Cu toții am auzit poveștile unor persoane care, de exemplu, lucrau într-o bancă sau într-o multinațională, câștigau bine și aveau o viață îndestulată, dar aparent, dintr-o dată, s-au plictisit și au început să facă altceva: și-au deschis o cofetărie, au început să călătorească prin toată lumea și să țină un blog sau pur și simplu și-au cumpărat o căsuță la munte și trăiesc în ritmul naturii.
Se pare că acești oameni nu și-au găsit în tinerețe IKIGAI*-ul, așa cum milioane de japonezi pretind că au făcut-o. Nu au găsit motivul pentru care să se dea jos din pat veseli în fiecare dimineață, indiferent cum le-ar fi fost noaptea. Pentru mulți, care își numesc serviciul, scârbici, asta pare o utopie. Dar conceptul i-a cucerit pe HECTOR GARCIA , care locuiește la Tokyo din 2004, iar site-ul său, kirainet.com, are peste un milion de vizualizări pe lună și este un punct de referință în materie de cultură populară japoneză, și pe scriitorul, jurnalistul și muzicianul FRANCESC MIRALLES.
“Ikigai. Cum să îți găsești drumul în viață”, cartea apărută la Humanitas Junior, este încercarea lor de a îi determina pe adolescenți să ia în considerare toate dorințele și aspectele vieții și personalității lor, pentru a-și alege drumul bun în viață.
Sigur că la un moment cu toții am fost la o întretăiere de drumuri, așa cum și autorii imaginează în cartea lor. Și nu am știut pe unde să o luăm. Tuturor ne este teamă de greșeală, de a ne arăta lumii, de faptul că viața noastră poate nu are sens. Dar este util, mai ales când ești tânăr, să știi că nici drumul altora nu a fost ușor. În carte găsim poveștile unor personaje precum marele pianist Lang Lang, care nu a fost admis din prima la Conservator, a lui Edison, care a eșuat de multe ori până a descoperit filamentul, ale unor sportivi precum Michael Jordan sau ale cântăreți actuali precum Justin Biber. Dar ei, până la urmă, și-au găsit ikigai-ul.
Metoda Ikigai, spun autorii, oferă un instrument care ne va revoluționa viitorul, ajutându-ne să ne înțelegem trecutul ca să trăim în prezent așa cum dorim. În cazul adulților. În cazul tinerilor, instrumentul oferit de carte este cu atât mai important, cu cât ei pot apuca pe drumul care le va oferi satisfacții încă de la bun început. Pe scurt, o viață fericită și împlinită se găsește la intersecția a patru cercuri – ce iubești, la ce ești bun, pentru ce poți fi plătit și ce are nevoie lumea.
Desi Miralles a coordonat colecții de dezvoltare personală, cartea aceasta nu este așa ceva. Este o carte care le vorbește adolescenților cu seninătate despre alegeri, curaj și determinare. Fără că vreun moment autorii să pretindă că este ușor. Iar experiența de autor de ficțiune a lui Miralles își spune cuvântul, totul fiind îmbrăcat în aura de poveste.
Anamaria SPĂTARU
.
*IKIGAI (IKI = viaţă, GAI = valoare / preţ) este un concept japonez, care atribuie un sens valorii în viața pe care o trăim zi de zi și care s-ar traduce prin ”fericirea de a fi mereu ocupat”.
**Ikigai. Cum să-ți găsești drumul în viață
An apariție: 2022. Ediție: I. Colecție: Humanitas Junior
Autori: Héctor García, Francesc Miralles. Traducere: Camelia Dinică