Este sclipitor de inteligent, un băiat solid, bine făcut, cu un talent remarcabil la păstrat secrete – tăcut ca fundul oceanelor – are o capacitate excepțională de a se camufla și nu este de mirare că e inimos, pentru că de la natură este dotat cu trei inimi. Numele lui este Marcellus, o caracatiță gigantică de Pacific care cântărește 30 de kg, naratorul romanului Remarcabile făpturi inteligente de Shelby Van Pelt publicat de Editura Trei. „Totul a început de la un videoclip de pe internet! Cu câțiva ani în urmă, am văzut un clip cu o caracatiță care era hotărâtă să evadeze din cușca în care era închisă și m-am gândit… iată un posibil personaj”. Și astfel scriitoarea americană Shelby Van Pelt a pornit aventura conceperii romanului său de debut considerat de Booklist „o carte unică, luminoasă”, iar de Marie Claire, „cel mai potrivit roman care să risipească întunericul pe care îl aduce pierderea. Remarcabile făpturi inteligente ne oferă un masterclass care ne învață cum să ne regăsim speranța”.
Scriitoarea americană propune cititorilor un roman scris dintr-o perspectivă neobișnuită, cu o structură ieșită din norme. Scris când la persoana a treia, când la persoana întâi, romanul urmărește povestea lui Tova Sullivan, o femeie trecută de 70 de ani, văduvă, care poartă adânc cufundată în suflet, ca într-un străfund de ocean, durerea pierderii fiului ei, în vârstă de 18 ani. Și chiar dacă au trecut 30 de ani de la acel moment, amintirile sunt încă vii și dureroase. Povestea lui Tova Sullivan se intersectează cu cea a caracatiței gigantice de Pacific, botezată Marcellus McCalamarus de fetița patronului acvariului, casa lui de câțiva ani. Numele este complet ridicol, după părerea lui Marcellus, pentru că „îi face pe mulți să presupună că sunt un calamar, ceea ce e o insultă de cea mai joasă speță”.
Cu o inteligență ieșită din comun, cu peste o jumătate de miliard de neuroni distribuiți pe cele opt brațe, Marcellus este un observator excepțional al realității umane. La debutul romanului, uriașa caracatiță își spune propria poveste: viața sa nu este mai lungă de 4 ani, adică 1460 de zile, iar dintre acestea, a petrecut deja 1299 în acvariul din Sowell Bay. Din acest loc, Marcellus o observă zi de zi pe Tova, femeia de serviciu și se „împrietenește” cu ea. Ba mai mult chiar, ar putea fi considerat chiar confidentul ei. Marcellus mai are de trăit cel mult 160 de zile prețioase, pe care vrea să le ducă astfel încât să conteze. În fiecare noapte, Marcellus evadează din acvariu și se ospătează cu ce găsește mai bun în celelalte bazine. Dar pentru inteligența sa ieșită din comun evenimentele la care participă oamenii sunt hrană pentru suflet. Între aceștia Marcellus o prețuiește în mod deosebit pe Tova. La cei peste 70 de ani ai săi, e o femeie strașnică. Nu concepe să stea nicio clipă degeaba, ca și când i-ar fi teamă de gândurile care pot apărea în momentele de tihnă, își face treaba cu scrupulozitate și poartă cu demnitate durerea dispariției fiului ei, Erik, pe mare, tocmai când împlinea 18 ani. Poliția a considerat că este o sinucidere, deși femeia nu a acceptat nicio clipă această presupune. De altfel, nici Marcellus, cel care cunoaște foarte bine secretul îngropat în ocean.
La zeci de mii de mile distanță, în California, Cameron Cassmore este un tânăr cu mare potențial, dar genul care ar putea ilustra perfect definiția cuvântului pierde-vară. Abandonat de mama dependentă de droguri la vârsta de 9 ani, Cameron a trăit alături de excentrica sa mătușă într-un parc de rulote. Când primește de la aceasta o casetă cu obiectele rămase de la mama lui, Cameron găsește printre ele un inel de absolvire, care-l poartă tocmai la Sowell Bay, în speranța că-și va regăsi tatăl, un magnat imobiliar. Când, forțat de dificultăți financiare, Cameron se angajează la acvariu, viața sa se dă total peste cap. Inteligentul octopod Marcellus va avea grijă de aceasta!
Uriașa caracatiță de Pacific este un observator atent, plin de umor, dar care poate face remarci destul de tăioase referitor la specia bipedă care are grijă de el. Spre exemplu, observă că ființele umane de mici dimensiuni, copiii, sunt total neîndemânatice. „Pe măsură ce capătă independență fizică, în mod bizar, lupta lor continuă. Ei îi cheamă pe mama sau pe tata la cea mai mică nevoie: un șiret dezlegat, o cutie cu suc sigilată, un conflict minor cu alt copil. Ființele umane tinere ar eșua îngrozitor în mare”, crede Marcellus. Un alt lucru observat de octopod este că „ființele umane sunt singura specie care măsluiește adevărul pentru propria distracție”. Caracatițele, pe de altă parte, apelează la camuflaj – tot un fel de minciună – doar ca să supraviețuiască. Însă, cu toată imperfecțiunea lor, oamenii pot fi uneori și „remarcabile făpturi inteligente”, cum este Tova, pe care Marcellus decide să o ajute. Iată care este motivația gestului său: „De ce îmi pasă atât de mult ce știe ea? Nu sunt foarte sigur. Însă propriul sfârșit mi se apropie, iar timpul femeii aici se scurge și el. Dacă ei nu-și dau seama de asta curând, toată lumea implicată va rămâne cu o… gaură. Ca regulă generală, îmi plac găurile. O gaură în partea de sus a bazinului meu îmi dă libertate. Însă nu-mi place gaura din inima ei. Ea are doar o inimă, nu trei, ca mine. Inima Tovei. Voi face tot ce pot s-o ajut s-o umple”.
Empatic, inteligent și cu mult umor, de un altruism impresionant, Marcellus este unul dintre cele mai luminoase personaje create de Shelby Van Pelt în Remarcabile făpturi inteligente, unul surprinzător de complex. Marcellus numără zilele captivității sale, știe exact cât mai are de trăit, face gesturi spectaculoase și se implică exact ca un detectiv rodat în meserie în dezlegarea marelui mister din viața lui Tova. Bineînțeles, nu este nici el perfect. „Marcellus se teme de schimbări, exact ca toate celelalte personaje din carte”, explică Shelby Van Pelt într-un interviu pentru The Washington Post. „Acesta este lucrul pe care noi, oamenii, îl avem în comun cu el”, mai spune scriitoarea americană.
Conceput ca un mystery care intersectează două fire narative, Remarcabile făpturi inteligente este, de fapt, un roman care vorbește despre cele mai grele încercări din viața unui om: dispariția celor dragi, singurătate, bătrânețe, teamă, amenințarea ratării, dependență. Dar toate sunt observate cu detașare, umor „englezesc” și înțelepciune de cineva din afara speciei. Aceasta conferă prospețime perspectivei. Iar când Marcellus decide să se implice în problemele speciei bipede alături de care conviețuiește, cititorii îi pot descoperi o altă fațetă a personalității, una duioasă și foarte umană.