Teatrul de Comedie anunță premiera spectacolului ”Picasso vs. Einstein” de Steve Martin, regia Teodora Petre, scenografia Andrei Șova, care se va desfășura în zilele de 10 și 11 decembrie 2022, ora 19.00, la Sala Nouă (Sf.Vineri nr.11). Montarea piesei reprezintă o premieră națională. Textul dramatic aparține celebrului actor, scriitor, producător și muzician american, Steve Martin, și a fost scris în anul 1993. Acesta și-a imaginat cum ar arăta o întâlnire extrem de comică între Einstein și Picasso, cu puțin înainte ca amândoi să-și pună iremediabil amprenta pe secolul douăzeci. Deși amândoi sunt destul de celebri încât să fie recunoscuți când intră într-un bar și sunt foarte conștienți de potențialul lor, marile lor descoperiri nu au avut încă loc.
Distribuția spectacolului reunește o parte din echipă tânără a Teatrului de Comedie, precum și câștigătorii casting-ului realizat pentru această producție: Răzvan Krem Alexe (Einstein), Theodor Costache (Picasso), Sorin Miron (Freddy), Marius Drogeanu (Gaston), Angel Popescu / Emanuel Cifor (Sagot), Dragoș Galbăn / Cosmin Gaspar (Schmendiman), Iosif Paștina (Un vizitator), Ana Maria Turcu
(Germaine), Andreea Alexandrescu (Suzanne/O admiratoare), Laura Creț (Contesa).
„Einstein și Picasso intră într-un bar, mai precis celebrul Lapin Agile din Paris. Amândoi sunt tineri, necunoscuți încă publicului larg, însă știu deja cu certitudine că urmează să schimbe lumea. Rezultatul acestei întâlniri este poate cel mai complex banc spus vreodată, cu absint, muze, oi, artă, triunghiuri amoroase, mesageri, frigidere, calcule matematice și lăbuțe de pisică, dar și o concluzie pe măsură: creativitatea este nelipsită din fiecare acțiune a omului, de la cele mai mărunte lucruri, la cele mai mari descoperiri științifice.
O comedie inteligentă și extrem de specială care îmbină umorul american cu elemente de stand-up, de cabaret parizian și sitcom TV în același timp, totul sub amprenta inconfundabilă a imaginației fără margini a genialului actor și dramaturg Steve Martin, în această premieră națională care cucerește deja publicul din toată lumea de aproape 30 de ani”. (Teodora Petre)
Proiect câștigător la COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a XI-a, 2020.