spot_img

Săptămâna PSI se întoarce în librării cu o serie de evenimente fizice pe teme actuale de psihologie

După doi ani de pandemie și de întâlniri online, Săptămâna PSI revine la formula consacrată a atelierelor în prezență, sub forma unor discuții însuflețite de psihoterapeuți și profesori universitari din șapte orașe din țară, respectiv București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara, Piatra Neamț. Cum gestionăm certurile în cuplu și care sunt ingredientele unei fericiri maritale „până la adânci bătrâneți”? Cum învățăm să nu ne mai lăsăm manipulați de fake news și cum facem față provocărilor cotidiene – stres, deprimări și îngrijorări (pentru noi, dar și pentru copiii noștri)?. Despre terapia de cuplu și „vindecarea strămoșilor”, despre acceptarea de sine și forțele inconștiente din casele pe care le locuim, acestea și multe altele sunt temele care vor dezbătute în această ediție de toamnă a „Săptămânii PSI”, eveniment organizat în perioada 14-20 noiembrie de Librăriile Cărturești și Editura Trei, în parteneriat media cu Psychologies, Radio România Cultural și Fabrica de PR. Intrarea la serile ”PSI” va fi liberă (în limita locurilor disponibile). De asemenea, în perioada 14-20 noiembrie, cărțile de psihologie ale Editurii Trei vor putea fi achiziționate cu 20% reducere din întreaga rețea a Librăriilor Cărturești. 

PROGRAM BUCUREȘTI – Cărturești Verona

Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Despre cuplu și conflicte
Psihoterapeut: Domnica Petrovai
Cărți recomandate: Puterea conflictului – Ed Tronick, Claudia M. Gold; Cum să ne dezvoltăm și să fim fericiți în cuplu – Felicitas Römer

Marți, 15 noiembrie 2022, ora 19.00
Spiritul ascuns al casei
Invitați: Gabriela Dumitru – psihoterapeută și traducătoare; Costin Beekman – arhitect
Carte recomandată: Sufletul ascuns al casei – Alberto Eiguer

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Strămoși pe divan
Sociopsihopedagog: Timea Müller
Carte recomandată: Strămoși pe divan – Ingrid Alexander, Sabine Lück

Joi, 17 noiembrie 2022, ora 19.00
Fake news și manipulare socială
Psihoterapeut: Ion Duvac
Cărți recomandate: Psihologia influenței sociale și a schimbării de atitudine – Philip Zimbardo, Michael R. Leippe; Psihologia Fake News – Reiner Greifeneder și alții (coord.)

Vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.00
Sindromul impostorului
Psihoterapeuți: Petrișor Țepurlui, Roxana Bores
Carte recomandată: Sindromul impostorului – Kevin Chassangre, Stacey Callahan


PROGRAM CLUJ-NAPOCA – Cărturești Iulius Mall

Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Și bărbații sunt oameni… provocările emoționale ale bărbaților (și cum reușesc să le facă față)
Psihoterapeut: Nelu Lesuțan
Carte recomandată: Masculinitate furată – Philip Zimbardo, Nikita D. Coulombe

Marți, 15 noiembrie 2022, ora 19.00
Ce este și de ce avem nevoie de bunăstare emoțională?
Psihoterapeut: Mara Marinca
Carte recomandată: Cum să vorbești cu tine ca să-ți fie bine – Ethan Kross

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Rușinea – emoția temută. Cum să o stăpânești?
Psihoterapeut: Melania Moldovan
Carte recomandată: Rușinea – Joseph Burgo

Joi, 17 noiembrie 2022, ora 19.00
Importanța autocunoașterii la psihoterapeuți. Vindecându-te pe tine însuți; vindecându-i pe ceilalți
Psihoterapeut: Diana Pop
Carte recomandată: Dezvoltarea terapeutului – Louis Cozolino


PROGRAM IAȘI – Cărturești Palas

Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Conflict și dezvoltare în cuplu
Psihoterapeut: Ion Dafinoiu
Carte recomandată: Puterea conflictului – Ed Tronick, Claudia M.Gold

Marți, 15 noiembrie 2022, ora 19.00
Supraviețuirea psihologică în era digitală
Psihoterapeut: Oana Dănilă
Carte recomandată: Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra – Johann Hari

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Ia-mă de mână. Rolul atașamentului în bunăstarea cuplului
Psihoterapeut: Simona Herb
Cărți recomandate: Iubirea în opt capitole – John Gottman, Julie Schwartz Gottman; 8 pași siguri pentru a depăși atașamentul anxios și evitant – Tracy Crossley

