Vineri, 28 octombrie 2022, începând cu ora 18:30, la etajul Galeriei Senso din București (Calea Victoriei 12C) are loc vernisajului expoziției de pictură „Rădăcini” semnată de Kira Hagi. “Orice lucrare de artă se naște din emoție. În seria Rădăcini, emoția exprimată prin cromatica și tușa volumetrică a Kirei Hagi este dublată de emoția experienței intense pusă în vers de Ioana Mocanu. O întâlnire profundă la care vă invit să fiți martori”, afirmă Steluța Roșca Stănescu, curatorul expoziției.
„Rădăcini”, semnată de Kira Hagi, face parte din programul de arte vizuale conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), directorul artistic al Galeriei Senso, și poate fi vizitată în perioada 28 octombrie – 12 noiembrie 2022, de luni până sâmbătă, între orele 12.00 – 19.00.
Pasionată de artă, Kira Hagi a studiat Arta la Internațional British School of Bucharest (IBSB) și a absolvit CIE Adanced Level Art & Design. A primit o bursă la New York Film Academy și trei ani mai târziu și-a dat licența în Acting for Film. Kira Hagi consideră că perioada în care a locuit în Los Angeles a fost cea mai creativă din viața ei întrucât atunci picta zeci de tablouri săptămânal. Ulterior a conștientizat că pictura reprezenta o formă de terapie care a ajutat-o să supraviețuiască dorului de familie și casă. După expozițiile „Sound of Silence” din București, „Reflections” de la Entree Des Artistes Gallery din France și „Experiment Dezrădăcinare” de la Muzeul Țăranului Român din București, Kira Hagi continuă seria proiectelor în artă cu expoziția de pictură „Rădăcini” din cadrul Galeriei Senso din București
“Am plecat din țară cu gândul pe care îl are orice persoană tânără, care visează să reușească acolo unde alții nu îndrăznesc, care crede că “în altă țară” va găsi sensul vieții pe acest pământ, va trăi o poveste ca-n filme (așa cum îmi imaginam eu cu ochii adolescentei protejate de familie).
Patru ani mai târziu, zeci de castinguri neluate, câteva proiecte de scenă în care începusem să prind rădăcini, aplauze la scenă deschisă, noi anturaje, mulți prieteni noi, dar și multe seri de dor, m-au pus în fața unei revelații personale: nu există cu adevărat o dezrădăcinare, pentru că vor rămâne mereu în sol câteva rădăcini care vor profita de prima ocazie și vor prinde din nou viață.
M-a întors cu prima ocazie în țară și o parte din rădăcinile noi au rămas peste ocean, dar cu atât mai bine, voi fi mereu “acasă” pe două continente. Și apropo de reziliența naturii, am primit darul prieteniei de la o persoană care a știut să renască după ce un an nu s-a ridicat din pat, trebuind să reînvețe să meargă și după o pierdere dureroasă în familie. I-a luat deja câțiva ani în care a trebuit să lupte cu noua realitate, în care a acceptat că durerea va face parte din viața ei. Prin ochii ei, prin arta ei și mai ales prin cuvintele ei, am reînceput să mă exprim prin pictură.
Ioana Mocanu la doar 28 de ani este o artistă, fără diplome în domeniu, dar care creează așa cum face, sau cum ar trebui să facă orice artist – din inimă. Fără interese mercantile, fără ținte legate de un viitor somptuos, în luminile reflectoarelor. Ioana, din punctul meu de vedere, este o descoperire, care schimbă vieți prin puterea exemplului și care inspiră prin însăși entuziasmul ei creativ și sensibilitatea ei adâncă. Datorită ei și a rezilienței ei s-a născut această nouă colecție de lucrări pe care vă invit să o vedeți în galeria Senso.”, a mărturisit Kira Hagi.
La doar 28 ani, Ioana Mocanu a trăit experiențe cât pentru două vieți, astfel că veleitățile sale sunt extinse în multe domenii artistice. „Am început să scriu ca un mod de terapie a gândurilor și a trăirilor pe care, uneori, le simțeam mult prea puternic. Scriind, eliberam emoțiile ca într-un jurnal secret pe care cuvintele îl purtau cu ele, cu înțelesurile lor, cu sentimentele lor, cu dorul lor… Ceea ce m-a inspirat profund în lucrările Kirei Hagi a fost chiar semnificația „rădăcinilor”, ca o ancoră a sinelui pe care în urmă cu 2 ani simțeam că o pierd. Din cauza unui accident, am traversat o perioadă în care, fiind imobilizată la pat, simțeam cum propriile picioare mi se dezrădăcinau. “Coincidența” a făcut ca Tata să plece undeva mai Sus decât noi în aceeași zi a accidentului, iar asta a făcut, de fapt, ca rădăcinile mele să simtă că își pierd orice identitate. În anul în care am stat la pat, am început să pictez, să scriu, să citesc mai mult decât niciodată, am învățat să cânt la chitară, stând pe spate…, orice mă ajuta să aduc cuvinte tăcerilor mele de atunci, prin orice formă de exprimare. Acum înțeleg că rădăcinile mele sunt, probabil, undeva în Cer, lângă Tata, pentru că nu mi-aș putea explica altfel cum o prietenie de atâția ani cu un înger cum e Kira ne-a adus astăzi aici, împreună”, a spus Ioana Mocanu.
Galeria Senso este o inițiativă a antreprenoarei Anca Vlad, susținută de Fundația Fildas Art și de farmaciile Catena, prin programul Catena pentru Artă, în calitate de sponsor.
Situată într-o zonă de interes și vizibilitate urbană, pe care le poate spori prin oferta sa culturală, Galeria Senso organizează periodic expoziții însoțite de materiale promoționale – cataloage editate în condiții tehnice deosebite, volume cu caracter monografic, știri, reportaje și filme de artă care se difuzează pe postul de televiziune online cu același nume (www.sensotv.ro).
Site-ul www.galeriasenso.ro încorporează și platforma unui magazin online, oferind posibilitatea vizionării și achiziționării operelor de artă printr-un singur click.