Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din 2022 reunește titluri din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. De asemenea, începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.
Enciclopedie la cutie. Descoperă lumea, întrebare cu întrebare –O colecție minunată de 7 enciclopedii viu colorate despre lumea animalelor, știință și tehnologie, spațiul cosmic, spațiul terestru, corpul uman, natura și locurile uimitoare de pe planetă
Istoria întunecată a Rusiei. Masacre, corupție și crime în Patria-Mamă, de Michael Kerrigan– Un album de colecție cu 180 de fotografii, picturi și ilustrații color care vin în completarea textului despre tragediile în stil rusesc, de la slavii care au pătruns în Balcani în secolul al VI-lea până în epoca lui Vladmir Putin
Medicina internă pentru cadre medii, de Corneliu Borundel –Un volum esențial pentru desfășurarea activităților de zi cu zi ale asistenților medicali: examinare, urmărirea evoluţiei bolilor, metode de tratament, recuperare, relația cu pacientul
Pisicile Războinice. Cartea 1 – În inima pădurii, de Erin Hunter –Primul volum dintr-o serie Fantasy de bestsellere internaționale care au ajutat milioane de copii să descopere fascinația lecturii
Stop risipă! Deșeuri, reciclare, protejarea naturii, de Jess French – Ghidul de salvare a planetei prin conștientizarea și prevenirea risipei de zi cu zi, tipărit cu cerneală vegetală pe hârtie din surse responsabile
Liniștit ca un Panda. Mindfulness pentru copii, de Kira Willey – 30 de exerciții de meditație concise, cu durata de aproximativ un minut, jucăuș ilustrate și captivant redate, menite să îi ajute pe copii să integreze mindfulnessul în rutina zilnică
HARRISON. Principiile medicinei interne – Evoluțiile de ultim moment din toate domeniile medicinei, redate în 2 volume care însumează 3000 de pagini și într-un DVD care cuprinde 137 de capitole electronice și peste 150 de clipuri video în limba engleză
Normanzii. De la pirați necruțători la regi erudiți, de Lars Brownworth – O perspectivă fascinantă asupra lumii normande și asupra modului în care normanzii au marcat Evul Mediu european
Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey – Cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor, cu peste 15 milioane de exemplare vândute în întreaga lume
Uimitoarea lume a bacteriilor, de Steve Mould – O introducere distractivă și educativă în marele univers al științei microscopice, cuprinsă într-un volum cartonat, cu un format prietenos și o abordare grafică strălucită