spot_img

”Zilele Dramaturgiei Românești”, la Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, organizează, între 11 și 14 noiembrie 2022, Zilele Dramaturgiei Românești. Programul va reuni evenimente diverse precum: spectacole-lectură și de teatru radiofonic, lansări de carte, conferințe și evocări ale unor figuri marcante din dramaturgia românească, concursuri tematice de eseuri pentru liceeni, reprezentații  cu piese care au la bază texte din dramaturgia contemporană. Evenimentele incluse în programul festivalului vor fi grupate în două secțiuni principale: Dramaturgia Cool și Dramaturgia „de ieri”, facilitând astfel dialogul între generații și lărgirea perspectivei de analiză asupra subiectului. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimnetului.

Teatrul a adus, încă de la început, oamenii împreună. De aceea, marii clasici ai literaturii române, începând cu secolul al XIX-lea, au conlucrat la apariția unei dramaturgii românești originale, cu mesaj ferm și cu articulații coerente – printre altele, ca parte a existenței noastre pe harta Europei. Dintr-un firav început s-a născut o întreagă galerie de dramaturgi, care au putut fi așezați lesne alături de marii creatori de teatru ai lumii: Ion Luca Caragiale, Eugène Ionesco, Matei Vișniec etc.

Începând din anul 2019, Ziua Dramaturgiei Românești este sărbătorită la data de 13 noiembrie, în amintirea premierei spectacolului „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, din aceeași zi, dar în 1884, de la Teatrul Național din București. Extinderea, în cadrul actualei ediții, a intervalului aniversar la patru zile reprezintă continuarea firească a acestui proiect original, care își propune să ofere o imagine cuprinzătoare a ceea ce a reprezentat și reprezintă opera dramatică, importanța acesteia, dar și crearea unui context favorabil pentru încurajarea inițiativelor în domeniu. Festivalul aduce împreună specialiști și creatori din dramaturgia românească și care dă șansa publicului de a lua contact cu această parte mai puțin vizibilă care stă la baza oricărui spectacol de teatru.

Totodată, în perioada desfășurării festivalului, Teatrul Național Radiofonic va lansa pe site-ul www.eteatru.ro colecția Zilele Dramaturgiei Românești, care va cuprinde cele mai noi producții radiofonice realizate pe texte semnate de dramaturgi români contemporani.

Programul complet al evenimentelor, aici.


Agenda culturală a MNLR, perioada 7 – 13 noiembrie 2022

Evenimente cu public

Marți, 8 noiembrie 2022, ora 18.00

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Lansare de carte | 30 de scriitori români în exil (1945 – 1989) de Daniela Șontică

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește evenimentul de lansare a cărții „30 de scriitori români din exil (1945-1989)” de Daniela Șontică, apărută la Editura Basilica, 2022. 

Invitați: Ştefan Mitroi, Otilia Sîrbu, Daniela Șontică. 

Moderator: Loreta Popa. 

Daniela Şontică este jurnalistă şi poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Braşov, din 2017, şi autoare a mai multor volume de poezie şi publicistică. Debut literar în revista Convorbiri literare, în noiembrie 1989. În 2018 a fost serios preocupată de istoria Marii Uniri, în acest sens, a susţinut la Radio Trinitas rubrica „Oamenii Unirii”, pe baza căreia a realizat volumul „Oamenii Unirii”, apărut la Editura Trinitas a Patriarhiei Române. De asemenea, a publicat în reviste culturale studii pe această temă şi a realizat pentru Teatrul Naţional Radiofonic scenariul „Ziua cea mare”, inspirat de memoriile dr. Vasile Bianu, care s-a difuzat la Radio România Cultural.

____________

Marți, 8 noiembrie 2022, ora 20.00

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Recital de muzică și poezie albaneză la MNLR

În cadrul proiectului „Zilele Culturii Albaneze în România”, organizat pentru al doilea an, consecutiv, de Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR), va avea loc un recital de muzică și poezie albaneză.


Vor cânta: Florentina-Vinica Barbu (voce), Daniel Berteșteanu (chitară) și Ramy Fares (lăută), care din Grupul „Serenada” al ALAR. Va recita poezie albaneză (în română) actorul Angel Rababoc (Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponible.

____________

Vineri, 11 noiembrie 2022, ora 18.00

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Lansare de carte | Din tainele sufletului de Iustin Cristian Oprea

„Din TAINELE sufletului” este volumul de versuri care vine să continue seria celorlalte două volume și proză „pentru toată suflarea”, intitulate „Din TAINELE frumosului” (2018) și „Din TAINELE voievozilor” (2019), scrise într-o exprimare blândă, presărată cu arhaisme ale graiului originar al neamului românesc ce mângâie auzul și bucură sufletul.     

Lansarea volumului va avea loc în data de 11 noiembrie 2022, ora 18.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române (strada Nicolae Crețulescu nr. 8). Vor lua cuvântul Iustin Cristian Oprea, Ana Calciu, Carla Maria Herescu și Iustin Nicolae Oprea.

