din vânzarea căreia s-au strâns 4.000 de euro. Banii obținuți au fost deja virați către organizația de caritate Hospices of Hope Moldova, urmând să fie utilizați în vederea dezvoltării noului centru din Chișinău, dedicat îngrijirii paliative a persoanelor cu boli terminale din capitala Republicii Moldova, precum și asistenței refugiaților din Ucraina.
Câștigătorul licitației silențioase, respectiv persoana care o oferit cea mai mare sumă pentru achiziționarea lucrării „Madonna” – 4.000 de euro (prețul de pornire fiind de 2.500 de euro), este Viorel Godea, CEO al companiei Lagmar. Lucrarea va fi amplasată în noua biserică ortodoxă pe care Viorel Godea o constuiește, într-un stil arhitectonic contemporan, în satul din care provine – Cornești, raionul Ungheni.
Expoziția „I Walk the Line. We Walk the Spiral” s-a desfășurat la Galeria Galateca, în perioada 17 – 29 ianuarie 2023, fiind organizată de CREART și Galateca în contextul Zilei Culturii Naționale și reunind lucrările a patru artiste, membre ale colectivul InSpirArt din Republica Moldova: Cristina Balan (fostă Ambasadoare a Republicii Moldova în SUA și artist vizual), Daciana (artistăde origine română, stabilită în Franța), Olesea Muntean și Yuliana Kilchevski. Vernisajul s-a bucurat de prezența și muzica celebrului DJ din Republica Moldova – Sasha Lopez.
„Cea mai importantă componentă și beneficiul imens al acestei colaborări este apropierea artistică a României și Republicii Moldova prin intermediul platformei de artă pe care am reușit să o creăm împreună – alături de CREART și GALATECA – la București. Așteptăm cu nerăbdare noi proiecte comune! Expoziția a fost un proiect pilot pe care am convenit să-l dezvoltăm, astfel încât să venim în sprijinul unor tineri artiști talentați, oferindu-le șansa de a-și prezenta lucrările și de a fi apreciați atât acasă, cât și pe plan internațional. Ne încurajează foarte tare faptul că, pe lângă atracția expoziției – pictura ‘Madonna’, achiziționată de către omul de afaceri din Republica Moldova Viorel Godea, am reușit să vindem mai multe lucrări cu această ocazie, iar altele au rămas în colecția Galateca, pentru a fi prezentate în contexte diferite, unde ar putea atrage interesul colecționarilor de artă.”, a declarat Cristina Balan, artist vizual din Chișinău, membră a colectivului InSpirArt și fostă Ambasadoare a Republicii Moldova în SUA.
Evenimentul s-a bucurat, totodată, de sprijinul partenerilor Basavin și a Asociației de Susținere a Inițiativelor Comunitare și Sport din Republica Moldova.
Organizatori: CREART- Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (www.creart.ro), Galeria de artă contemporană și design GALATECA (www.galateca.ro) și Primăria Capitalei.