”Breath In Breath Out – Piano Concert”: un recital extraordinar, susținut de pianistul Eduard Kunz, într-o clădire de patrimoniu a Bucureștiului, fondată în anul 1905. Renumitul pianist Eduard Kunz, pe care ”BBC Music Magazine” l-a descris ca fiind unul dintre primii cei mai buni 10 pianiști ai viitorului, având colaborări cu peste 70 dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii, va concerta vineri, 18 noiembrie 2022, de la ora 19:00, pe scena Palatului Bragadiru din București, în cadrul recitalului extraordinar Breath in Breath out Piano Concert. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
„Kunz a fost senzațional. Tehnica și performanța sa au fost din afara acestei lumi.” (The Herald)
Breath In Breath Out – Eduard Kunz Piano Concert propune un program cu lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Ludwig van Beethoven și Pavel Karmanov.
Eduard Kunz a cântat alături de cele mai renumite orchestre la nivel mondial, peste 70 la numar, printre care London Philharmonic Orchestra la Royal Albert Hall, toate orchestrele BBC (Symphony, Concert, Philharmonic, Scottish, Wales, Belfast), Royal Scottish Orchestra, Wales Opera Orchestra, Liverpool Philharmonic și Birmingham Symphony, The Philharmonic Orchestra, Orchestra Halle și London Music, Deutsche Simphony Orchestra la Berlin Philharmonie, Braunshweig Orchestra, Royal Stockholm Philharmonic, Orchester National de Capitol de Toulouse, Orchestra Radio Spaniolă și Orchestra de Castilla e Leon, Orchestra Padova di Veneto și Haydn Orchestra di Bolzano. Mai mult, a colaborat cu toate ansamblurile orchestrale ale Poloniei, inclusiv Filarmonica din Varșovia, toate orchestrele românești, inclusiv Filarmonica George Enescu, precum și Orchestrele din Erevan, Tokyo, Kioto, Osaka.
Eduard a avut turnee în România extrem de des, aducând un pian Yamaha CFX de la Berlin Philharmonie atât în recitaluri, cât și alături de violonistul Alexandru Tomescu – alături de care a avut turnee cu lucrările integrale pentru pian și vioară de Prokofiev și Enescu.
În activitatea sa, a colaborat cu dirijori precum Tugan Sokhiev, Cristian Mandeal, Edward Gardner, Gerard Schwarz, Lothar Koenigs, Garry Walker, Clark Rundell, Mark Stephenson, Alejandro Posada, Josep Caballe Domenech, Alexander Joel, Andrés Orozco-Estrada, Barry Wordsworth și David Angus.
Înregistrările radio ale lui Eduard Kunz includ Concertul dublu de Mozart cu BBC Scottish Orchestra, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Beethoven și Concertul nr. 1 de Ceaikovski cu Orchestra din Irlanda de Nord, Concertul nr. 2 de Rahmaninov cu BBC Concert Orchestra Londra, cât și Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov cu Deutsche Symphony Orchestra și BBC Symphony Orchestra. A înregistrat concertul în la minor de Edvard Grieg cu Gnessin Virtuosi, 8 programe de recital solo pentru BBC Radio 3 și mai multe programe pentru radiouri precum Deutsche Cultur, Radio France și Orfeus.
Eduard Kunz a fost primul pianist din istorie care a prezentat Yamaha Disklavier Technology™ în masterclass-urile sale din Shanghai, Beijing și Hong Kong, în 2017. Mai mult decât atât, Eduard este co-fondatorul Kunz Piano Academy din Brașov, România, eveniment desfășurat de două ori pe an, alături de tineri din întreaga lume pentru o săptămână de masterclass-uri publice.
BREATHE IN. BREATHE OUT. EDUARD KUNZ PIANO CONCERT
Repertoire:
Bach Chaconne (arr. Busoni)
Enescu Sarabande
Enescu Pavane
…
Beethoven Moonlight Sonata
Karmanov Past Perfect
Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul Teatrului Godot – Palatul Bragadiru, dar și pe platformele de ticketing – Bilete.ro, Iabilet și Eventbook.
Categorii bilete:
Bilet simplu | 180 lei
Bilet Front Seat | 210 lei
Bilet The Palace Experience | 410 lei
www.teatrulgodot.rowww.palatulbragadiru.ro
***
În vara anului 2021, Teatrul Godot, unul dintre cele mai iubite și cunoscute teatre independente din București și-a mutat sediul într-o clădire istorică aproape de centrul Bucureștiului – Palatul Bragadiru. În vara anului 2022, Teatrului Godot i se alătură în acest demers cultural, The Great Hill și BulevART, formând, începând cu vara anului 2022, ceea ce pe viitor va fi cunoscut drept un hub cultural Bucureștean de referință – The Great Hill Society Club. Astfel, muzica, teatrul, expozițiile și vinul vor crea la Palatului Bragadiru un loc în care oamenii se vor întâlni, atât pentru artă, cât și pentru degustările inedite a peste 60 de etichete de vin românesc, originar din regiunea viticolă Dealu Mare, puse la dispoziție pentru pasionații de enologie si frumos.
Parteneri media : Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio România Muzical, clasicradio.ro, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Revista Zeppelin, Bucureștii Vechi, urban.ro, i-concert.ro, emilicalinescu.eu, danbrumar.ro, Agenția de carte, România Pozitiva, I-Qool.ro
Parteneri ticketing: MyStage.ro, Bilete.ro, Iabilet.ro, Eventbook.ro