spot_img

Cristian Măcelaru revine la Ateneul Român, la pupitrul Filarmonicii „George Enescu”

Două concerte din stagiunea Filarmonicii bucureştene jalonează în 3 şi 4 noiembrie 2022, de la ora 19.00, la Ateneul Român, revenirea lui Cristian Măcelaru la Bucureşti. Noul director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu”, dirijorul de origine română care se bucură în prezent de cea mai mare notorietate internaţională va apărea în compania foarte tânărului pianist german Colin Pütz, lansat în urmă cu câţiva ani drept copil-minune al claviaturii. Programul va fi deschis de Corul Filarmonicii cu cantata ”Mare liniştită şi călătorie fericită” de Ludwig van Beethoven, pe versuri de Johann Wolfgang von Goethe, urmată de cea mai cunoscută pagină din muzica pentru pian şi orchestră compusă de Wolfgang Amadeus Mozart – ”Concertul nr. 21, în do major”. După pauză, Cristian Măcelaru va dirija o splendidă lucrare romantică englezească, mai rar cântată în România – ”Simfonia nr. 1” de Edward Elgar.

Joi, 3 și vineri, 4 noiembrie, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Concert simfonic

Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CRISTIAN MĂCELARU

Solist
COLIN PÜTZ

Program

Ludwig van Beethoven
Cantata Mare liniştită şi călătorie fericită, op. 112

Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul nr. 21, în do major, pentru pian şi orchestră, KV 467

Edward Elgar
Simfonia nr. 1, în la bemol major, op. 55

Dirijorul corului
IOSIF ION PRUNNER

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I:   120 lei
Categoria II:  110 lei
Categoria III: 100 lei

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

CRISTIAN MĂCELARU

Cel mai în vogă dirijor român al momentului datorită poziției sale de la pupitrele WDR Sinfonieorchester și Orchestrei Naționale a Franței, Cristian Măcelaru este și noul director artistic al Festivalului „George Enescu”. Născut în Timişoara în 1980, Cristian Măcelaru a devenit, la 19 ani, cel mai tânăr concertmaistru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami. Și-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 fiind numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre. În 2017, a început colaborarea cu Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. A devenit dirijor principal al WDR Sinfonieorchester din Köln, începând cu stagiunea 2019/2020. A fost numit director muzical al Orchestrei Nationale a Franței, în septembrie 2021, însă şi-a început activitatea în această poziție cu un an mai devreme.  Un alt succes internațional a fost anunțat la începutul anului 2020: violonista Nicola Benedetti, Cristian Măcelaru şi Orchestra Simfonică din Philadelphia au fost distinşi cu Premiul Grammy la categoria „Cea mai bună interpretare instrumentală solo” pentru albumul ce cuprinde lucrări de Wynton Marsalis – Concertul în re major pentru vioară şi orchestră şi Suita pentru vioară – înregistrat la casa Decca. 

Cristian Măcelaru este director artistic şi dirijor principal al World Youth Symphony Orchestra la Interlochen Center for the Arts și director artistic şi dirijor al Cabrillo Festival of Contemporary Music, cel mai important festival dedicat repertoriului simfonic contemporan.

COLIN PÜTZ 

Născut la data de 10 iunie 2007, Colin Pütz  a început să cânte la pian de la vârsta de cinci ani. Din octombrie 2017, este înscris la precolegiul  HfMT Köln, la clasa de pian condusă de Florence Millet. A participat la cursuri de masterclass coordonate de Pavel Gililov, Jaques Rouvier, Antti Siirala, Matthias Kirschnereit, Yuri Bogdanov, Vincenzo Balzani, Claudius Tanski și Dmitri Alexeev. A fost invitat în calitate de solist la numeroase evenimente importante, printre care se numără Premiile Europene pentru Cultură, Festivalul Beethoven de la Bonn, Festivalul de Pian din Ruhr. A cântat, în 2020 și 2021, alături de Beethoven Orchestra Bonn și WDR Symphony Orchestra. În septembrie 2021, Colin și-a făcut debutul la Orchestra Națională a Franței, condusă de dirijorul Cristian Macelaru, unde a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr2  de Frédéric Chopin. „Colin este un pianist extraordinar de talentat. Amintește-ți de acest nume, îl vei auzi des”, apreciază maestrul Cristian Măcelaru.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508