Muzeul Național al Literaturii Române lansează proiectul ”Casa cu literaturi – interculturalitate și multiculturalitate” prin dezbaterea ”Când semănăm mai mult?”, care va avea loc la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, în data de 14 octombrie 2022, ora 18.00, un eveniment la care sunt așteptați, alături de echipa proiectului, reprezentanți ai etniilor vizate în cadrul proiectului: maghiară, germană, romă și ucraineană. Dezbaterea are ca scop evidențierea principalelor asemănări între cele patru etnii, precum și sublinierea importanței diversității, promovării și încurajării dialogului interetnic și multietnic. Proiectul, realizat de MNLR și co-finanțat de AFCN, constă în crearea unui toolkit virtual pentru copii și familii, organizarea a patru ateliere interetnice și a patru ateliere de scriere creativă a Basmului multietnic și a patru planșe de lucru, care vor fi valorificate în cadrul atelierelor. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Conținutul toolkit-ului virtual a fost creat de educatorii culturali Valentina Bâcu, Irina Cangeopol, Gabriela Scaete și Ioana Zamfir, având consilierea specialiștilor și/sau scriitorilor Alexandru Chiselev, Luminița Cioabă, Vasile Ernu, Markus Fischer, Narcisa Știucă și George Volceanov. Redactarea materialelor a fost realizată de Olimpia Novicov, iar conceptul toolkit-ului este semnat de Iulia Iordan.
Toolkit-ul virtual se va regăsi pe plasma interactivă de la demisolul muzeului începând cu mijlocul lunii octombrie și va avea cinci capitole: Zile de preț (calendarul comun al principalelor sărbători, datini și zile importante pentru cele patru etnii), Când semănăm mai mult? 2. Semănăm când vorbim? (o selecție a cuvintelor călătoare), Când semănăm mai mult? Când citim? (o asemănare a prieteniilor româno-maghiare-germane-rome-ucrainene), Când semănăm mai mult? Când mâncăm? (o prezentare a gastronomiei fiecărei etnii), Când semănăm mai mult? Când ne uităm în oglindă? (o prezentare a portului specific fiecărei etnii). Acesta va putea fi explorat de copiii care vor veni împreună cu profesorii și/sau familia, în grupurile organizate de școală sau individual, precum și în cadrul ghidajelor realizate de muzeografi.
În perioada 15 – 30 octombrie 2022, vom organiza o serie de ateliere interetnice și multietnice, dedicate copiilor cu vârste între 9 și 11 ani, în cadrul cărora va fi explorat toolkit-ul și vor fi prezentate în mod interactiv aspecte ce țin de elemente identitare, elemente narative și ludice, elemente arhitecturale, de lectură activă și de scriere creativă.
Organizator: Muzeul Național al Literaturii Române
Parteneri: Departamentul de Stat pentru Relații Interetnice, Biblioteca Academiei Române, Radio România Cultural, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul ASTRA, Goethe-Institut București, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Fundația Social Culturală a Romilor „Ion Cioabă”, Centrul de Cercetări Culturale și Sociale „Romane Rodimata”
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
_______________________________________
Programul atelierelor interetnice și multietnice
15 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
Atelier multimedia „Ce vedem când (ne) privim?”
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura ucraineană)
Atelierul își propune să pună în prim-plan cultura comunității de ucraineni din România, prin evidențierea acelor elemente identitare care s-au păstrat de-a lungul conviețuirii cu români și/sau cu celelalte comunități minoritare – elemente legate de vestimentație, arhitectură, muzică, basme, obiceiuri și credințe.
Vom porni de la o poveste comună celor două culturi, pe care copiii, împărțiți în echipe, o vor transpune narativ, vizual și auditiv, utilizând atât elemente ale tehnicii colajului, cât și ale benzii desenate (pe folii transparente, pentru a fi proiectate la final cu ajutorului unui retroproiector special). Personajele vor fi construite utilizând elemente specifice ale vestimentației comunității ucrainene sau românești, iar decorul va pune accent pe elemente de arhitectură și decor specifice. Pentru fundalul sonor, copiii vor fi îndemnați să utilizeze cântece pe care le știu din copilărie (în limba ucraineană) sau să improvizeze instrumente sau să imite sunetul unor instrumente muzicale specifice.
La final „poveștile multimedia” vor fi proiectate în fața celorlalți participanți.
Coordonator atelier: Valentina Bâcu (valentina.bacu@gmail.com)
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/wja7VAft6AZK6fx57.
22 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
Orașul intercultural – atelier de asamblaj din materiale reciclabile
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura romă)
În cadrul atelierului vom utiliza pentru început toolkit-ul digital Casa cu Literaturi, aplicație concepută special pentru familiarizarea publicului cu specificul celor patru minorități naționale cuprinse în proiect (germani, maghiari, romi și ucraineni). După ce vom trece în revistă principalele instituții publice (clădiri arhitecturale) ale unui oraș, consultând calendarul cultural comun al celor patru etnii în conexiune cu cea românească, vom decide împreună care sunt locurile din oraș, unde oamenii se întâlnesc pentru a conviețui în armonie și schimb cultural cu ceilalți (parcuri, piețe publice, târguri, instituții culturale etc).