Joi, 17 noiembrie 2022, ora 19.00
De la rușine la stima de sine
Psihoterapeuți: Eugenia Erhan & Mihaela Bișog
Carte recomandată: Rușinea – Joseph Burgo

Vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.00
Acceptarea de sine și relația cu ceilalți
Psihoterapeuți:Felicia Ciobanu & Teodora Petrescu
Carte recomandată: Imperfecți, liberi şi fericiți – Christophe André


PROGRAM BRAȘOV – Cărturești Brașov – Piața Sfatului

Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Stresul nostru cel de toate zilele – cum îl explicăm și cum îl abordăm
Psihoterapeut:Laura Teodora David
Cărți recomandate: Terapia stresului – Albert Ellis, Jack Gordon, Michael Neenan, Stephen Palmer; Sub presiune – Lisa Damour  

Marți, 15 noiembrie 2022, ora 19.00
Despre viață, relații și emoții prin lentila neurodiversității
Psihoterapeut: Camelia Truța
Cărți recomandate: Arta adaptării celor inadaptați – Ty Tashiro; Explicându-i pe oameni – Dr. Camilla Pang

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Cum recunoaștem informațiile false? Mecanismele psihologice și efectele dezinformării
Psihoterapeuți: Ana-Maria Cazan & Roxana-Elena Stoica
Cărți recomandate: Psihologia Fake News –  Reiner Greifeneder și alții (coord.); Disonanța cognitivă – Eddie Harmon-Jones (coord.)

Joi, 17 noiembrie 2022, ora 19.00
Când se naște un copil, se naște și o mamă
Psihoterapeuți: Ramona Hener & Oana Bodor
Carte recomandată: Viața psihică a mamei – Monique Bydlowski


PROGRAM SIBIU  – Cărturești Promenada (Str. Lector nr.3)

Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Eliberează-te de rușine și regăsește-ți bucuria de a trăi
Psihoterapeut: Cristina Ösz
Carte recomandată: Rușinea – Joseph Burgo

Marți, 15 noiembrie 2022, ora 19.00
Când să stau și când să plec din cuplu
Psihoterapeut: Elena Bouleanu
Carte recomandată: Puterea conflictului – Ed Tronick, Claudia M. Gold; Cum să ne dezvoltăm și să fim fericiți în cuplu – Felicitas Römer

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Simboluri vindecătoare în viața de zi cu zi
Psihoterapeut: Mihaela Bucuță
Carte recomandată: Simboluri vindecătoare în psihoterapie – Erik D. Goodwyn

Joi, 17 noiembrie 2022, ora 19.00
Cu cuplul la terapie: putem trăi fericiți până la adânci bătrâneți?
Psihoterapeut: Oana Mărcuș
Carte recomandată: Iubirea în opt capitole – John Gottman, Julie Schwartz Gottman


PROGRAM TIMIȘOARA  – Faber Community (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5)


Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Atacurile de panică și psihosomatica
Psihoterapeut: Ali Baeram
Cărți recomandate: Atacurile de panică – David Carbonell; Psihosomatica – Margareta Dincă, Mădălina Petrescu, Ana-Mihaela Popișteanu  

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Cum să facem iubirea să dureze
Psihoterapeut: Alina Anghel
Carte recomandată: Iubirea în opt capitole – John Gottman, Julie Schwartz Gottman

Vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.00
Cum își depășesc părinții temerile și grijile îndrumându-și copiii în chip conștient
Psihoterapeut: Diana Ciobotă
Carte recomandată: Mamă, nu te mai speria! – Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter


PROGRAM PIATRA-NEAMȚ  –  Cărturești Shopping City Mall

Luni, 14 noiembrie 2022, ora 19.00
Iubirea, ca sarcină a vieții
Psihoterapeuți: Ramona M. Covrig & Anca Păduraru
Cărți recomandate: Arta de a iubi – Erich Fromm; Iubirea în opt capitole – John Gottman, Julie Schwartz Gottman; Cooperarea între sexe – Alfred Adler

Marți, 15 noiembrie 2022, ora 19.00
Gestionarea depresiei și anxietății
Psihoterapeuți: Mihaela Gemine & Cătălin Ambrosa
Cărți recomandate:  Legături pierdute – Johann Hari; Cum să-ți controlezi anxietatea – Bret A. Moore

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 19.00
Educația parentală, un proces continuu de învățareInvitați: Sânziana Burcea (psihoterapeută) & Georgiana Brașoveanu (moderatoare)
Cărți recomandate: Sunt părinte de adolescent – Olivier Revol; Emoțiile copilului – Isabelle Filliozat 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508