Decernarea premiilor CARTEA DISCRETĂ A ANULUI (2021) și CARTEA DE POEZIE A ANULUI (2021), acordate de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor (ARCCA), va avea loc vineri, 25 noiembrie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Nominalizări la PREMIUL CARTEA DISCRETĂ A ANULUI (2021) – ediția a IV-a
Juriul, format din Adina Dinițoiu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele nominalizări:
Dumitru Crudu, Margareta noastră, Editura Cartier;
George C. Dumitru, Și toate zilele de azi, Editura Humanitas;
Mihai Duțescu, Bureți de fag, Editura Trei;
Irina Georgescu Groza, Exodul mieilor, Editura Nemira;
Viorica Răduță, Un calcan pe Lipscani, Casa de pariuri literare.
Nominalizările au scopul de promova cărți care, deși valoroase, au primit o prea discretă atenție. Recunoașterea importanței acestor opere implică și o recompensă financiară: 10.000 de lei pentru câștigătorul premiului și câte 1000 de lei pentru ceilalți patru autori de pe lista scurtă. Începând cu a doua ediție a Premiului Cartea Discretă a Anului nu au mai fost luate în calcul volumele de poezie, deoarece ARCCA acordă un premiu dedicat exclusiv poeziei: Cartea de Poezie a Anului.
Nominalizări la PREMIUL CARTEA DE POEZIE A ANULUI (2021) – ediția a III-a
Juriul, format din Simona Sora, Radu Vancu și Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele nominalizări:
Consacrați:
Svetlana Cârstean, sînt alta, Editura Nemira;
Claudiu Komartin, Autoportret în flama de sudură, Casa de Editură Max Blecher;
Florentin Popa, Dezintegrare, OMG Publishing;
Simona Popescu, Cartea plantelor și animalelor, Editura Nemira;
Bogdan-Alexandru Stănescu, Adorabilii etrusci, Editura Charmides.
Debutanți:
Andrei-Codrin Bucur, La bella Italia, Editura Tracus Arte;
Rareș Călugăr, Sangvinar, Editura Tracus Arte;
Adelina Pascale, maki for 2, Casa de Editură Max Blecher;
Alexandra Pâzgu, dă tot ce ai, Editura Tracus Arte;
Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe, OMG Publishing.
Premiul de la consacrați este de 3000 lei, cel de la debutanți de 2500 lei. Ceilalți nominalizați vor primi câte 500 de lei.
Parteneri media: Radio România Cultural / BookHub / Filme și Cărți / O mie de semne / Literomania / Revista Accente.