În a doua parte a atelierului vom construi o machetă a orașului multietnic, pe care o vom anima cu personaje obținute prin tehnica de colaj fotografic.
Coordonator atelier: Irina Cangeopol (0742078779)
23 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura germană)
Atelier de colaj Cavaleri, domnițe și dragoni – geografii săsești
Atelierul își propune să aducă în prim plan, prin elemente narative și ludice, istoria conviețuirii sașilor și românilor din Transilvania începând cu perioada medievală. Povestea cadru – Fluierașul fermecat a Fraților Grimm, care a fost preluată de comunitatea sașilor ca legendă întemeietoare, explică în termeni fantastici stabilirea germanilor în Transilvania. Mai departe, legende și mituri urbane învăluie într-o aură de poveste elemente arhitecturale celebre din cele 7 cetăți săsești care au dat Transilvaniei numele de Siebenbürgen – (Cele Șapte Scaune): Bistrița, Sibiu, Cluj, Brașov, Mediaș, Sebeș, Sighișoara.
Pornind de la harta Transilvaniei realizată de Sambucus în 1566, copiii, organizați în echipe de câte doi, vor alege una din cele 7 cetăți reprezentate pe hartă și vor primi un mini-kit de lucru, alcătuit din:
Astfel, Muntele Tâmpa din Brașov, Turnul cu ceas din Sighișoara, Turnul Croitorilor din Cluj, Primăria din Sebeș, stema orașului Sibiu, piatra funerară a cavalerului din Bistrița și Turnul înclinat din Mediaș stau la baza unor povești cu cavaleri, domnițe, dragoni și uriași.
Misiunea fiecărei echipe va fi ca, pe baza kit-ului primit, să reconstruiască geografia orașului selectat într-un plan al cetății, să realizeze blazonul familiei conducătoare și să populeze orașul cu personajele întâlnite în poveste. Copiii vor avea la dispoziție fotografii – cu motive arhitecturale, simboluri și elemente de costum specifice spațiului și culturii săsești, precum și elemente de convenționalizare a reperelor urbane (case, străzi, turnuri de apărare, resurse naturale).
În partea a doua, copiii vor fi ambasadori ai cetăților lor, vor merge în vizite diplomatice la orașele vecine și vor negocia tratate politice și comerciale pentru alianțe puternice.
Coordonator atelier: Ioana Zamfir
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/wja7VAft6AZK6fx57.
23 octombrie 2022, în intervalul 12.00 – 14.00
Atelier interetnic cu grup mixt de copii și familii (cultura română și cultura maghiară)
Atelierul „Despre basme și folclor” își propune să stimuleze lectura activă a basmelor printr-o activitate de grup care implică atât activități primare de studiu al textului, cât și activități imaginative, care le oferă copiilor ocazia de a valorifica bogățiile culturale ale propriei etnii într-un mod personal.
Așadar, pentru a surprinde particularitățile acestei specii literare, vom realiza, împreună, o serie de paralele între componenta textuală și cea vizual-senzorială, astfel încât să promovăm o perspectivă mai largă asupra literaturii în sine, care va deveni mai bogată prin simpla utilizare a principiului comparatist.
Coordonator: Gabriela Scaete
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/wja7VAft6AZK6fx57.
29 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
29 octombrie 2022, în intervalul 13.00 – 15.00
30 octombrie 2022, în intervalul 11.00 – 13.00
30 octombrie 2022, în intervalul 13.00 – 15.00
Basm multietnic
Cele patru ateliere au ca scop identificarea de elemente comune și diverse ale culturii române și ale etniilor maghiară, germană, romă și ucraineană prin crearea a patru povești multietnice, la care participă un grup mixt de copii de etnie maghiară, germană, romă și ucraineană.
Înscrierea se face pentru un singur atelier, iar participarea nu este obligatorie la toate atelierele.
Coordonator atelier: Gabriela Toma (gabriela.toma.ed@gmail.com, 0736.598.451)
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/wja7VAft6AZK6fx57.
_______________
Echipa proiectului
Educatori culturali: Valentina Bâcu, Irina Cangeopol, Gabriela Scaete și Ioana Zamfir
Concept toolkit: Iulia Iordan
Consultanți: Alexandru Chiselev, Luminița Cioabă, Vasile Ernu, Markus Fischer, Narcisa Știucă, George Volceanov
PR, copywriter: Oana Boca-Stănescu
Redactor: Olimpia Novicov
Creație grafică: Petru Șoșa
Specialist IT&C: Adrian Toma
Multimedia: Alexandru Ursu
Fotograf: Dan Vatamaniuc