spot_img

”A trebuit să fac puțină abstracție de critică, cel puțin temporar”

Mihnea Bâlici a primit pe 15 ianuarie 2023 Premiul Tânărul Scriitor al anului 2022, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, pentru volumul de poezii ”Cazzo”, apărut la editura OMG. ”A fost destul de complicat drumul până aici, ceea ce spune ceva și despre complicațiile pe care noi înșine le-am avut în alegerea nominalizaților și a laureaților. Mi-a plăcut mult ceea ce a adăugat acestei Gale necesar Sașa Zare. Unul din locurile în care deliberarea noastră a fost fluidă, fără mari asperități sau semne de întrebare a ținut tocmai de această categorie – autorul unuia dintre cele mai bune, cele mai remarcabile volume de debut ale anului acesta, care se numește Cazzo. Mai mult de atât, avem de-a face cu o voce care și în critica literară, și în peisajul pur și simplu al câmpului literar tânăr de azi, a reușit să se configureze nu numai prin acuitate și probitate, dar și printr-o anumită colțoșenie. Îmi place să văd tineri critici care chiar se comportă ca niște tineri critici și care nu au în fața un pic mai vârstnicilor lor colegi acea smerenie, acea evlavie care se practică adeseori în literatura românească. Atunci când i-am citit primele cronici lui Mihnea Bâlici, căci despre el este vorba, m-am bucurat și am aplaudat în sinea mea faptul că, iată, există oameni în care să-mi pun speranța și pe care pot să-i citesc și cu distanță uneori, dar cu entuziasm de cele mai multe ori. Felicitări, Mihnea Bâlici, pentru acest premiu pe deplin meritat!”, a spus criticul literar Cosmin Ciotloș în cadrul Galei.

Mihnea Bâlici (n. 1998) este din comuna Piatra Șoimului, Neamț. În prezent, este student la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Este redactor al revistei Echinox, organizator al clubului de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”, co-organizator al atelierului de poezie din cadrul festivalului Super și co-fondator al platformei culturale Mafia Sonetelor. Scrie cronică literară și poezie. A debutat cu volumul Cazzo (OMG Publishing, 2022).

În cadrul campaniei de promovare a laureaților Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu Mihnea Bâlici.

Tudor Voicu: – Cum ai trăit experiența scrierii/ rescrierii poemelor din ”Cazzo” (OMG, 2022)? Cât de intuitiv și cât de epuizant e drumul către forma tipărită a unui volum de poezie?

Mihnea Bâlici: -A fost ciudat. Volumul ăsta a stat în așteptare foarte mult timp, probabil că de când eram în liceu și abia începusem să scriu poezie. Da, a durat mult să întorc pe toate părțile poemele, să le aleg sau să le rescriu, să mut bucăți dintr-unele în altele și toate chestiile astea migăloase. Dar cel mai greu a fost să găsesc pornirea de a-l scrie.

Ideea e că ceea ce mi-am dorit încă de atunci a fost un volum compact: unul care să nu se simtă ca o colecție oarecare de poezii, ci ca un proiect gândit în ansamblu. Într-adevăr, stilistic vorbind, orice volum este un proiect gândit în ansamblu, în sensul în care textele dintr-o carte, având aceeași origine (un autor etc.), devin inevitabil mărcile unui program sau a unei voci individuale. Dar, de cele mai multe ori, lumea pleacă de la materialul deja scris și ajunge la program; eu am vrut să o iau de la celălalt capăt*. Ce am așteptat în tot acest timp a fost ideea care să mă dirijeze. De aceea am și renunțat la mare parte din ce am scris de-a lungul timpului: nu voiam să păstrez chestii irelevante doar de dragul faptului că le-am scris la un moment dat.

Prin urmare, a fost greu și simplu în același timp. Greu, fiindcă am așteptat (oarecum frustrat) să apară ceva care merită scris. Simplu, pentru că, odată ce am găsit drumul (tema, vocea, ideea etc.), tot ce am făcut a fost să merg unde duce.

* Mă rog, așa îmi place mie să cred, dar realitatea e mai complicată și mai puțin eroică. De fapt, tot materialul scris înainte de volum m-a ajutat să-mi formez direcția, care a fost deja exersată când am găsit programul. Observ că eșecurile și blocajele – chiar dacă mă rușinez de ele – sunt cele mai importante lucruri care mi s-au întâmplat.

Mihnea Bâlici și Dan Mircea Cipariu

Tudor Voicu: -”Cazzo” e unul dintre debuturile așteptate și primite cu entuziasm, ceea ce  arată că încă există emulație în lumea literar-poetică. Cum arată drumul volumului tău față de cum l-ai imaginat?

Mihnea Bâlici: -E cam devreme pentru mine să răspund la asta: abia dacă a trecut un an de când am dat „send” manuscrisului pe mailul editurii. Evident, sunt bucuros pentru succesul pe care l-a avut până acum. Mi se pare minunat că volumul a ajuns la atâția oameni și că, la rândul lor, toți acești oameni – ca să fiu New Age – au vibrat cu ce am scris. În cea mai mare parte, drumul volumului de până acum e exact cum mi l-am imaginat.

