Sunt un om tare grăbit! Alerg de colo până dincolo toată ziua. Orele trec înspăimântător de repede și rareori reușesc să beau în tihnă o cafea. Nu vă imaginați că circul prin tot orașul, cu mașina sau cu bicicleta. Nu! Alerg pe scaunul de la birou. Ați citit bine! Pregătesc un nou proiect, iau un interviu prin telefon cuiva, se deschide ZOOM-ul și particip la o lansare, plătesc facturi, caut rețete, fac planuri. Ce mai, cros printre vorbe și idei!
Marele câștig este însă că, tot acolo, pe biroul meu, tronează întotdeauna teancuri uriașe de cărți. Din când în când, pun pauză la alergătură și las magia să pătrundă.
Așa se face că, într-o bună dimineață, m-am trezit pe birou cu un omuleț drăguț și hazliu care meșterea ceva la o bicicletă. L-am întrebat ,firesc, cum îl cheamă și de unde vine. S-a recomandat voios, după ce s-a șters pe mâini de vaselină cu cârpa mea de ochelari: Taburin!
Taburin? N-am mai auzit acest nume, dar parcă îmi aminteam vag, de un film în regia lui Pierre Godeau, văzut cu ceva ani în urmă.
Râzând copios de lipsa mea de cunoștințe, Taburin a fost de acord să îmi spună din ce familie provine. Și așa am aflat că tatăl său este Jean-Jacques Sempé, celebrul caricaturist francez care, din păcate, în luna august, ne-a părăsit. Și ne-a lăsat moștenire desenele, personajele sale, dar și modul său blând de a privi viața.
Sempé a mers aproape toată viața pe bicicletă prin Paris și ajungând deseori ud leoarcă în vreo vizită se întreba, după cum a mărturisit cândva: “Ce m-aș face eu fără bicicletă in Paris?”
Așa s-a născut Secretul lui Raoul Taburin, cartea tradusă acum și în limba română de Raluca Dincă la atât de inspiranta editură Frontiera, care o recomandă astfel: “O poveste caldă și amuzantă, care vorbește cititorilor de toate vârstele despre eșec și succes, despre aparențe și sinceritate și despre greutatea de a face lumină în camerele cele mai ascunse ale sufletului.”
Pe scurt, Taburin este un cunoscut meșter de biciclete din Sin-cereni, orașul său natal. Este atât de cunoscut încât locuitorii nu mai spuneau bicicletei, bicicletă, ci taburină. Dar Taburin, care trece prin bune și prin rele în viață, ca orice omuleț, este glumeț, râde mult și lumea îi caută compania. Iubește și este dezamăgit și apoi este și el iubit. Ce mai, ar fi trebuit să fie fericit.
Dar ce să vezi, Taburin suferă de sindromul impostorului. Pentru că el are pe suflet o mare greutate, un secret care îl chinuie. Nu știe să meargă pe bicicletă!
Taburin însă are și un prieten, Figurin, fotograful orașului, care și el suferă de același sindrom. Numai că aflăm asta abia la finalul cărții, care se încheie într-un mare hohot, eliberator, de râs.
Până atunci însă, sunt multe aventuri și mai ales fantastice desene care merită pe deplin descoperite. Ce să mai vorbim despre restul personajelor, cum ar fi opticianul Bifază sau băcanul Zbârcioagă…
Am mai stat o vreme de vorbă despre impostură cu Taburin. La fel ca și părintele său, Jean-Jacques Sempé, a fost blând și tolerant cu slăbiciunile umane. Dar mi-a mărturisit că îi pare rău ca a purtat cu sine această greutate o viață întreagă, înainte de a avea curajul să se deconspire.
Anamaria SPĂTARU