____________

Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, ora 17.00

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Lansare de carte | Podul Mogoșoaiei de Gheorghe Crutzescu

Prezintă: Anita Sterea, Tudor Vișan-Miu, Alina Pavelescu și editorul Cătălin Strat.

Muzeul Național al Literaturii Române, Fundația Calea Victoriei și Editura Rolcris vă invită la evenimentul de lansare a cărții „Podul Mogoșoaiei” , de Gheorghe Crutzescu. Cartea spune povestea unei străzi, așa cum o vedea un diplomat român din şcoala cea veche, în 1943, Calea Victoriei, axa sentimentală a Bucureştilor. Diplomat de carieră, Gheorghe Crutzescu, se naşte în Bucureşti, în 1890. După absolvirea Liceului „Sf. Sava”, urmează studii de drept la Paris, dar îşi ia licenţa la Universitatea din Bucureşti. În 1918, în urma unui examen, este angajat la Ministerul Afacerilor Străine, începându-şi astfel cariera diplomatică. Evenimentele din august 1944, când România trece de partea Aliaţilor, îl găsesc în Suedia, de unde refuză să se întoarcă în ţară, la ordinele noii puteri, astfel încât, în 1947, este declarat demisionat. Moare, se pare, în 1950, în condiţii încă necunoscute. Cartea sa Podul Mogoşoaiei, probabil una dintre cele mai frumoase monografii despre artera vitală a Bucureştiului, vede lumina tiparului în 1943.

Expoziții temporare

Expoziția „Mexic – el pueblo del Sol”

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul deosebit al Ambasadei Mexicului în România, vă invită să vizitați expoziția „Mexic – el pueblo del Sol” a artistei vizuale Valeria Voicu.

Expoziția „Mexic – el pueblo del Sol” cuprinde lucrări de artă, realizate în tehnică mixtă și inspirate din mitologia aztecă.

Valeria Voicu este absolventă a Masterului de Ceramică al Universității de Artă din București. A urmat studii de arte plastice și decorative (scenografie) și studii de grafică publicitară, desen textil (Wetzel) şi grafică de carte. Printre cărțile ilustrate: „Franceza fără profesor” – 1995; „Biologie – manual pentru clasa a V-a” – 1997; „Întâmplări din grădina mea” şi „Întâmplări de pe strada mea”, de Ana Blandiana – 1997, 1998; „Mari compoziţii pentru cei mici” – 1999; „Fabule”, de La Fontaine – 2000; „Animale din America” – 2001 etc.

Expoziții individuale și de grup: 2006 – „Je dessine pour toi, enfant”; „Decoration” – grafică de carte, Institutul Francez, Bucureşti; 2007 – „Magia copilăriei”, „Veneţia – memoria pietrei”, Biblioteca Ion Creangă, Bucureşti; 2008 – „Bestiarum” – grafică de carte, Institutul Francez, Bucureşti; „Veneţia – memoria artei”, Institutul Italian de Cultură, Bucureşti; „Europa”, „Mexic – memoria focului”, Biblioteca Metropolitană București – Filiala „Ion Creangă”, Bucureşti; 2009 – „Florenţa – memoria apei”, Institutul Italian de Cultură, Bucureşti; 2012 – Salonul Naţional de Artă Decorativă Cotroceni; 2013 – FADD acum, „150 de ani de învăţământ superior”; 2014 – „Continuitate în Artele Focului”; 2014 – Bienala de Arte Decorative; 2017 – Saloanele Moldovei, ediția a XVIII-a, Chișinău; 2017 – Expoziție de grup „Cinci T.”, Galeriile Orizont; 2021 – Salonul Național de Artă Contemporană; 2022 – Salonul Național de Grafică Românească.

Valeria Voicu este artist vizual, membră a UAP și membră Visarta. În 2012 a primit Premiul inter-pares al Salonului Național de Artă Decorativă (Cotroceni, 2012) pentru lucrarea în porțelan „Alo, Pământul!”.

Expoziția va putea fi vizitată de marți până duminică, în intervalul 10.00 – 18.00. 

Intrarea se face pe bază de rezervare, pe care o puteți obține trimițând un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau, pe WhatsApp, la 0736.598.451.

Evenimente on-line:

mini-Cafeneaua critică on-line:

Luni 7 noiembrie 2022, ora 19.00: Ioana Ciocan

Joi 10 noiembrie 2022, ora 19.00: Ioan Es Pop

pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului
 
Invitata episodului 181 al mini-Cafenelei critice on-line, de luni, 7 noiembrie 2022, este Ioana Ciocan, artistă și curatoare, directoare generală a Pavilionului de Artă București – Art Safari.

Invitatul episodului 182 al mini-Cafenelei critice on-line, de joi, 10 noiembrie 2022, este Ioan Es Pop, poet, redactor la Editura Muzeul Literaturii Române din București.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întâlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși la 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma  și pe pagina de Facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.

Primele episoade ale mini-Cafenelei critice on-line pot fi accesate aici.

____________

Duminică, 13 noiembrie 2022, ora 11.00  

pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR

Poezie și creație cu Loreta Popa

Invitate: Anca Stuparu și Marie Christine Katz

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508