Dar nu asta contează. De-acum e treaba lui. Sau, cum să zic, e băiat mare, are vaccinurile la zi, se descurcă el. Eu am să încerc să mă detașez un pic de „Cazzo”, măcar cât să fac loc altor proiecte și experiențe. Cât mai diferite, sper.

Tudor Voicu: -În cadrul Galei Tinerilor Scriitori, unde ai primit Premiul Tânărul Scriitor al anului 2022, Cosmin Ciotloș a ținut să transmită că îți citește admirativ nu doar poezia, ci și critica literară. Crezi că poetul are un avantaj în interpretarea textelor altor scriitori?

Mihnea Bâlici: -Nu știu. M-am tot gândit la relația dintre critică și poezie, dacă pot funcționa ele ca activități complementare, dar mi se pare că răspunsul nu poate fi altul decât vagul și neinteligibilul „depinde”. Depinde de om, de poezie, de miză, de preocupări, de metode…

Teoretic, nu e nimic ce împiedică un singur om să le facă pe ambele: adică poezie și critică. Doar că mi se par foarte greu de îmbinat, fiindcă au funcții atât de diferite. În același timp, au o chestie foarte importantă în comun: ambele încearcă să fie cu un pas în fața celeilalte. Poetul va refuza – pe bună dreptate, e meseria lui la mijloc – să fie rezumat la toate cuvintele-cheie din limbajul de lemn al criticii literare (care mă agasează și pe mine câteodată). În acest timp, criticul nu va fi foarte impresionat de trucurile magice ale poetului; mai mult, va încerca mereu, cu o oarecare plăcere, să distrugă contextul artistic pentru a-l înțelege mai bine. E un joc vechi de când lumea: sunt poziții diferite în câmp.

M-am trezit în impasul în care a trebuit să aleg între ele. Soluția a fost destul de simplă. A trebuit să fac puțină abstracție de critică, cel puțin temporar. Până la urmă, e rațional să accepți că nu poți fi întotdeauna rațional. „Sunt lucruri cu adevărat importante în lumea asta, cum sunt / și lucruri ce mocnesc subtil în fiecare om”.

Tudor Voicu: – Cum vezi lumea literară din România de azi și unde crezi că se îndreaptă poezia?

Mihnea Bâlici: -Lumea literară din România e, de fapt, foarte mică. E, practic, un sat. Și nici piața de carte n-o duce foarte bine, iar statul nostru nu pare să facă ceva în legătură cu asta. Am senzația că trăiesc într-o literatură pe moarte și că în 10-15 ani nimeni nu va mai citi și scrie literatură în limba „vernaculară”. Că, atunci, fie ne vom raporta intens la literaturi scrise direct în limbi de circulație internațională, fie nu vom mai avea – sub forma instituțională și mercantilă de astăzi – „cărți”.

E trist? Poate. Eu nu simt nevoia să mă lupt cu chestia asta, dar mă enervează că ne facem că n-o vedem. Am prieteni care se chinuie să creeze rețele mici de oameni, să mențină flacăra literară în viață etc. Îi apreciez enorm pentru ceea ce fac și oferă niște pansamente foarte utile, dar nu văd cum putem rezolva asta folosind aceleași mecanisme care ne pulverizează: piața capitalistă, pe de o parte, și afilierile rigide de grup, pe de alta.

Soluția o văd în educație și în stat, dar trendul global e altul. Poate de aia unii din mediul academic hard – adică acei scholars care publică intens la nivel internațional astăzi – sunt atât de cinici în legătură cu literatura contemporană: până la urmă, ce mai are ea de oferit pentru piața internațională? Frumusețe? Autenticitate? Până nu găsim alte buzzwords, suntem, vorba poetului, „maeștrii unei arte muribunde”.

___________________

Duminică, 15 ianuarie 2023, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București (Calea Victoriei nr. 88), în cadrul unui eveniment multiart transmis în direct de Radio România Cultural, avându-i ca invitați speciali pe Mike Godoroja&Blue Spirit, au fost decernate Premiile Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2022. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2022 au fost nominalizate cărți semnate de Mihnea Bâlici, Raluca Boantă, Gabriel Cărtărescu și Olga Ștefan. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2022 au fost nominalizate cărți semnate de Irina Anghel, Alexandru Bordian și Sașa Zare. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2022 au fost nominalizate cărți și articole semnate de Ruxandra Câmpeanu, Victor Cobuz și Călina Părău. Premiului Cartea de Poezie a anului 2022 i-a fost acordat volumului ”Tot mai multă splendoare” de Alina Purcaru, apărut la editura Cartier. Ceilalți laureați sunt Raluca Boantă, Sașa Zare, Ruxandra Câmpeanu și Mihnea Bâlici.

Juriul Galei a fost format din trei critici literari: Bianca Burța-Cernat, Andreea Răsuceanu și Cosmin Ciotloș. Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afișul și diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Laureații de până acum ai  Premiului Cartea de poezie a anului sunt Ion Mureșan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018), Romulus Bucur (2019), Angela Marinescu (2020), Ruxandra Novac (2021) și Simona Popescu (2022).

Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București (director general: Ioan Cristescu), Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București (director general: Mireille Rădoi)  și asociația EURO CULTURART (președinte: Dan Mircea Cipariu). Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2022 este realizat cu sprijinul financiar Ministerului Culturii. Partener: Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor.  Partener media: AgențiadeCarte.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508