Volumul ”Suferința nu se dă la frați. Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Munții Apuseni (1948-1958)” de Cornel Jurju și Cosmin Budeancă va fi lansat joi, 17 noiembrie 2022, ora 18, la Muzeul Național al Țăranului Român (Sala Media, Str. Monetăriei 3). Cartea a apărut la Editura Polirom (ediţia a II-a, revăzută și adăugită), cu sprijinul Clubului Monarhiștilor Clujeni și al Fundaţiei Culturale Memoria și conține o prefaţă de Doru Radosav și o postfaţă de Ruxandra Cesereanu. Vor lua cuvântul: Ana Blandiana, Doina Jela, Clara Mareș, Cornel Jurju, Cosmin Budeancă. Moderator: Mihai Gheorghiu. Organizatori: Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Fundația Culturală Memoria, Editura Polirom.
Despre carte
„Dorința mea, după Revoluție, o fost să fac cunoscut cine am fost noi, cei din Grupul «Șușman». N-am vrut să vorbesc atâta pentru mine, mai mult m-am simțit obligată să fac în așa fel încât să știe lumea de Șușmani, de cei care o pierit. N-am vrut să rămână fără să să știe cine o fost, de ce o fost fugiți și ce-o făcut. Suntem datori să ne amintim de ei că, Doamne, mult o suferit. O fost vremuri grele să fii tăt timpu’ hăituit de Securitate și să umbli cu ranița în spate după alimente, prin frig și prin ploaie… Cât de tristă era viața aia, de om hăituit, fără să fi făcut nimic, numa’ că nu ai gândit ca ei. Că dacă ai fi făcut ceva, ai fi zâs: No, am făcut o faptă pentru care îmi merit soarta. Te-ai fi simțit vinovat. Am greșit, am făcut, acuma suport consecințele, da’ așa… Pentru ce? Că n-ai gândit ca ei? Că am vrut să fim liberi? Să ne exprimăm liber? Merită multe povestite. Multe nu ți le mai aduci aminte, cum o fost ele atuncia, cât erau de tragice. N-o fost simplu, da’ mi-o făcut plăcere să povestesc, pentru că românii de azi și de mâine trebuie să știe prin ce am trecut noi. Am făcut un efort, da’ cred că merită, pentru că trebuie să rămână ceva după noi, iar vorbele-s vorbe și scrisu-i scris.” (Lucreția Jurj)
„Spre deosebire de alte lucrări memorialistice, aceasta este o carte provocată de istoricul oralist. Ea s-a născut, pe de o parte, dintr-o presiune interioară a femeii luptătoare din munți de a depune mărturie despre dramele de care a avut parte, elaborând personaje din fatalitatea amintirilor tragice, iar pe de altă parte, din imperativele exterioare, circumscrise discursului public, ale istoriei interzise atâtea decenii. Prin urmare, este o mărturie a unui om simplu, care nu are emfaza auctorială a literaturii memorialistice apărute după 1989. Lucreția Jurj povestește «istoria ei», care în mod indirect a fost și istoria noastră, nespusă, dar împărtășită.” (Doru Radosav)
„Lucreția Jurj înțelege cât de importantă este neuitarea, memoria, în istoria recentă a României; de aceea, mărturia ei se dorește a fi simplă, fără zorzoane, fără o stilistică anume, fără tropi, în linia adevărului franc. Dar la fel de limpede Lucreția Jurj înțelege cât de necesară este rostirea durerii, relatarea suferințelor (fie și într-un mod discret).” (Ruxandra Cesereanu)
