Cea mai veche democrație din lume, Statele Unite sunt considerate de secole la rând un stat-campion în ce privește drepturile și libertățile, care militează pentru guvernare corectă și echitabilă, bunăstare, egalitate, independență și ocrotirea vieții. Dreptul la căutarea fericirii este înscris chiar în Constituția americană. Dar istoria Statelor Unite, din 1492 și până astăzi reflectă oare asumarea acestor idealuri? În volumul ”Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite” publicat de Editura Trei, Jill Lepore, profesor la Harvard, de două ori finalistă a premiului Pulitzer, așază experimentul politic american sub lupa istoriei. Care este verdictul acesteia?
Încercare temerară care surprinde cu luciditate și șarm de povestitor destinul unei națiuni de-a lungul veacurilor, Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite este o istorie altfel, care propune o perspectivă neobișnuită. Demersul istoric nu este o pură rememorare a unor fapte din trecut, în viziunea autoarei, ci o metodă de investigație profundă. „Statele Unite s-au întemeiat pe un set de concepte”, observă Jill Lepore. „Însă americanii au devenit atât de dezbinaţi încât nu mai pot să decidă în unanimitate, dacă acest lucru a fost vreodată posibil, care sunt sau care au fost acestea. Am scris această carte pentru că nimeni nu a mai încercat de mult să scrie o istorie completă a Americii, înţeleasă dincolo de acest dezacord, şi acest lucru este important şi mi s-a părut că merită”, mai spune profesorul de istorie de la Harvard.
Jill Lepore împarte monumentalul său volum de istorie a Statelor Unite (de peste 1000 de pagini) în patru părți. Prima dintre acestea cuprinde perioada de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb până imediat după adoptarea Constituției, adică din 1492 până la 1799. Partea a doua intitulată „Poporul” este dedicată perioadei de la 1800 la 1865, iar cea de-a treia, „Statul”, urmărește istoria Statelor Unite până după cel de-al doilea război mondial, în 1945. Cea de-a patra parte intitulată „Mecanismul” se concentrează asupra evenimentelor de la 1946 până în 2016 și propune o perspectivă istorică surprinzătoare. Printre altele, Jill Lepore realizează prima istorie a influenței internetului asupra mediului politic, dar și o istorie a tehnologiei. Unele concluzii ale istoricului american sunt tulburătoare. „Internetul nu a distrus clasa de mijloc a Americii, dar a jucat un rol important în decăderea acesteia”, e de părere profesorul de istorie de la Harvard.
În capitolul introductiv al volumului Aceste adevăruri, Jill Lepore adresează o întrebare care este intrinsecă istoriei Americii: „Oare o societate politică chiar poate fi guvernată prin analiză atentă şi prin alegeri, prin raţiune şi adevăr şi nu prin violenţă şi întâmplare, prejudecăţi şi minciuni? Există oare vreo formă de guvernare — vreo constituţie — care să-i permită unui popor să se poată guverna singur, în mod drept, corect şi echitabil pentru toţi membrii societăţii prin exercitarea dreptăţii şi consideraţiei? Sau nu cumva sunt toate eforturile popoarelor, indiferent de constituţiile lor, sortite corupţiei, judecata lor întunecată de demagogie, raţiunea abandonată în favoarea furiei?”
Această întrebare reprezintă punctul de plecare al „experimentului american”, bazat pe trei concepte – egalitatea politică, drepturile naturale şi suveranitatea poporului – numite de Thomas Jefferson în 1776 într-o primă versiune a Declaraţiei de Independenţă „aceste adevăruri”. „Dar națiunea – și chiar democrația însăși – au răspuns oare acestei promisiuni?” este întrebarea pe care o ridică în capitolul introductiv istoricul Jill Lepore și la care răspunde în Epilog. Cronică a „originilor, cursului și consecinţelor experimentului american care s-a întins pe mai bine de patru secole”, Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite este un volum scris într-un stil alert, la fel de incitant ca un roman de aventuri. Formația jurnalistică a lui Jill Lepore care este și colaborator permanent al revistei The New Yorker, rigurozitatea academică și dragostea pentru literatură se îmbină în cel mai fericit mod în Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite, carte considerată „o adevărată capodoperă” de NPR Books și „elegantă, accesibilă, lucidă și revelatoare” de New York Times.